Ministerul Fondurilor Europene a obținut 1 miliard de euro pentru IMM-uri de la Comisia Europeană, anunta ministerul intr-un comunicat, in care adauga:
· Suplimentar vor fi lansate și apelurile de proiecte deja prevăzute din programele operaționale
· În premieră, se are în vedere implicarea băncilor în evaluarea proiectelor europene
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a anunțat în premieră creșterea până la 1 miliard de euro a sumei alocate relansării operatorilor economici. În cadrul dezbaterii online găzduite de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) a detaliat cele 4 instrumente negociate cu Comisia Europeană, ce sunt în curs de analiză în Guvern:
1. Granturi în valoare de 10% din cifra de afaceri destinat capitalului de lucru necesar finanțării activităților curente, cum sunt stocurile.
2. Vouchere de consum, inclusiv cele de turism, pentru digitalizare sau pentru servicii.
3. Subvenționarea salariilor pentru persoanele aflate în șomaj tehnic, măsură ce va acoperi până la 50% din costurile salariale, odată acceptată propunerea de Comisia Europeană.
4. Sprijinirea investițiilor sub forma schemelor de ajutor de stat, valoarea maximă fiind de 800.000 euro pentru fiecare IMM.
„Ajutorul pus la dispoziția IMM-urilor a fost de 500 de milioane de euro, apoi s-a vehiculat în spațiul public suma de 750 de milioane iar astăzi putem spune că, în urma negocierilor cu Comisia Europeană, am obținut o sumă totală de 1 miliard de euro, inclusiv sprijin din bugetul de stat", a declarat ministrul Boloș în intervenția online.
Suma de 1 miliard este complementară lansărilor de proiecte ce se au în vedere pentru încurajarea antreprenoriatului în economia post pandemică.
De asemenea, ministrul Marcel Boloș a anunțat că va avea consultări cu mediul bancar pentru a concepe un mecanism în premieră în România: „Pentru a simplifica și debirocratiza procesul de evaluare și selecție a proiectelor de fonduri europene avem în vedere un mecanism prin care proiectele destinate mediului de afaceri să beneficieze de o evaluare a bancabilității care să simplifce la maximum evaluarea tehnico financiară".