Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), a clarificat confuzia din jurul ROBOR si acuzatiile reprezentantilor Guvernului ca acest indice ale dobanzilor interbancare este manipulat printr-o intelegere de tip cartel intre banci, cu scopul ca acestea sa-si majoreze profitul, motiv pentru care a fost adoptata taxa bancara, botezata taxa pe lacomie.

Intrebat, de Bancherul.ro, in cadrul briefing-ului de ieri cu presa de la BNR, daca este adevarat ca ROBOR-ul este manipulat de banci, dupa cum au spus reprezentantii Guvernului, pentru a-si motiva adoptarea taxei pe banci, guvernatorul Isarescu a raspuns:

“Raspunsul meu este scurt: nu este adevarat! Legaturile sunt foarte slabe. Luati cat este Roborul din total activitate bancara si veti vedea ca este un argument cu un fundament foarte slab. Roborul este un indice din piata monetara, aceasta fiind esentiala pentru transmiterea politicii monetare.

Cine a spus asa, ca un fel de invinuire, ca de fapt este influentat de Banca Nationala, asa este! Raspunsul este clar. El nu se poate plimba decat in jurul ratei de politica monetara. Dar nu noi am legat dobanda la creditele populatiei de Robor.”

Guvernatorul BNR a dezmintit acuzatiile ca bancile ar forma un cartel pentru a stabili cum vor nivelul ROBOR, argumentand ca, pe de o parte, acest lucru nu este posibil, dat fiind ca bancile coteaza nivelul dobanzilor atat in calitate de cumparatori, cat si de vanzatori, iar pe de alta parte piata este functionala, nivelul dobanzilor ROBOR fiind controlate, de fapt, de BNR, pentru transmiterea politicii monetare.

“Noi nu putem sa renuntam la o piata monetara, pentru ca nu mai avem prin ce sa transmitem politica monetara. Noi nu dam credite populatiei, nu facem operatiuni de schimb valutar, toate se fac prin bancile comerciale si toate se fac prin aceasta piata monetara, care este strans legata cu piata valutara. Iar pe piata monetara se fac operatiuni la termen. De aceea la 3 luni sau 6 luni de multe ori nu se fac operatiuni, pentru ca sunt cotatii, dar sunt cotatii ferme. Orice banca coteaza si pe stanga si pe dreapta (atat pentru oferta, cat si pentru cerere) si coteaza la intervale de cateva puncte procentuale. Deci ce cartel poti sa ai cand aceeasi banca coteaza si ca vanzator si ca cumparator? Ce face? Isi da singura cu parul in cap? Cum sa vrea sa coteze mai sus, daca vrea sa fie in acelasi timp cumparator de bani? Sinucideri in lant? Ce e nebunia asta pe care au lansat-o unii pe piata, bazandu-se pe o perceptie gresita?! Nu se poate asa ceva! Este o piata functionala si de data asta a si functionat bine”, a spus Isarescu.

Guvernatorul BNR a precizat ca ROBOR nu a depasit mai mult cu un punct procentual dobanda de politica monetara, dupa ce s-au disipat asteptarile privind cresterea inflatiei. El a amintit si de episodul din momentul izbucnirii crizei financiare din 2008, cand ratele ROBOR au crescut foarte mult din cauza greselilor facute de unii traderi ai bancilor.

“In 2008-2009 dobanzile o luasera razna, cu individul care priveste fix, nu? De asta am si introdus o restrictie. I-am intrebat: ce faceti? Aveti Lombardul la 14% si voi duceti la 200% dobanda pe piata? Ei au facut o greseala si au incercat sa o acopere. Ati vazut ca s-au dus acum dobanzile, cel putin pe termen scurt, dincolo de 3,5%? S-au dus in vara pana la 12%, pentru ca lumea credea ca vom duce rata de politica monetara la 3-3,5%. Asta era discutia asta-vara. Deci reducerea dobanzilor a venit pe masura ce inflatia a inceput sa scada si atunci au inceput sa spuna: parca au dreptate cei de la Banca Nationala! Uite ca nu mai majoreaza rata de politica monetara! Si s-au calmat lucrurile. Bineinteles ca trebuie timp si incredere in piata.”

Guvernatorul s-a plans ca ROBOR-ul a capatat o semnificatie eronata pentru public, din cauza faptului ca dobanzile la credite sunt legate de acest indice.

