www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Radu Topliceanu, acuzat de creditarea in franci elvetieni la Raiffeisen, numit director la BRD

Autor: Bancherul.ro
2019-07-22 17:54

Radu Topliceanu, acuzat de clientii Raiffeisen Bank ca le-a acordat credite in franci elvetieni (CHF) cu dobanzi promotionale in primul an, majorate substantial ulterior, la care s-a adaugat dublarea cursului de schimb valutar, a fost numit de BRD in functia de director general adjunct retail pentru un mandat de patru ani, in locul lui Gheorghe Marinel.


Topliceanu a fost director la Raiffeisen responsabil de creditarea persoanelor fizice in perioada septembrie 2007 - decembrie 2013, banca austriaca fiind una dintre cele care s-au implicat nesabuit, intr-un mod agresiv, in creditarea in franci elvetieni (CHF), o moneda recunoscuta ca fiind un refugiu pentru investitori in perioadele de criza, asadar cu riscul de apreciere substantiala, tocmai inainte de izbucnirea crizei din 2008.


Mai mult, Raiffeisen a oferit creditele in CHF cu o dobanda promotionala, mult mai mica, in primul an, dupa care aceasta era majorata substantial, cu peste un punct, ceea ce a starnit protestele clientilor, afectati atat de recesiune, cat si de aprecierea substantiala a francului fata de leu.


Raiffeisen nu a fost dispusa sa imparta cu clientii povara creditelor in franci elvetieni, adica sa le ofere solutii de reducere a ratelor, prin conversia creditelor in lei, decat la finalul lui 2016, dupa ce scandalul creditelor in CHF s-a amplificat, dar cu toate acestea oferta nu a starnit interesul multor clienti, pe fondul multor procese in justitie care vizau conversia in lei a creditelor in CHF la cursul din data acordarii si adoptarea unei legi in acest sens, declarata ulterior ilegala de Curtea Constitutionala. (vezi aici detalii)


Topliceanu a plecat de la Raiffeisen la inceputul lui 2014 la banca ruseasca Sberbank, unde a ramas timp de patru ani, in functia de director retail al diviziei europene, iar din 2018 s-a mutat la banca engleza Standard Chartered Bank, ca director in divizia globala de servicii pentru persoanele fizice.


BRD nu a apucat sa acorde decat foarte putine credite in franci, inainte de izbucnirea crizei din 2008.


Banca Nationala a Romaniei (BNR) a interzis, dupa izbucnirea crizei din 2008, atat creditele din franci, cat si creditele cu dobanda promotionala, mai mica, in primul an.