Mixul între numărul de angajaţi şi valoarea adăugată brută în structura economiei româneşti este compatibil cu situația din UE, potrivit datelor publicate de Eurostat.

Dozajul nostru între IMM-uri şi marile întreprinderi ca număr de angajaţi este surprinzător de apropiat de cel al Franţei (cu observaţia că noi avem semnificativ mai puţini angajaţi în microîntreprinderi, ca în Germania dar suntem peste media europeană la întreprinderile medii).

Modelul nostru de dezvoltare (şi genul proxim ca dimensiune a şi structură a economiei), Polonia se apropie cel mai mult de media europeană în materie. De care, însă, destul de bizar, se distanţează tocmai campioana competitivităţii şi a eficienţei, Germania, singura în care angajaţii sunt concentraţi majoritar în mari întreprinderi.

[1]

În treacăt fie spus, Germania deţinea, potrivit celor mai recente date ale Eurostat, supremaţia în materie de valoare adăugată brută la nu mai puţin de 19 din cele 24 de sectoare industriale din nomenclator. Doar două reveneau Franţei (alte mijloace de transport, singurul high-tech, şi băuturi) iar trei, pe zone tehnologic marginale, Italiei (confecţii textile, accesorii şi produse din piele).

Interesant este că la noi valoarea adăugată creeată în firmele cu număr mare de angajaţi trece de 60%, la fel ca în Germania, importanţa lor pentru obţinerea unor produse şi servicii cu valoare adăugată relativ mare fiind chiar mai mare decât în cazul acesteia. Simetric, însă, microîntreprinderile au o contribuţie relativ redusă la rezultatul general.