“Putem face o sesiune aici, sa-i chemam pe specialistii nostri sa explice acest mister. Eu am incercat de cateva ori, v-am marturisit ca sunt profesor si-mi folosesc tot talentul, dar n-am reusit. De ce? De doi an de zile, in fiecare zi auzim la televizor “Robor, dobanda in functie de care se calculeaza creditul la populatie...” scoate-le din cap oamenilor chestia asta, acum, daca poti!?”

Nu ne jucam cu ROBOR-ul

Intrebat daca este adevarat ca BNR a facut presiuni asupra bancilor sa nu reduca ROBOR-ul, dupa introducerea taxei pe banci, dupa cum s-a zvonit, Isarescu a raspuns:

“Ce presiuni?! Este instrumentul nostru, noi nu facem presiuni. Daca apare vreo problema, miscam dobanda in sus sau in jos, cum am mai facut. Ce, ne jucam cu asta? Robor este principalul instrument de politica monetara. E o aiureala ca am facut noi presiuni.”

Guvernatorul a precizat insa ca daca taxa bancara va fi perceputa in raport cu ROBOR-ul, cum este in forma adoptata de OUG 114, acest lucru va afecta eficienta politicii monetare. El a avertizat chiar ca aceasta masura va afecta Guverul, sugerand ca BNR ar putea fi nevoita sa majoreze dobanzile.

“Nu independenta BNR va fi afectata, ci flexibilitatea si eficienta politicii monetare, ceea ce, ca sa va spun direct, nu va ajuta Guvernul. Pentru ca, dupa cum spunem si in comunicatul de presa, printr-o calibrare buna, corecta, flexibila, a politicii monetare, s-a reusit un lucru pe care asta-vara mai nimeni nu-l prognoza: am adus inflatia in jos, in limitele noastre, de 2,5% plu/minus 1%, cu o rata de dobanda de numai 2,5%. Ganditi-va ca in America dobanda este la fel, 2,5%...De ce vii cu un plafon de 2%, cand in America dobanda e 2,5? Altii trebuie sa explice...Ori cand vii cu masuri din acestea scade eficienta politicii monetare. Noi insa ne vom vedea de treaba, nu avem restrictii legate de deciziile noaste. Vom fi insa mult mai atenti la cat de eficienta va fi o masura sau alta."

Guvernatorul a mai precizat ca tendinta de scadere a ROBOR din ultima perioada nu are legatura cu introducerea taxei pe banci, fiind vorba de o tendinta pe termen ma lung, inceputa inca din toamna, datorita scaderii inflatiei.

“Robor a scazut de doua luni incoace, nu e nicio legatura evidenta cu taxa pe lacomie. Ratele robor pe termen scurt, de o zi, o saptamana, pana la o luna sunt foarte sensibile la evolutia lichiditatii pe piata, care are evolutii lunare in sus si in jos. Daca va uitati la un grafic aflat la dispozitie veti vedea aceasta corelatie. In cursul unei luni, scade si creste rata robor la o zi, o saptamana, o luna. Cele pe termene mai indelungate depind si de lichiditate, depind si de evolutia dobanzilor pe termen mai scurt, dar depind si de perceptia analistilor, bancilor, inclusiv a publicului privind perspectiva asupra inflatiei si in consecinta de care va fi in viitor rata de politica monetara. De asta vara s-a conturat increderea ca inflatia va veni in jos si e foarte bine, toate anticipatiile inflationiste au fost in scadere, iar odata cu acest lucru s-a temperat si perceptia, credinta analistilor ca vom majora rata de politica monetara. Iar daca va uitati la evolutia Robor pe termene mai indelungate, a inceput sa scada usor din septembrie, cu cateva puncte de baza, pana cand a ajuns sub 3%. Graficele sunt concludente. Nu are legatura cu taxa pe banci.”

Mecanismul de transmisie a politicii monetare

Pe termen scurt evoluţia preţurilor este supusă unor influenţe multiple, generate de factori provenind din economia naţională şi din mediul extern, care acţionează asupra cererii şi ofertei agregate. Pe termen mediu şi lung, însă, un rol fundamental în asigurarea stabilităţii preţurilor îi revine conduitei politicii monetare. Mecanismul de transmisie a politicii monetare reprezintă totalitatea canalelor prin care banca centrală, utilizând un set variat de instrumente de politică monetară poate influenţa dinamica cererii agregate şi a preţurilor din economie.

Dintre canalele (sau mecanismele specifice) de transmisie a politicii monetare identificate de literatura de specialitate, practica economică a relevat cu precădere importanţa următoarelor: canalul ratelor dobânzilor practicate de instituţiile financiare; canalul creditului; canalul cursului de schimb; canalul efectelor de avuţie şi bilanţ; canalul anticipaţiilor agenţilor economici privind inflaţia.

