Mobilo Credit, un IFN care acorda credite online, pe maxim o luna, intr-un mod netransparent, fara sa informeze care sunt costurile unui imprumut, anunta pe Facebook ca se poate prelungi data scadenta "ori de cate ori vrei, achitand doar dobanda".
Firma nu spune insa cat este dobanda la un astfel de imprumut, aceasta putand ajunge la 2,3% pe zi, adica 71,3% pe luna sau 855,6% pe an, cam de 80 de ori mai mare decat un credit obisnuit de la banca, de nevoi personale.
Costul real al unui astfel de imprumut, reflectat de Dobanda Anuala Efectiva (DAE), care include si comisioanele, este si mai mare, insa este ascuns de Mobilo Credit, care nu publica nici nivelul DAE, nici alte comisioane aferente creditului.
Mai mult, Mobilo Credit aplica si penalitati clientilor care nu-si pot plati ratele/dobanda pana la data scadenta, penalitati a carora valoare de asemenea nu este afisata.
De asemenea, Mobilo Credit are si un comision pentru reesalonarea creditelor, conform informatiilor de pe site, a carui valoare de asemenea nu se cunoaste.
Sfatul nostru este sa nu incercati sa va amanati plata creditului sau sa obtineti un imprumut nou de la Mobilo Credit, mai ales in aceasta perioada de criza, pentru ca riscati sa achitati dobanzi foarte ridicate si sa ajungeti sa acumulati datorii foarte mari.
Daca aveti probleme cu Mobilo Credit, sunati-ne la 0723.29.28.99 sau trimiteti-ne un e-mail la: info@bancherul.ro.
Anuntul Mobilo Credit:
Împreună putem! 🤝 Dacă ai un împrumut activ:
❗️Poți prelungi data scadentă de câte ori vrei, achitând doar dobânda acumulată la zi, fără alte costuri ascunse
❗️Dacă nu poți achita reeșalonarea până la data scadentă, ai 15 zile de grație în care nu se calculează penalități
❗️Pentru orice altă situație te rugăm să ne contactezi la numărul de telefon 031.9918 sau pe e-mail la relatiiclienti@mobilocredit.ro și vom încerca să găsim impreună cea mai bună soluție.