Daniel Daianu, membru in conducerea Bancii Nationale a Romaniei (BNR), spune ca taxa pe banci introdusa de Guvern de la inceputul anului ar trebui reexaminata, existand cai pentru remedierea situatiei, intrucat aceasta afecteaza politica monetara a bancii nationale, dat fiind ca Guvernul impune, practic, o rata de referinta pentru indicele ROBOR.

Taxa pe banci se aplica doar daca ROBOR depaseste nivelul de 2%, care in prezent se afla in jurul a 3%, un nivel optim, care reflecta politica monetara, conform BNR.

Insa bancile ar putea fi dispuse sa reduca nivelul ROBOR sub 2%, pentru a scapa de taxa bancara, al carei nivel este ridicat, de 0,3% din active, trimestrial, ceea ce ar putea inghiti intreg profitul sistemului bancar.

“Se poate gandi ca bancile ar fi dispuse sa tranzactioneze lichiditate pe piata monetara (pe segmentul ON, overnight) sub nivelul ratei de politica monetara (2,5%), dar deasupra facilitatii de depozit (1,5%)”, arata Daianu intr-un articol pe site-ul BNR.

Daca bancile vor reduce nivelul ROBOR sub 2%, avertizeaza reprezentantul BNR, ar putea fi afectata politica monetara, al carei principal obiectiv este stabilitatea preturilor.

De ce? Pentru ca “ratele ROBOR nu sunt simple aranjamente de piata ale bancilor comerciale”, conditiile monetare fiind determinate de rata de politica monetara a BNR si de gestionarea lichiditatii”.

“BNR are de controlat conditiile monetare, detinite esentialmente de ratele ROBOR, astfel incat inflatia sa nu scape de sub control, avand totodata in vedere cerinte de stabilitate financiara”, avertizeaza Daianu.

Ratele ROBOR, precizeaza oficialul BNR, sunt peste dobanda de politica monetara, de 2,5%, pentru ca exprima intarirea politicii monetare, care a inceput in ultima parte a anului 2017, din cauza cresterii inflatiei.

Oficialul BNR puncteaza ca nivelul redus al ROBOR in perioada 2016-2017, sub 1%, mai mic decat rata de politica monetara, s-a datorat inflatiei negative, indusa de scaderea TVA, precum si in conditiile unor niveluri reduse ale deficitelor gemene (de cont curent si bugetar).

Iar cand inflatia a reizbucnit iar indicatorii macroeconomici s-au inrautatit, BNR a majorat dobanda, iar “gestionarea lichiditatii, de care depind ratele ROBOR, a avut rolul ei in intarirea politicii monetare”.

Oficialul BNR avertizeaza ca “scaderea ratelor ROBOR si a dobanzii de politica monetara ar putea avea loc doar daca inflatia s-ar inscrie pe o traiectorie descdendenta sustenabila in perioada ce vine (nu numai pentru cateva luni), deficitele externe s-ar reduce in mod semnificativ, iar o reducere semnificativa a deficitului bugetar structural ar avea loc.”

Numai ca, atat inflatia cat si indicatorii macroeconomici sunt de asteptat sa ramana la niveluri ridicate si in urmatoarea perioada: “inflatia afisata (CPI) va fi in probabil in preajma pragului superior (3,5%) al intervalului din jurul tintei la finele lui 2018, “deficitele gemene” sunt relevante, deficitele externe sunt in crestere si nu cu finantare exclusiv fara indatorare”, noteaza Daniel Daianu.

Totusi, prognoza BNR pentru inflatie este de scadere la 2,9% la finalul anului 2019, ceea ce inseamna ca este posibil ca si politica monetara sa devina mai putin restrictiva, ceea ce inseamna ca ROBOR ar mai putea scadea.

Ce se s-ar intampla daca ROBOR si dobanda de politica monetara a BNR vor scadea spre nivelul de 2% al taxei bancare?

“Este de prezumat ca simpla perceptie ca BNR s-ar plia la sensul indicat de taxa bancara ar provoca instabilitate”, considera oficialul BNR.

Banca Nationala ar putea astfel sa nu-si mai poata indeplini eficient obiectivele de inflatie si de asigurarea srabilitatii financiare. Mai concret, inflatia ar putea creste daca dobanzile vor scadea: “BNR are de controlat conditiile monetare astfel incat inflatia sa nu scape de sub control avand totodata in vedere cerinte de stabilitate financiara.”

S-ar reduce impactul taxei asupra bancilor, dar “cu riscuri mari, cu un cost macroeconomic considerabil”, apreciaza Dianu.

El spune ca scaderea ROBOR ar putea avea loc prin injectii de lichiditate facute de BNR prin cumparari de valuta si chiar achizitii de de titluri de stat, dar care”in conditiile macroeconomice de acum, ar pune presiune pe moneta nationala, ar destabiliza economia”.

Daianu vrea sa spuna ca in urma vanzarilor de valuta de catre BNR, leul s-ar aprecia prea mult si ar afecta competitivitatea firmelor romanesti exportatoare, care ar incasa mai putini lei pentru marfurile exportante, cu impact asupra cresterii economice. “Destabilizarea economiei” este insa o expresie cam exagerata.