O descriere simplificată a acestor canale de transmisie şi a interacţiunii dintre acestea, adaptată particularităţilor economiei româneşti, stă la baza construcţiei modelului de analiză şi prognoză pe termen mediu al BNR.

În general, semnalele transmise prin deciziile de politică monetară îşi produc efectele asupra economiei în mod indirect, propagându-se prin intermediul verigii intermediare reprezentate de sistemul financiar-bancar. Relaţia dintre banca centrală şi băncile comerciale se stabileşte în cadrul pieţelor financiare (monetară, valutară), banca centrală având capacitatea de a controla relativ eficient ratele dobânzilor pe termen scurt prin gestionarea lichidităţii pe piaţa monetară interbancară. De regulă, în cadrul sectorului financiar-bancar transmisia impulsurilor de politică monetară se realizează relativ rapid. La nivelul relaţiei dintre băncile comerciale şi economia reală, impulsurile de politică monetară ale băncii centrale se transmit mai degrabă imperfect şi după o perioadă de timp care depinde de particularităţile structurale ale economiei naţionale.

Deşi banca centrală poate controla ratele dobânzilor pe termen scurt, economia reală este influenţată cu precădere de ratele dobânzilor pe termen mediu şi lung practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase sau pentru creditele acordate clienţilor acestora. Nivelul acestora din urmă depinde de cel al ratei dobânzii de politică monetară, dar şi de un număr de alţi determinanţi (aşteptările privind inflaţia, perspectivele privind creşterea economică etc.), şi este hotărâtor pentru deciziile de investiţii, consum sau economisire. În general, dobânzi mai reduse stimulează investiţiile şi consumul în defavoarea economisirii, în timp ce dobânzi mai ridicate stimulează economisirea, inhibând pe termen scurt consumul şi investiţiile. Astfel este influenţată cererea agregată din economie. În acelaşi timp, magnitudinea cererii partenerilor comerciali externi pentru produsele de export (cererea externă) poate constitui un aport semnificativ la adresa activităţii economice interne. Oferta agregată are o capacitate de ajustare la nivelul cererii agregate limitată la un orizont scurt de timp. Pe termen lung, oferta depinde în principal de dinamica factorilor fundamentali precum capacităţile de producţie, forţa de muncă şi gradul de înzestrare tehnologică şi prin urmare se ajustează mai lent şi pe termen mai îndelungat, neputând fi influenţată prin intermediul politicii monetare. În aceste condiţii, pe termen scurt/ mediu, politica monetară poate afecta numai decalajul dintre nivelul efectiv al producției şi cel sustenabil pe termen lung (deviaţia PIB real de la nivelul său potenţial).

La rândul său, deviaţia PIB real este un factor determinant pentru inflaţia preţurilor de consum. De exemplu, o cerere în exces pentru bunuri de consum sau de investiţii pune în mod direct presiune asupra costurilor cu factorii de producţie (inclusiv cu factorul muncă, respectiv salariile). În faţa unor astfel de creşteri ale costurilor de producţie, o parte a firmelor pot decide în favoarea unei diminuări a marjelor de profit obţinute, lăsând preţurile finale de vânzare nemodificate. Pe termen mediu, însă, în condiţiile unor creşteri persistente ale costurilor de producţie, firmele vor transfera tot mai mult aceste costuri asupra preţurilor de vânzare, ceea ce va conduce în cele din urmă la creşterea preţurilor bunurilor de consum (generând inflaţie). Un deficit de cerere agregată pe de altă parte va avea efecte contrare.

Având un control relativ eficace asupra ratelor dobânzilor pe termen scurt, banca centrală poate influenţa inclusiv motivaţia agenţilor economici de a deţine monedă natională comparativ cu aceea de a deţine monedă străină şi, prin aceasta, cursul de schimb. Cu toate acestea, evoluţia cursului de schimb este rezultatul acţiunii unui număr mult mai mare de factori (de exemplu, aversiunea la risc a investitorilor străini, dezechilibrele macroeconomice interne şi externe (diferențialul ratelor dobânzilor), factori politici etc.). Asupra unora dintre aceşti factori politica monetară nu poate acţiona, iar asupra altora are o influenţă limitată şi condiţionată strict de coerenţa celorlalte politici macroeconomice (fiscală, de venituri, a reformelor structurale).

