Garanti BBVA, una dintre cele mai dinamice bănci de pe piața locală, a direcționat, între 2010 și 2019, 1,49 milioane RON organizației World Wildlife Fund for Nature (WWF), pentru a sprijini dezvoltarea și implementarea proiectelor sale de mediu în România, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:
La orice achiziție făcută cu WWF Bonus Card, Garanti BBVA transferă 0,3% din sumă, din partea posesorului de card, către proiectele derulate de WWF, pentru zonele de conservare din Carpați, cele aflate de-a lungul Dunării, precum și cele din Delta Dunării.
În plus față de suma direcționată de bancă în nume propriu şi în numele clienților săi pentru proiectele WWF, deținătorii WWF Bonus Card se pot bucura de bonusuri pentru fiecare cumpărătură, de până la 10%, într-o rețea de peste 6.000 de parteneri Garanti BBVA. Utilizatorii pot achita produse și servicii în 12 rate cu 0% dobândă sau chiar mai multe, în timpul campaniilor speciale și au până la 50 de zile de grație pentru cumpărăturile lor.
Recent, Garanti BBVA și WWF și-au reînnoit parteneriatul.
„WWF Bonus Card este foarte popular în rândul clienților noștri, care îl consideră util datorită beneficiilor și importanței sale pentru conservarea mediului înconjurător. Reînnoirea parteneriatului cu WWF reprezintă o dovadă clară a faptului că nu doar vorbim despre protejarea mediului, ci și luăm măsuri concrete în această direcție. Fondurile direcționate către WWF fac diferența pentru speciile pe cale de dispariție, pădurile virgine și pentru comunitățile locale”, a declarat Anca Motca - Director General Adjunct, Garanti BBVA.
„Suntem bucuroși că putem continua proiectele importante pe care le desfășurăm din 2010 împreună cu Garanti BBVA, pentru dezvoltarea şi în viitor a unor domenii importante de conservare a naturii în România. Garanti BBVA este un partener pe termen lung pentru activitățile WWF și, împreună, ne străduim să creăm un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Activitatea WWF se concentrează asupra zonelor și speciilor considerate de o importanță critică pentru conservarea naturii, dar și pentru bunăstarea umană. Așteptăm cu nerăbdare să implementăm noi proiecte și să sensibilizăm opinia publică cu privire la importanța unui mediu sănătos, aici în România”, a declarat Orieta Hulea - Country Manager, WWF-România.
De peste 10 ani, WWF susține și promovează în România procesul de certificare a pădurilor prin Forest Stewardship Council (FSC). Astfel, în prezent, peste 2.800.000 de hectare de păduri din România (aproximativ 42% din fondul forestier național) sunt certificate FSC și beneficiază de management forestier responsabil, demers ce aduce beneficii ecologice, sociale și economice comunităților locale care depind de acestea.
Garanti BBVA face parte din Grupul Garanti BBVA România, care reunește și Garanti BBVA Leasing (marca sub care funcționează compania Motoractive IFN SA), Garanti BBVA Fleet Management (marca sub care funcționează compania Motoractive Multiservices S.R.L.) și Garanti BBVA Credite de Consum (marca sub care funcționează compania Ralfi IFN SA), acestea completând oferta băncii cu produse specifice de leasing (leasing financiar – vehicule, echipamente şi imobiliar – şi sale & lease-back), servicii de administrare a flotelor şi credite de consum.
Prezentă în România din 1998, Garanti BBVA a dezvoltat de-a lungul timpului un portofoliu solid și divers de clienți și și-a extins continuu rețeaua națională și portofoliul de produse pentru toate segmentele de afaceri: Retail, IMM și Corporate.
Ȋn 2019, Garanti BBVA România a fost desemnată Superbrand, pentru al doilea an consecutiv, evidențiindu-se dintr-o listă de peste 1.500 de branduri analizate de Superbrands România.
Mai mult, Garanti BBVA România a primit din partea prestigioasei reviste Global Finance premiul “Best Consumer Digital Bank in Romania”. Distincția a fost acordată în cadrul evenimentului “The World’s Best Consumer Digital Banks In Central & Eastern Europe 2019” și este cel de-al 12-lea premiu ce ne-a fost acordat în ultimii unsprezece ani din partea acestei reviste reputabile. Garanti BBVA România este deținută de Garanti BBVA, a doua cea mai mare bancă privată din Turcia, cu prezență notabilă pe toate liniile de afaceri și peste 17 milioane de clienți. Grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) este acționarul majoritar al Garanti BBVA Turcia.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați www.garantibbva.ro.
Înființată în anul 1961, WWF (World Wildlife Fund for Nature) este una dintre cele mai importante organizații internaționale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro.