Potrivit datelor prezentate de Eurostat, România a ocupat în 2018 primul loc între statele UE în ce privește riscul de sărăcie sau excludere socială la copii (persoane sub 18 ani).

Rata de 38,1% consemntă pentru cei mai tineri cetățeni este mai mult decât dublă în raport cu nivelul de 18,4%, consemnat pentru categoria de vârstă 65 – 74 de ani.

De altfel, datele prezentate mai în detaliu de organismul de statistică al Uniunii, ne plasează pentru primii zece ani de după vârsta standard de pensionare tocmai pe locul opt, după Estonia (40,3% risc de sărăcie pentru cei între 65 și 74 de ani), Letonia (38,3%), Lituania (33,9%), Malta (25,5%), Bulgaria (24,9%), Croația (23,3%) și, surpriză mare, Germania (20,8%).

La o medie a UE de 14,6%, adică situată cu aproape patru puncte procentuale mai jos, noi suntem „elvețieni” ( Elveția figurează la Eurostat cu o rată de risc de sărăcie pe intervalul de vârstă 65 – 74 de ani doar ceva mai mare decât a noastră, respectiv 18,7%). Problema reală apare la noi până la 65 de ani ci după 75 de ani, când se ajunge la 29,3%.

[1]

Totuși, chiar și atunci, riscul de sărăcie rămâne mai mic decât pentru intervalele 6 -11 ani și 12 – 17 ani, exact perioada de formare a tinerilor în școală.

De aceea, politicile publice ar trebui schimbate radical și particularizate mult mai bine pe categorii de vârstă.

De reflectat la faptul că pregătim o indexare de 40% a veniturilor, care se va duce în cea mai mare măsură spre categoria de vârstă cel mai puțin expusă riscului de sărăcie.