Cursul de schimb influenţează preţul relativ al bunurilor interne faţă de cel al bunurilor tranzacţionate pe pieţele externe. Un exportator va câştiga mai mult dacă preţul obţinut în valută din vânzarea bunurilor sale pe pieţele externe este transformat în lei la un curs de schimb mai ridicat (moneda naţională este mai depreciată). Pe de altă parte, un importator va câştiga mai mult dacă bunurile vândute pe piaţa internă sunt achiziţionate în valută la un cost mai mic exprimat în lei, echivalent al unei monede naţionale mai apreciate. Cursul de schimb transmite astfel (prin intermediul canalului exporturilor nete, sau canalului indirect al cursului de schimb) cu un anumit decalaj în timp, impulsurile iniţiale ale ratei dobânzii de politică monetară asupra activităţii economice (sintetizată prin deviaţia PIB real).

Un alt mecanism important prin care cursul de schimb şi ratele dobânzilor acţionează asupra activităţii economice este efectul de avuţie şi bilanţ (pentru detalii vezi Efectul de avuţie şi bilanţ). O depreciere a cursului de schimb al monedei naţionale generează o diminuare a apetitului pentru contractarea de credite în valută. În acelaşi timp, deprecierea leului va reduce venitul disponibil al celor care au deja contractate astfel de credite. Acest efect decurge din faptul că agenţii economici care obţin venituri în monedă naţională vor fi nevoiţi, în situaţia unei deprecieri, să plătească mai mulţi lei pentru serviciul datoriei contractate în valută. Aprecierea cursului de schimb va avea efecte de sens invers: va spori motivaţia sectorului privat de a se împrumuta în valută mai degrabă decât în monedă naţională, în principal datorită costurilor comparativ mai scăzute în lei asociate serviciului datoriei.

Unul din cele mai simple şi mai rapide mecanisme prin care care sunt transmise modificările cursului de schimb este cel al preţului bunurilor de import (canalul direct al cursului de schimb). Preţul la care un agent economic va comercializa pe piaţa internă bunuri achiziţionate din import, este format din preţul în valută (de pe piaţa externă) al bunului respectiv transformat în lei la cursul de schimb relevant. În general, preţul în monedă naţională se ajustează incomplet la variaţiile cursului de schimb. Aceasta se poate datora unui cumul de factori, cum ar fi: stabilirea de către producători a preţurilor de vânzare ale produselor acestora în moneda ţării în care urmează a fi vândute (eng. local currency pricing), conţinutul variabil de bunuri de tip ne-tranzacţionabil (eng. non-tradables) utilizate în procesul de producţie al bunurilor tranzacţionabile (eng. tradables), costurile ridicate pe care le-ar genera pentru importatori modificarea preţurilor practicate pe piaţa internă cu aceeaşi frecvenţă (ridicată) pe care o manifestă fluctuaţiile cursului de schimb. Alături de preţurile bunurilor din import, o serie întreagă de alte preţuri răspund mai mult sau mai puţin la modificările cursului de schimb, precum preţurile combustibililor, unele preţuri administrate (pentru medicamente, telefonie fixă etc.), preţurile bunurilor complementare sau substituibile celor importate.

Percepţia agenţilor economici cu privire la consecvenţa cu care banca centrală urmăreşte îndeplinirea obiectivelor sale fundamentale afectează semnificativ aşteptările cu privire la inflaţie (detalii). În condiţiile creşterii transparenţei şi credibilităţii demersurilor băncii centrale, ancorarea aşteptărilor inflaţioniste la o traiectorie compatibilă cu obiectivele acesteia privind inflaţia devine unul dintre cele mai puternice şi mai eficiente canale de transmisie a politicii monetare.

Dincolo de influenţa politicii monetare, dinamica cererii agregate şi a preţurilor este determinată şi de conduita altor componente ale setului de politici macroeconomice, cum ar fi politica fiscală şi politica veniturilor. Politica fiscală are un efect direct asupra economiei influenţând cererea agregată prin intermediul impulsului fiscal (pentru detalii, vezi Proiecţiile fiscale şi prognoza macroeconomică). O politică fiscală optimală are rolul de a atenua şi stabiliza fluctuaţiile ciclului economic şi, prin urmare, dinamica deviaţiei PIB real de la nivelul său potenţial. Stabilirea conduitei fiscale în ceea ce privește cuantumul unor impozite precum TVA sau nivelul accizelor la diferite produse are impact direct asupra nivelului preţurilor în economie. Pe de altă parte, o politică echilibrată a veniturilor trebuie să fie ghidată de asigurarea corelaţiei dintre câştigurile salariale reale din domeniul public cu cele din domeniul privat şi cu dinamica productivităţii muncii. (sursa: site-ul BNR)

[1]