www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Banca Transilvania lanseaza noua aplicatie de mobile banking, NeoBT, in versiune beta

Autor: Bancherul.ro
2019-09-23 19:18

Banca Transilvania (BT) lanseaza maine noua aplicatie NeoBT in versiune beta, care va putea fi testata de un numar limitat de clienti, in jur de 10.000, dupa cum a precizat banca din Cluj, cea mai mare din Romania.


Potrivit primelor informatii dezvaluite de banca, neoBT, disponibila in curand in Google Play si App Store, va putea fi accesata si cu Face Signature si va avea o serie de noi facilitati fata de aplicatia standard de mobile/internet banking BT24, precum functii de administrare a finantelor personale, asistent financiar cu inteligenta artificiala (AI) sau retrageri de bani de la ATM-uri fara card, pe baza unui cod emis in noua aplicatie.


Iata descrierea de catre BT, pe site-ul dedicat, neobt.ro, a acestor noi functii:


Neo Radar.
Cel mai bun prieten financiar.


"Psst... vezi că ai făcut o plată de două ori. Ai grijă, ca nu prea mai ai bani în cont. Vezi că ar fi timpul să faci plata de care ai uitat." Pai dacă nu pentru asta există prietenii pe lume, atunci pentru ce?


Întâlnește-l pe Neo Radar sau Neo BFF, prietenul tău AI care învață cumințel, zi de zi, comportamentul tău financiar și îți poate da sfaturi pe baza acestuia. Asta înseamnă să ai best financial friends. Și dacă totul devine digital, de ce nu ți-ai face deja prieteni AI?


Neo Cash.
Cardul tău invizibil.


Unii au în portofel cardul de metal sau portocaliu sau de alte culori. Cu #neo ai un card invizibil. :)


Da, entuziastule digital, invizibilul e noul trend în tech. Așadar, lasă cardul acasă, mergi la bancomat, #neo îți dă un cod, îl introduci și tzzzzt... here is your cash. Unde mai pui că la o adică nici nu trebuie să ieși din casă - trimiți codul altcuiva și poate face asta în locul tău. Frumoasă mai e #neoviața!


Neo Travel.
Să călătorești înseamnă să schimbi.


Da, să schimbi. Gânduri, preconcepții, stări și, printre altele, și bani. Avez-vous besoin d´euro? Kein problem.


#neo îți schimbă nu doar banii, ci și starea de bine. Îți poți comanda un card de călătorie direct din aplicație. Știi tu, genul acela de card care îți oferă și asigurare, și acces în lounge-urile din aeroporturi. Vacanță plăcutăăăă! :)


Neo Family.
Eu nu uit niciodată să fac plăți.


Prima oară când ai uitat să faci o plată ai zis că a fost o întâmplare. A doua oară că nu e grav. Iar a zecea oară ți-ai dat seama că, de fapt, ești prea ocupat. Și ar fi o chestie tare să existe cineva care să nu uite niciodată să facă plăți.


Păi... stai, chiar există! #neo își amintește, în locul tău, să facă toate plățile recurente. Iar când vrei să faci plăți rapid, alegi doar contul beneficiarului și aplicația își dă seama ce tip de plată vrei să faci. Și, în general, #neo te scapă de o grijă. Iar drumul la bancă devine o atingere pe ecranul telefonului.


Neo Shopping.
Există viață dincolo de shopping.


Știi tu viața de după ce mergi la cumpărături. Cea în care ai vrea să afli exact cât de wild ai fost ultima oară. Ei bine, viața asta de după shopping chiar există, iar Neo Shopping chiar ți-o face mai ușoară. Fie ca ai un STAR Card sau unul normal, poți afla cât ai cheltuit și unde. Câteodată, controlul absolut înseamnă câteva atingeri de ecran.


Neo Friendship.
Transferul instant la nevoie se cunoaște.


Ai un prieten care are nevoie de bani? Tap, tap, tap și i-ai trimis. Sau ești chiar tu prietenul care are nevoie de bani? Trimite IBAN-ul tău printr-o simplă atingere de ecran. Ăsta e Neo Friendship.


Ai încredere în el, mai ales că îți poți configura #neocontul astfel încât să ai acces mai rapid la opțiunile pe care le folosești cel mai des. Uite așa ai mai câștigat un prieten. Și ceva timp liber.