Partidele de opozitie PNL si USR au contestat la Curtea Constitutionala noua lege privind darea in plata a senatorului ALDE Daniel Zamfir, cunoscut pentru legile impotriva bancilor initiate impreuna cu avocatul Gheorghe Piperea, implicat in numeroase procese impotriva bancilor, deci direct interesat in discreditarea sistemului bancar si a Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

Prima lege privind darea in plata, nr.77 din 2016, care permitea oricarui detinator de credit ipotecar sa scape de toate datoriile daca-si preda casa bancii, a fost amendata radical de Curtea Constitutionala, care a decis ca doar o instanta de judecata poate decide darea in plata si numai daca se constata existenta principiului impreviziunii din Codul Civil.

Dat fiind ca in putine cazuri judecatorii au constatat ca se intrunesc conditiile impreviziunii, cuplul Zamfir/Piperea a venit cu o noua initiativa de modificare a legii privind darea in plata, in ajunul alegerilor pentru Parlamentul European, astfel ca a fost votata de coalitia de guvernamant PSD-ALDE, dar nu si de opozitie.

Noua lege stabileste cazurile concrete in care se considera ca exista impreviziunea: cresterea cu 20% a cursului de schimb si a gradului de indatorare, precum si in situatiile de executare silita.

PNL si USR considera insa ca noua lege contravine Constitutiei si deciziei Curtii Constitutionale cu privire la teoria impreviziunii.

Argumentele pentru contestarea legii la Curtea Constitutionala

Teoria impreviziunii este prevazuta in articolul 1271 din Codul Civil, constituind o exceptie de la principiul respectarii obligatorii a unui contract, ale carui efecte pot fi modificate de o instanta de judecata fie prin adaptarea contractului in vederea distribuirii echitabile a a pierderilor si beneficiilor rezultate din schimbarea imprejurarilor, fie prin incheierea contractului, din cauza aparitiei unor schimbari exterioare, obiective, independente de vointa partilor.

Art. 1271 din Codul Civil are urmatorul cuprins:

(1) Părţile sunt ţinute să îşi execute obligaţiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creşterii costurilor executării propriei obligaţii, fie datorită scăderii valorii contraprestaţiei.
(2) Cu toate acestea, dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei, instanţa poate să dispună:
a) adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor;
b) încetarea contractului, la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte.
(3) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile numai dacă:
a) schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;
b) schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acesteia nu au fost şi nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;
c) debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că şi-ar fi asumat acest risc;
d) debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului.

Impreviziunea presupune posibilitatea instantei de judecata de a interveni, din ratiuni de echitate, in executarea contractului dintre parti, modificand acele prestatii care, din motive exceptionale, au devenit prea oneroase pentru una dintre parti.

Noua lege privind darea in plata instituie o derogare de la Codul Civil, in sensul ca intr-o serie de situatii impreviziunea ar urma sa opereze ope legis, adica instanta ar avea doar rolul de a verifica, formal, existenta imprejurarilor prevazute de lege, adica, de exemplu, daca a avut loc o crestere a cursului valutar cu 20%, nu sa judece ea insasi daca exista sau nu impreviziune.

Se invoca Decizia nr.623/2016 a Curtii Constitutionale cu privire la prima forma a legii privind darea in plata, nr.77/2016, potrivit careia “o astfel de institutie a impreviziunii aplicabila ope legis pentru toate contractele incheiate pana la data intrarii in vigoare a Legii 77/2016 nu poate fi recunoscuta, fiind in contradictie cu prevederile constitutionale ale art.1 alin.3 privind statul de drept, art.1 alin.5 in componenta sa privind calitatea legii, art.21 alin.3 privind dreptul la un proces echitabil, precum si art.124 privind infaptuierea justitiei.

Curtea Constitutionala si-a motivat decizia invocand ca legea inlatura posibilitatea controlului judecatoresc privind indeplinirea conditiilor specifice impreviziunii, respectiv conditiile cu caracter obiectiv referitoare la cauza schimbarii circumstantelor (existenta situatiei neprevazute) sau la cuprinsul contractului (absenta unei clauze de adaptare a contractului) si conditiile cu caracter subiectiv referitoare la atitudinea/conduita partilor contractante (lipsa culpei debitorului in executarea contractului) su la efectele schimbarii circumstantelor (caracterul licit al neexecutarii obligatiilor contractuale)...”

Conform deciziei CCR, impreviziunea are caracter judiciar, putand fi constatata doar de instanta de judecata si numai daca debitorul a fost de buna-credinta, astfel ca instituirea unor prezumtii absolute de impreviziune, precum cresterea cu 20% a cursului valutar sau a indatorarii, este ilegala.

Mai este invocat si incalcarea principiului neretroactivitatii legii, dat fiind ca legea ar urma sa se aplice si creditelor acordate inainte de intrarea in vigoare a legii.

O astfel de reglementare este inacceptabila pentru ca impreviziunea nu se poate fundamenta pur si simplu pe calitatea de consumator, intrucat conform CCR impreviziunea presupune o imprejurare exceptionala, independenta de vointa si de calitatea partilor, care face ca obligatia asumata sa devina excesiv de oneroasa.

