Bucureștiul se situează pe locul opt în UE ca nivel de trai măsurat în termeni de PIB/angajat, potrivit datelor publicate de Eurostat pentru anul 2018, ajustate cu nivelul prețurilor din fiecare țară. Doar două regiuni din Irlanda, Luxemburgul și patru regiuni din Belgia figurează mai sus în topul european de profil.

Londra s-a situat și ea ceva mai sus (139% din media UE față de 135% în București), dar Reagatul unit a părăsit Uniunea la 31 ianuarie 2020. Surprinzător, capitala României devansează de puțin cele mai prospere regiuni din Germania, Oberbayern (134%) și Hamburg (132%), între care se intercalează capitala poloneză, Varșovia (133%).

Dacă Bucureștiul stă neașteptat de bine în topul PIB/angajat la nivel european, la capătul celălalt al prosperității europene figurează pe podium, încadrată de câte trei regiuni din Bulgaria (unde valorile sunt concentrate în intervalul 35% - 62% din media UE !), Regiunea de Nord-Est a României. Care include, reamintim, județele Iași, Bacău, Neamț, Suceava, Botoșani și Vaslui.

Alte patru regiuni din România se află sub pragul de 65% din media UE (mai sus am prezentat regiunile cu peste 130% din media UE, adică dublu, ca să avem un interval rezonabil de analiză). Cele patru stau doar ceva mai slab decât cele cinci regiuni poloneze și patru regiuni din Grecia care au probleme la acest indicator.

La care se adaugă trei țări cu câte o regiune relativ săracă din perspectiva angajaților locali, Ungaria (Transdanubia de Sud, la granița cu Croația), Cehia (Nord-Vest) și Portugalia (în partea de nord).

[1]

Cam pe aici ar fi situată România „profundă”. Adică la foarte mare distanță, nu geografică ci economică, de capitala care apare pe un cât se poate de onorabil loc opt din perspectiva celor care au un loc de muncă, între regiunile UE. În context, se pune întrebarea ce putem face pentru a reduce decalajele între Bucureștiul cât se poate de intrat în UE sub aspectul veniturilor, în termeni reali, și restul țării.