Indicele de Referinta pentru Creditele Consumatorilor (IRCC), care se aplica pentru imprumuturile in lei cu dobanda variabila obtinute de populatie de la banci, precum creditele Prima Casa, creste de la 2,63%, valoarea aplicata in trimestrul trei al acestui an, la 2,66%, nivel care se va aplica in urmatorul trimestru, adica in perioada octombrie-decembrie 2019.
Cresterea nesemnificativa a indicelui calculat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) nu are un impact important asupra dobanzilor la credite.
Indicele IRCC este este cu 0,63 puncte procentuale sub media ROBOR la 3 luni, indicele folosit in trecut la creditele cu dobanda variabila pentru populatiei, de 3,29% in acelasi interval in care a fost calculat IRCC, T2 2019 (aprilie-iunie 2019).
Media ROBOR la 3 luni a crescut, in T2, de la 3,05% la 3,29%, spre deosebire de IRCC, care a urcat nesemnificativ, astfel ca se poate spune ca acesta este mai stabil decat ROBOR, fiind calculat dupa o metoda mai complexa.
Ulterior, insa, in T3, ROBOR la 3 luni a urmat o tendinta de scadere, in urma deciziei BNR de a relaxa usor politica monetara, printr-un control usor mai relaxat al lichiditatii din piata interbancara, in contextul reducerii cresterii economice din Europa si a deciziei Bancii Centrale Europene de a scadea din nou dobanda la depozite si de a reveni la politica monetara neconventionala de relaxare cantitativa, prin achizitii de active. (Quantitative Easing - QE). (vezi aici detalii)
Astfel ca ROBOR 3M a scazut de la 3,23%, cat era la finalul lunii iunie, la 3,09% la sfarsitul lunii septembrie 2019.
Este de asteptat, in aceste conditii, ca IRCC sa urmeze, la randul sau, o tentinda de scadere in urmatoarea perioada.
Indicele IRCC a fost solutia de compromis gasita de BNR pentru ca ROBOR sa nu fie legat de taxa bancara, asa cum s-a prevazut initial in OUG 114/2018, intrucat ar fi afectat politica monetara.
De asemenea, s-au inlaturat astfel si suspiciunile ca bancile ar manipula ROBOR, dat fiind ca acesta se calculeaza si pe baza cotatiilor, nu doar in functie de tranzactiile efective din piata interbancara, ca in cazul IRCC.
Valoarea indicelui IRCC se modifica in fiecare trimestru, fiind calculat de BNR ca fiind o medie a tranzactiilor interbancare aferente trimestrului anterior celui in care se publica si se aplica pentru trimestrul urmator celui in care se publica, conform OUG 19 din 2019.
Normal ar fi ca BNR sa calculeze indicele IRCC pentru trimestrul in curs si sa-l publice in ultima zi din acesta, pentru a se putea aplica pentru trimestrul urmator.
Noul indice IRCC se aplica automat doar la credite noi in lei cu dobanda variabila acordate de banci de acum inainte, inclusiv in cazul refinantarilor.
In privinta creditelor vechi in derulare, legea nu prevede inlocuirea automata a ROBOR cu IRCC, insa legea ofera clientilor posibilitatea sa ceara bancilor sa inlocuiasca ROBOR cu noul indice, pentru a beneficia de o rata mai mica, iar daca bancile sunt de acord, se incheie doar un simplu act aditional la contractul de credit.
Conform OUG 19 din 2019, art. XI, alin. (1), "prevederile art. II si III (prin care se introduce noul ROBOR, format din media dobanzilor la tranzactiile din piata interbancara), intra in vigoare la data de 2 mai 2019 si se aplica creditelor acordate consumatorilor dupa aceasta data, precum si refinantarii creditelor acordate consumatorilor aflate in derulare la aceasta data.
(2) Prevederile art. II si III se pot aplica si contractelor aflate in derulare la data prevazuta la alin. (1) cu acordul partilor formalizat prin act aditional la contractul de credit.
(3) La cererile formulate de consumatori pentru refinantarea creditelor in derulare sau pentru modificarea contractelor in derulare, institutiile bancare raspund in termen de maximum 60 de zile de la data solicitarii formulate de acestia."