Banca Transilvania (BT) a ramas si in luna iulie, la fel ca in iunie, pe primul loc in topul bancilor cu cele mai mici dobanzi pentru un credit de nevoi personale, cu o Dobanda Anuala Efectiva (DAE), care arata costul total al unui imprumut, cuprinzand atat dobanda nominala, cat si comisioanele, de 9,61% pe an.
Cea mai mare DAE o gasim la Unicredit, de 17,29%, aproape inca o data mai mare.
DAE medie pentru creditele acordate de cele mai mari 12 banci banci romanesti luate in calcul este in prezent de 12,97%, in usoara scadere de la 13,12% cat a fost in luna trecuta, iunie.
Dobanda a ramas stabila in ultimele luni datorita faptului ca majoritatea creditelor de consum acordate de banci, pe o perioada de cel mult cinci ani, sunt cu dobanda fixa, astfel ca nu sunt afectate de evolutia noului indice pentru creditele consumatorilor, IRCC, care a urcat la 2,63% in iunie, de la 2,36% in luna mai, prima luna in care a intrat in vigoare.
Dintre cele 16 tipuri de credite de consum acordate de cele 12 banci, doar cinci credite sunt cu dobanda variabila, care se modifica o data la trei luni, odata cu actualizarea IRCC conform calculelor facute de Banca Nationala a Romaniei (BNR), pe baza tranzactiilor efective din piata monetara interbancara, spre deosebire de vechiul indice, ROBOR, care se calcula pe baza cotatiilor bancilor, adica a estimarilor privind evolutia dobanzii.
De altfel, dobanzile fixe la creditele acordate de BT (8%) si Garanti Bank (8,64%) sunt mai mici decat cea mai mica dobanda variabila la creditul acordat de CEC Bank (9,13%).
Cele trei banci (BT, Garanti si CEC) sunt pe primele trei locuri in topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale.
La polul opus, bancile cu cele mai mari dobanzi sunt Unicredit, Raiffeisen si OTP Bank, la care DAE este in jurul a 15% pe an.
Majoritatea bancilor au pastrat neschimbate dobanzile si in luna iulie, pe fondul stabilitatii dobanzii de referinta a BNR, precum si a indicilor de referinta, modificari minore ale dobanzilor fiind inregistrate in privinta ofertelor punctuale ale unor banci.