www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Ministerul Finantelor ia masuri pentru capitalizarea firmelor

Autor: Bancherul.ro
2019-08-17 21:03

Ministerul Finantelor adopta masuri pentru capitalizarea firmelor, la sugestia Bancii Nationale a Romaniei (BNR), care a avertizat, prin vocea prim-viceguvernatorului Florin Georgescu, ca peste o treime dintre firmele romanesti au capitaluri negative, adica datoriile sunt mai mai mari decat activele.


"Se înregistrează un deficit substanțial de capital la nivelul sectorului firmelor, localizat la 277 mii de companii (reprezentând 38% din totalul acestora), din care 269 mii au capitaluri negative (datoriile au depășit activele), întreprinderi care, într-o economie de piață funcțională, ar fi trebuit eliminate din activitate", se arata in lucrarea "Capitalul in Romania postcomunista" semnata de Georgescu.


"De mulți ani, ca urmare a cadrului juridic lax, un număr foarte mare de societăţi comerciale înregistrează în mod repetat pierderi, contrar principiului conform căruia obţinerea profitului constituie obiectivul principal al activităţii economice, ajungându-se în anul 2016 la o sumă semnificativă a decapitalizării firmelor comparativ cu nivelul reglementat, ceea ce ne arată faptul că, în România a avut loc “privatizarea libertății” și ”socializarea răspunderii”, așa încât „navigând” printre legi, pentru antreprenorul autohton și străin din România, pierderea este mai rentabilă decât profitul, iar de multe ori falimentul nu provoacă proprietarului o pagubă, ci reprezintă un câştig", considera Florin Georgescu.


Astfel ca Ministerul Finantelor anunta, intr-un comunicat de presa, modificarea legii societatilor, nr. 31/1990, precum si legea contabilitatii nr.82/1991, in scopul cresterii capitalurilor firmelor si lichidarii firmelor cu active nete negative.


MFP propune o serie de măsuri de reducere a fenomenului de decapitalizare a societăților din sectorul nefinanciar (comunicat de presa)


Ministerul Finanțelor Publice propune Ordonanța pentru instituirea unor măsuri privind societățile decapitalizate, care implemenează o serie de prevederi pentru îmbunătățirea cadrul legal reprezentat de legea societăților și legea contabilității.


Măsurile propuse în proiectul de act normativ a fost discutat cu reprezentanții BNR în cadrul Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM), analizele din cadrul grupurilor de lucru arătând că există un număr mare de companii din economia națională care au capitalurile proprii negative sau valoarea acestora se situează sub limita reglementată de legea societăților.


Totodată, măsurile vizează aspecte solicitate atât de reprezentanții Fondului Monetar Internațional (FMI) cât și de alte structuri internaționale.


“Cred cu tărie că dacă va crește nivelul de capitalizare al companiilor românești acestea vor putea să beneficieze pe deplin de condițiile de dezvoltare generate de creșterea economică. În plus, vom avea companii mai competitive, care se vor putea integra mai bine în ecosistemul economic european.
Îi îndemn pe toți acționarii și administratorii să vină în sprijinul măsurilor cu creșterea nivelului de capitalizare si să parieze pe economia românească!
Piața arată că există resurse, iar dacă aceste resurse sunt aduse în capitalul companiilor, atunci vom avea cu toții de câștigat pe termen lung.
Sunt convins că această măsură va determina declanșarea unui proces de îmbunătățire semnificativă a sănătății financiare a economiei românești", a precizat dl Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice.


Măsurile, care privesc sănătatea financiară a companiilor, vizează unele modificări și completări ale următoarelor acte normative:


⦁ Legea societăților nr. 31/1990:


● Interzicerea acordării de avansuri sau împrumuturi acționarilor/asociaților la societățile care optează pentru distribuiri trimestriale de dividende, până nu se regularizează sumele astfel distribuite în cursul anului. Interdicția menționată nu vizează avansurile acordate în legătură cu desfășurarea activității economice;


● Clarificarea regulilor referitoare la distribuirea sub formă de dividende din anumite rezerve existente la nivelul societății, precum și din rezultatul reportat înregistrat de aceasta. Menționarea explicită a elementelor de capitaluri proprii care pot fi distribuite ca dividende asigură o interpretare unitară a conceptului de „rezerve distribuibile/disponibile pentru distribuire”;


● Introducerea prevederii referitoare la conversia obligatorie în acțiuni/părți sociale a datoriilor societății față de acționari/asociați, rezultate din împrumuturi sau alte finanțări acordate de aceștia, la societățile la care activul net a scăzut sub jumătate din capitalul social.


● Desemnarea autorităților cu competență în domeniul monitorizării entităților care se confruntă cu probleme financiare în raport cu nivelul legal de capital, respectiv Ministerul Finanțelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală și Oficiul Național al Registrului Comerțului și stabilirea clară a situațiilor în care fiecare din cele două instituții depun cererea de dizolvare;


● Transferul competenței de soluționare a acțiunilor de dizolvare judiciară de la instanțele judecătorești la Oficiul Național al Registrului Comerțului și simplificarea procedurilor de numire a lichidatorului și de efectuare a publicității legale a rezoluțiilor de dizolvare.


● Modificările propuse vor conduce la lărgirea accesului la informaţiile înregistrate în registrul comerţului, la simplificarea formalităților și scăderea costurilor administrative, la degrevarea activității instanțelor judecătorești, precum și la asigurarea unui mediu de afaceri transparent și predictibil.


● Introducerea de noi contravenții și sancțiuni, corespunzătoare noilor prevederi cuprinse în Legea societăților nr. 31/1990.


⦁ Legea contabilității nr. 82/1991:


● Introducerea de prevederi exprese referitoare la cuprinderea în aria de aplicabilitate a Legii contabilității a persoanelor juridice străine care au rezidența fiscală în România în scopul obligării acestora să conducă și evidență contabilă și să depună situații financiare în România pentru a da eficiență controlului fiscal;


● Introducerea de prevederi exprese prin care să se stabilească cu claritate modul de raportare prin situațiile financiare anuale a pierderii contabile înregistrate în exercițiul financiar curent. Scopul acestor dispoziții îl constituie acoperirea pierderii contabile reportate din profiturile curente inainte de distribuirea de dividende.


Proiectul de act normativ este publicat de site-ul MFP la rubrica Transparență decizională.


Context:


La data de 4 octombrie 2018, Guvernul României a aprobat Memorandul cu tema: „Măsuri/propuneri de îmbunătățire a cadrului de reglementare privind sectorul companiilor nefinanciare în scopul reducerii fenomenului de decapitalizare a societăților”, prin care se propune amendarea cadrului legal reprezentat de legea societăților și legea contabilității.


De asemenea, Comitetul Național pentru Supraveghere Macroprudențială (CNSM) a constatat nerespectarea de către firme a pragului minim de capitalizare solicitat prin lege, context în care a fost emisă Recomandarea CNSM nr. R/2/2018 referitoare la implementarea unor măsuri privind sănătatea financiară a companiilor, prin care se recomandă ca Guvernul să analizeze posibilitățile de îmbunătățire a cadrului de reglementare privind sectorul companiilor nefinanciare.