www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Patria Bank sustine donatiile catre ONG-uri din impozitul pe venit

Autor: Bancherul.ro
2019-02-06 18:36

Patria Bank anunta ca sustine o aplicatie, redirectioneaza.ro, care ajuta firmele sau persoanele fizice sa redirectioneze o parte din impozitul pe venit catre organizatiile nonprofit (ONG).


Comunicatul bancii:


Code for Romania şi Patria Bank anunță relansarea editiei 2019 a aplicației web redirectioneaza.ro, ce vine în sprijinul ONG-urilor care colectează formularele 230 de redirecționare a impozitului pe venit de la susținătorii lor.


Acum, platforma poate fi utilizată inclusiv de ONG-urile furnizoare de servicii sociale care colectează 3,5% din impozitul pe venit.


Redirectioneaza.ro este dezvoltat și este disponibil în mod gratuit grație muncii unei echipe de voluntari Code for Romania. Proiectul estesusținut de Patria Bank, un activ promotor ce se implică în inițiativele în folosul comunității.


Lansată în 2018, pe platformă sunt înregistrate până în prezent peste 550 de ONG-uri din domenii diferite. În timpul campaniei de anul trecut, au fost descărcate peste 3000 de formulare pentru redirecţionarea impozitului pe venit.


Anul acesta termenul de depunere al formularului 230 a fost redus de la 25 mai la 15 martie, așadar cetățenii au la dispoziție mai puțin de două luni să decidă către ce organizație nonprofit pot redirecționa acest procent din impozit.


Ce problemă vrem să rezolvăm


În fiecare an fiecare cetățean poate alege să redirecționeze 2% din impozitul pe venit către o cauză în care crede și pe care vrea să o susțină să își continue activitatea. Cu toate acestea, majoritatea persoanelor care au posibilitatea de a redirecționa cei 2% nu o fac niciodată din două motive: un proces greoi și lipsa informațiilor centralizate cu privire la ONG-urile pe care le-ar putea susține. Mai mult, și ONG-urile se confruntă cu dificultatea de a transmite mesajul legat de redirecționare către audiențe foarte largi, într-un mod simplu, fără consum de resurse suplimentare.


Cum o rezolvăm


Redirecționează.ro, un proiect Code for Romania susținut de Patria Bank, conține informații despre ONG-urile care pot fi susținute prin simpla redirecționare a 2% din impozitul pe venit. Prin digitalizarea formularului #230 eliminăm nevoia unui contact direct dintre organizații și susținători, economisind timp și resurse cheltuite pe acțiuni publice în mediul offline.


Pe redirecționează.ro orice ONG are posibilitatea de a-și crea un cont în platformă și de a folosi pagina sa dedicată pentru a încuraja oamenii să redirecționeze acest impozit, în cel mai simplu mod permis de legislația în vigoare.


Oricine poate susține ONG-ul favorit în câțiva pași simpli.


Intră pe redirecționează.ro și apoi:
1. Citește și alege către ce ONG vrea sa redirecționeze 2% sau 3,5% din impozitul pe venit.
2. Completează formularul de pe pagina unui ONG.
3. Descarcă fișierul PDF și îl printează.
4. Adaugă CNP-ul, semnează formularul și apoi are următoarele opțiuni:
Fie îl trimite prin poștă, cu scrisoare recomandată, către unitatea ANAF de care aparții
Fie îl trimite prin curier sau poștă la adresa ONG-ului și se ocupă ei de depunerea lui. Adresele le va găsi în paginile fiecărui ONG pe masură ce completează.


Încurajam implicarea civică, de aceea îndemnăm oamenii să devină supereroi civici. Dacă ei nu pot redirecționa impozitul sau vor să dea o mână de ajutor în plus, pot descărca formularul precompletat de pe pagina ONG-ului pe care vor să îl susțină, îl printează în mai multe exemplare și îl transmit colegilor, prietenilor și familiei și îi încurajează să redirecționeze.