www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Cu cat ar putea scadea dobanzile la credite cu noul ROBOR din OUG 114

Autor: Bancherul.ro
2019-03-22 23:24

Ministrul Finantelor, Eugen Teodorivici, a reconfirmat astazi ca OUG 114/2018 prin care s-a introdus taxa pe activele bancare ar putea fi modificata saptamana viitoare, astfel incat taxa sa nu mai fie legata de ROBOR, asa cum a cerut BNR, iar indicele de referinta pentru creditele in lei cu dobanda variabila, ROBOR, sa fie inlocuit cu un nou indice, al tranzactiilor efective din piata interbancara, care este mai mic, astfel incat ratele la credite sa scada.


“Ieri am avut discuţii la Ministerul Finanţelor cu Asociaţia Română a Băncilor şi vom avea şi astăzi o discuţie pentru a discuta pe forma finală a textului de ordonanţă care să modifice OUG 114. Am avut discuţie, desigur, şi cu BNR, am trimis şi o informare la Banca Centrală Europeană, arătăm care sunt modificările pe care le aducem şi pregătim o ordonanţă de urgenţă care va fi aprobată săptămâna viitoare în Guvern. În principal, este vorba despre decuplarea ROBOR-ului de partea de taxă pe activele financiare. Acest ROBOR nou va fi calculat la tranzacţiile interbancare şi zilnice pe trimestrul anterior, e o medie aritmetică care se aplică pe trimestrul următor”, a spus Teodorivici, citat de Agerpres.


“Acestea sunt calcule venite din partea BNR. Intenţia noastră este de a duce mai jos costul finanţării românilor şi este clar că este o diferenţă între ROBOR-ul bazat pe cotaţii şi cel pe tranzacţii, cum este cel propus în proiectul de act normativ pe care discutăm şi anume o scădere, nu pot să spun cât, pentru că este o variaţie, ştiţi foarte bine, zilnică, este o medie aritmetică, dar clar se scade, acesta este scopul nostru final”, a adaugat ministrul Finantelor.


Inlocuirea ROBOR la 3 si 6 luni cu un nou indice, bazat pe tranzactiile efective ale depozitelor din piata bancara, a fost propusa de BNR, in cadrul discutiilor din Parlament si cu Ministerul Finantelor, insa guvernatorul Mugur Isarescu si-a exprimat opinia ca un indice pe tranzactii nu va fi cu mult mai mic decat actualul ROBOR, ba chiar in unele perioade ar putea fi mai mare.


In prezent, ROBOR la 3 luni este 3,14%, iar dobanda tranzactiilor efective din piata interbancara este doar 1,72%, cu 1,42 puncte mai putin.


Asadar, daca ROBOR-ul ar fi inlocuit cu dobanda tranzactiilor efective, atunci ratele la creditele cu dobanda variabila ar scadea cu 1,42 puncte, destul de mult.


Ce inseamna o dobanda cu un punct mai mica (5%, in loc de 6%) la un credit Prima Casa de 40.000 de euro, echivalent in lei, pe 25 de ani? O rata cu 100 de lei mai mica: in loc de 1100 de lei, 1000 de lei.


De asemenea, acest nivel al dobanzii tranzactiilor efective, de 1,72%, este sub pragul de 2% stabilit in OUG 114.


Daca luam nivelul mediu al dobanzilor la tranzactii aferente trimestrului anterior (octombrie-decembrie 2018), cum a spus Teodorovici, acesta a fost 2,39%, cu 0,76 puncte mai mic fata de 3,15%, cat a fost media ROBOR la 3 luni.


Statistica prezentata de BNR este o exceptie de la regula


BNR a publicat recent si un grafic cu o comparatie intre cei doi indici, care arata ca in februarie dobanda la tranzactii a fost chiar mai mare decat cea pentru cotatii (ROBOR).


In luna ianuarie, dobanda medie a tranzactiilor interbancare a fost 2,24%, cu aproximativ 0,7 puncte sub media ROBOR la 3 luni, de 2,97%.


In luna urmatoare, februarie, dobanda tranzactiilor efective pe piata interbancara a urcat la 3,38%, in timp ce ROBOR la 3 luni a scazut la 3,17%.


Cresterea ROBOR la 3 luni in februarie a avut loc insa in contextul intensificarii scandalului privind introducerea taxei bancare, ceea ce inseamna ca bancile au inclus in dobanda riscurile in crestere, precum introducerea taxei pe activele bancare.


Intre timp, insa, dupa cum am vazut, dobanzile pietei interbancare au revenit sub nivelul ROBOR.


De altfel, statistica din februarie este o exceptie care confirma regula, pentru ca statistica pe o perioada mai lunga arata ca dobanda la tranzactii este mai mica decat ROBOR, cum este si firesc, intrucat cotatiile contin si perceptia privind riscul si inflatia.


Astfel, in ianuarie ROBOR a fost 2,8% iar dobanda tranzactiilor 2,39%, o diferenta de 0,41 puncte, iar in decembrie 2018 marja a fost si mai mare, de 0,92 puncte.


In medie, pe parcursul ultimului semestru din 2018, ROBOR a fost mai mare decat dobanda tranzactiilor interbancare cu 0,5-1 punct procentual.


Bancherii ar fi de acord cu inlocuirea ROBOR


Reprezentantul bancherilor, Florin Danescu, a sugerat ca bancile ar fi de acord cu un nou indice bazat pe tranzactii, avand in vedere existenta acelorasi tendinte si la nivel european.


“Noi credem că trebuie să facem un pas înapoi, să ne uităm cu atenţie la ce se întâmplă cu o astfel de abordare. Cât timp ai un comportament european cu alte tipuri de Euribor, trebuie să privim cu atenţie ce ar însemna să avem si noi un model diferit al ROBOR”, a spus Danescu, miercuri, dupa intalnirea de la Ministerul Finantelor.


Banca Centrala Europeana (BCE) va introduce din 1 octombrie un nou indice al dobanzilor pe termen scurt, catalogat ca fiind fara riscuri, denumit ESTER (European Short Term Rates), care va inlocui treptat actualul indice, EONIA, si care in viitor ar putea fi folosit si in locul EURIBOR, indicele utilizat in general pentru creditele in euro.


Nivelul noului indice ESTER, in prezent -0,44%, este cu mult sub nivelul Euribor la 3 luni (-0,31%) si Euribor la 6 luni (-0,23%).