În 2019, creșterea pensiei nominale ca medie anuală a fost de 9,6%, ușor sub nivelul din 2018 (9,9%), potrivit datelor publicate de INS.
Pe fondul unei inflații anuale de 3,83%, puterea de cumpărare a pensionarilor a crescut cu 5,6%. Din 2016 încoace, avansul pensiilor în termeni reali a ajuns, astfel, la 36%.
Pensia medie de anul trecut s-a situat la 1.292 de lei (1.247 lei în cazul asigurărilor sociale de stat). Suma include valorile mai mici consemnate la pensiile de urmaș (710 lei) și la cele de invaliditate (710 lei).
Cei care au ajuns la limita legală de vârstă (cu sau fără vechimea legală) au primit în medie 1.453 lei.
Cu toate acestea, raportul dintre pensia medie şi salariul mediu a coborât de la 50,9% la 48,4%.
După majorarea valorii punctului de pensie începând cu data de 1 septembrie, avansul puterii de cumpărare a pensiilor achitate prin sistemul de asigurări de stat (+10,8%) a depășit ușor avansul salariului mediu real pe economie (+10%).
Numărul mediu al celor care au beneficiat de ajutor social de completare pentru a atinge ”pensia socială minim garantată” de 704 de lei lunar a crescut cu 83% pe parcursul ultimilor trei ani și a depășit în 2019 pragul de 1 milion de persoane, ajungând să reprezinte peste 20% din numărul total al pensionarilor.