Garanti Bank si-a majorat volumul de credite cu 1,6%, echivalentul a 120 milioane lei, in primul trimestru din acest an, de la 7,13 miliarde lei la finalul anului trecut la 7,25 miliarde lei in martie 2019.
In acelasi timp, depozitele atrase de banca de la clienti au crescut semnificativ in ultimul an, cu peste 60% in cazul populatiei si peste 40% la IMM-uri, conform datelor dintr-un comunicat al bancii.
Comunicatul Garanti Bank:
Grupul Garanti România, unul dintre cele mai dinamice grupuri financiare de pe piața locală, care reunește Garanti Bank, Garanti Leasing și Garanti Credite de Consum, a înregistrat, în primul trimestru al anului, un profit net consolidat de 38 milioane lei și a ajuns la un volum total al activelor de 12 miliarde lei.
La nivel individual, în primele trei luni ale acestui an, Garanti Bank a înregistrat un profit net de 31 milioane lei și venituri nete de 99,4 milioane lei.
Instituțiile financiare nebancare ale Grupului au înregistrat, la rândul lor, profit net în primul trimestru: Garanti Credite de Consum de 2,2 milioane lei și Garanti Leasing de 4,8 milioane lei.
În primele trei luni, volumul total al creditelor acordate de Garanti Bank a ajuns la 7,25 miliarde lei, în timp ce depozitele au înregistrat un volum total de 7,85 miliarde lei.
Garanti Bank continuă să se poziționeze semnificativ sub media pieței în ceea ce privește nivelul creditelor neperformante și să înregistreze rezultate deosebite în atragerea depozitelor, în special pe segmentele de retail și IMM, cu o creștere anuală considerabilă a depozitelor persoanelor fizice, de 61,7%, și de 40,5%, a celor constituite de IMM-uri.
“Am avut un început de an bun in 2019, in linie cu obiectivele pe care ni le-am propus. Am asistat la o evoluție semnificativă a depozitelor, fapt ce reflectă interesul tot mai mare al clienților pentru produse de economisire competitive. Ne așteptăm ca această tendință să continue și în următoarele luni. Având în vedere contextul pieței, ne-am propus ca anul acesta să ne concentrăm cu preponderență pe menținerea unui portofoliu sănătos și echilibrat și pe maximizarea satisfacției clienților”, a declarat Ufuk Tandoğan, CEO al Grupului Garanti România.
Grupul Garanti România este deținut de către Turkiye Garanti Bankasi AS (TGB), a doua cea mai mare bancă privată din Turcia. În primul trimestru din 2019, TGB a înregistrat un venit net consolidat de 1,76 miliarde lire turcești (278,71 milioane euro) și active de 423,32 miliarde lire turcești (67,16 miliarde euro), în timp ce contribuția la economie s-a reflectat printr-un portofoliu de credite cash și non-cash în valoare de 323,22 miliarde lire turcești (51,28 miliarde euro). TGB deservește peste 16 milioane de clienți în zonele corporate, comercial, întreprinderi mici și mijlocii, precum și retail, cărora le oferă servicii financiare integrate.
Grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) este acționarul majoritar al TGB. În primele trei luni din 2019, BBVA a înregistrat un profit net atribuibil de 1,16 miliarde euro.
Grupul Garanti România reunește Garanti Bank, Garanti Leasing (marca sub care funcționează compania Motoractive IFN SA) și Garanti Credite de Consum (marca sub care funcționează Ralfi IFN SA). Cele două instituții financiare nebancare completează oferta Garanti Bank cu produse specifice de leasing (leasing financiar – vehicule, echipamente și imobiliar – și sale & lease-back), servicii de administrare a flotelor, credite de consum, precum și credite ipotecare dedicate achiziției de imobile și terenuri sau refinanțării altor credite. Grupul Garanti oferă servicii financiare pe piața locală către peste 500.000 de clienți.
Garanti Bank România oferă o serie de produse și servicii de calitate pentru toate segmentele de business: retail, IMM și corporate, și este una dintre cele mai dinamice și inovatoare bănci de pe piața locală. Prezentă în România din 1998, banca a dezvoltat un portofoliu solid de clienți și și-a extins prezența națională prin sucursale și canale alternative, ajungând la o rețea extinsă de bancomate inteligente care pot fi folosite de oricine, nu doar de clienții băncii, pentru tranzacții cu sau fără card.
În 2018, Garanti Bank a fost numită Superbrand, pe baza unei liste de peste 1.500 de mărci analizate de Superbrands România. Mai mult, Garanti Bank a primit din partea prestigioasei reviste Global Finance premiul “Best Consumer Digital Bank in Romania”. Distincția a fost acordată în cadrul evenimentului “The World’s Best Consumer Digital Banks In Central & Eastern Europe 2018” și este cel de-al unsprezecelea premiu pe care Garanti Bank îl primește din partea revistei Global Finance în ultimii zece ani.