Cresterea gradului de indatorare sau executarea silita pot fi cauze subiective, determinate de debitorul care a obtinut mai multe credite.

O asemenea prezumtie generala de dezechilibru contractual si de impreviziune este neconstitutionala pentru ca, practic, anihileaza cerintele impreviziunii din dreptul comun si acrediteaza ideea ca toti consumatorii sunt, prin ipoteza, intr-o situatie de impreviziune generalizata si perpetua (dat fiind ca din 2007-2008, cand s-au acordat creditele ipotecare in euro sau franci elvetieni, pana acum, leul s-a devalorizat cu peste 20% fata de cele doua valute).

Prezumtiile speciale de impreviziune sunt artificiale si nu au niciun suport juridic si economic. De exemplu, justificarea cresterii cu 20% a cursului de schimb prin prevederile Directivei 2014/17 privind creditele ipotecare denatureaza sensul acesteia, care are in vedere doar informarea adecvata a consumatorilor cu privire la riscul valutar si sa ofere posibilitatea acestora de a beneficia de o protectie suplimentara.

Conform deciziilor CCR, starea de impreviziune nu poate decurge exclusiv dintr-o circumstanta obiectiva, cum ar fi cresterea cursului valutar, care poate fi calificata ca situatie neprevazuta, in sensul impreviziunii, doar in concret, in functie de criterii precum contextul sau perioada de timp in care a aparut, fiind previzibila in cazul creditelor pe perioade luni. Este obligatorie verificare de catre instanta si a conditiilor subiective referitoare la persoana debitorului, daca acesta a fost de buna-credinta in respectarea contractului.

De asemenea, se incalca si principiul nominalismului monetar, consfintit de CCR privind declararea ilegala a legii privind conversia creditelor in franci elvetieni, in virtutea caruia suma acordata cu titlu de impremut trebuie restituita intocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia”.

Situatia de impreviziune in cazul cresterii gradului de indatorare cu peste 20% fata de nivelurile stabilite de BNR valideaza atitudini abuzive/neglijente ale debitorilor, precum contractarea de noi datorii, pentru ca nu se indica nicio cauza obiectiva si imprevizibila a cresterii gradului de indatorare.

Situatia de impreviziune in cazul executarii silite a debitorului este ilegala pentru ca atunci cand a obtinut creditul garantat cu o locuinta, creditorul si-a asumat riscul executarii silite in caz de neplata, astfel ca nu se mai poate vorbi de o situatie de impreviziune.

Astfel se creeaza si hazardul moral, unii putand alege sa scape de datorii prin intrarea intentioanta in executare silita, daca datoria ramasa de plata este mai mare decat locuinta.

Se incalca si decizia CCR, potrivit careia instantele de judecata trebuie sa faca distinctia necesara intre debitorul care nu vrea si cel care nu poate sa plateasca.

CCR a mai stabilit ca “nici executarea de bunavoie, nici cea silita a obligatiilor rezultate din contractul de credit nu presupune ruinarea debitorului in cazul intervenirii unei impreviziuni in eecutarea acestuia.”

In contestatia la CCR se mai arata ca legea darii in plata de fapt nu a primit avizul obligatoriu al Consiliului Economic si Social (CES) si Consiliului Legislativ, care au fost consultate doar cu privire la prima forma a legii, care prevedea extinderea la creditele Prima Casa, ea fiind ulterior modificata radical, prin introducerea situatiilor de impreviziune.

Este contestata si prevederea din lege potrivit careia “revine creditorului obligatia de a dovedi in fata instantelor de judecata faptul ca debitorul care a facut o notificare de dare in plata nu indeplineste conditiile de admisibilitate, inclusiv conditia privind impreviziunea” si “impreviziunea este prezumata in favoarea consumatorului care formuleaza o notificare...”

Se considera ca proba contrarie este imposibil de realizat de catre creditor, care este obligat sa probeze unele fapte negative ce tin de situatia personala a debitorului, fara a avea acces la mijloacele de proba necesare.

De fapt, este iluzorie posibilitatea creditorului de a dovedi neindeplinirea conditiilor de dare in plata, intrucat legea vorbeste de o prezumtie absoluta (cresterea cu 20% a cursului) ce nu poate fi rasturnata.

Si articolul legii “Contestatia creditorului trebuie precedata, in mod obligatoriu, de o propunere adresata de acesta debitorului, prin care sa incerce restabilirea utilitatii sociale a contractului de credit”, care este considerata un non-sens, intrucat atat timp cat banca face contestatie, inseamna ca a considerat ca nu sunt indeplinite conditiile impreviziunii.

De asemenea, este considerata ilegala si prevederea din noua lege potrivit careia “pe perioada cat notificarea de dare in plata a fost efectiva, atat ratele cat si dobanzile si penalitatile vor putea fi pretinse de la debitor doar daca creditorul probeaza ca acesta a fost de rea credinta”, intrucat, printre altele, incalca dreptul de proprietate al creditorului si este in contradictie cu practica Curtii Constitutionale.