BT Capital Partners, divizia de investment banking si piete de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania si membru exclusiv in Romania al aliantei internationale Oaklins, a asistat Grupul Eurolines in cea mai mare tranzactie de exit din turismul romanesc, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga:
In cadrul tranzactiei, Dragos Anastasiu, unul dintre pionierii antreprenoriatului romanesc, a fost asistat de echipa BT Capital Partners in vanzarea operatiunile de turism ale Grupului Eurolines catre Der Touristik Group, divizia de turism a grupului german Rewe, tranzactie istorica pentru turismul romanesc, marcand intrarea pe piata locala a primului mare tour operator strategic mondial.
Din echipa de proiect au facut parte Nina Pirvu, Director Investment Banking&Capital Markets, Dragos Darabut, manager si Bogdan Baldovin, analist.
“Tranzactia este importanta pentru piata locala de turism si arata ca piata are in continuare un potential imens de crestere, odata ce puterea de cumparare a romanilor sporeste. In acelasi timp, spiritul antreprenorial, seriozitatea si tenacitatea dlui Anastasiu de a construi, vreme de 25 de ani, unul dintre cei mai importanti jucatori locali, sunt elemente care au atras atentia unuia dintre gigantii europeni. Inchiderea cu succes a acestei tranzactii de vanzare catre unul din leaderii mondiali in sector arata capacitatea BT Capital Partners de a furniza servicii de
consultanta la cel mai inalt nivel de profesionalism, precum si capacitatea Grupului Financiar Banca Transilvania de a oferi antreprenorilor romani intreaga paleta de servicii financiare” – declara Paul Prodan, Presedinte Consiliul de Administratie, BT Capital Partners.
“Suntem incantati si onorati de increderea primita din partea dl Anastasiu. Finalizarea cu succes a acestei tranzactii a pus pe harta europeana cel mai important business de turism romanesc, dezvoltat cu tenacitate si provocari de unul din pionerii antreprenoriatului romanesc dl Dragos Anastasiu. Incheierea cu succes a acestei tranzactii de importanta regionala confirma misiunea BT Capital Partners de a oferi servicii integrate si plus valoare antreprenorilor romani.” – afirma Nina Pirvu, Director Investment Banking&Capital Markets, liderul echipei de proiect.
Serviciile BT Capital Partners au constat in asistenta pe intreg parcursul tranzactiei si au inclus identificarea potentialilor investitori, consultanta pentru structurarea tranzactiei, managementul procesului competitiv de ofertare, negocierea elementelor financiare si a documentelor de tranzactie, precum si asistenta in procesul de due diligence.