In concluzie, Daianu spune ca “Rata de referinta anuntata de MFP (2% pentru ROBOR) este foarte problematica in relatie cu politica monetara, cu stabilitatea financiara. “Inovatii” in politica economica se pot face, dar cu atentie. Iar practici mai putin bune ale bancilor, inclusiv “optimizari fiscale”, pot fi combatute altfel. Rata de referinta si suprataxa sunt de reexaminat si cai pentru a remedia situatia exista.”

Opinia lui Daianu postata in articolul de pe blogul BNR, desi este personala si nu reflecta pozitia oficiala a BNR, coincide cu aceasta, exprimata intr-o scrisoare oficiala adresata Ministerului Finantelor, in care se arata ca“nivelurile indicilor de referinţă ROBOR sunt o reflectie a politicii monetare a BNR, reglementarea acestora fiind de competenta exclusivă a băncii centrale”.

BNR a mai precizat ca nu este adecvata stabilirea unei dobanzi ROBOR fixe pentru evaluarea profitabilitatii sistemului bancar, intrucat ratele ROBOR depind nu doar de profitul bancilor, ci si de prima de risc si de rata inflatiei:

“Considerăm că stabilirea unor praguri fixe ale ratei dobânzii ca reper pentru evaluarea profitabilităţii excesive a unui sector bancar nu este adecvată, pentru că ratele de dobândă de pe piată au caracter variabil fiind corelate, printre altele, cu prima de risc şi rata inflației care la rândul lor sunt influențate de o serie de factori interni şi externi”, se arata in scrisoarea BNR.

Articolul lui Daniel Daianu

Suprataxa si politica monetara: ce nu este in regula

Suprataxa privind bancile a provocat discutii aprinse. Chiar daca ar putea fi interpretata in registrul unei reglementari a ratelor la imprumuturi acordate clientilor non-bancari, lucrurile merg adanc; raportarea Robor-ului la o rata de referinta (RR), anuntata la 1,5% si apoi ajustata la 2%, priveste politica monetara a BNR.

Rata de referinta este sub rata actuala de politica monetara (RPM) a BNR de 2,5% si deasupra facilitatii de depozit de 1,5% (unde se plaseaza excesul de lichiditate al bancilor). Ce semnificatie ar avea rata de referinta (RR) de 2%? Este de remarcat:

- Un asemenea reper, fie si cu temei fiscal, este nefiresc;

- Sugereaza RR un reper pentru conditiile monetare interne? Daca da, aceasta ar pune in discutie conduita de politica monetara, nivelul RPM de 2,5% si ratele pe piata monetara (Robor) --ce sunt cu zeci de puncte de baza peste RPM in functie de scadenta;

- Conditiile monetare sunt determinate de rata de politica monetara a BNR si gestionarea lichiditatii, care tin cont de mediul extern si gradul de euroizare a economiei; un rol in dinamica lichidatii il joaca operatiunile trezoreriei statului. Ratele ROBOR nu sunt deci simple aranjamente de piata ale bancilor comerciale;

- Se sugereaza bancii centrale sa coboare RPM, sa aduca ratele pe piata monetara in preajma RR? Dar inflatia afisata (CPI) va fi in probabil in preajma pragului superior al intervalului din jurul tintei la finele lui 2018, “deficitele gemene” sunt relevante, deficitele externe sunt in crestere si nu cu finantare exclusiv fara indatorare;

- Poate rata de referinta (RR) varia si daca da, in functie de ce conditii?

Merita sa ne imaginam cum ar fi daca ar avea loc o acomodare a conditiilor monetare la ce sugereaza rata de referinta. Astfel:

- Rate ale ROBOR ce merg spre/la nivelul RR ar reduce impactul suprataxei asupra bancilor comerciale, dar cu riscuri mari, cu un “cost” macroeconomic considerabil;

- O asemenea operatiune ar putea avea loc prin injectii de lichiditate (ex: prin achizitii ale titlurilor de stat, cumparari de valuta), dar, in conditiile macroeconomice de acum, ar pune presiune pe moneda nationala, ar destabiliza economia.

- Este de prezumat ca simpla perceptie ca BNR s-ar plia la sensul indicat de rata de referinta RR ar provoca instabilitate.

BNR are de controlat conditiile monetare astfel incat inflatia sa nu scape de sub control avand totodata in vedere cerinte de stabilitate financiara. De notat ca daca inflatia ar creste si BNR ar inaspri conditiile monetare (ar creste ratele ROBOR), cresterea taxei pe active ar afecta starea unor banci, cu impact asupra stabilitatii financiare . Apare aici o dilema generata de rata de referinta.

Se poate gandi ca banci ar fi dispuse sa tranzactioneze lichiditate pe piata monetara (pe segmentul ON, overnight) sub nivelul RPM, dar deasupra facilitatii de deposit. Dar conditiile monetare sunt definite esentialmente de ratele ROBOR; aceste rate sunt peste RPM exprimand intarirea politicii monetare, care a inceput in ultima parte a anului 2017 (in octombrie 2017 a inceput aceasta cand rata la facilitatea de depozit a crescut de la 0,25% la 0,50% ajungand in mai 2018 la 1,50%). Ca se poate discuta modul de stabilire a ratelor ROBOR (daca facem o analogie cu demersal de reforma a EURIBOR-ului) nu schimba fondul problemei.

Cei ce fac referire la situatia din anii 2016-2017, cand ratele ROBOR erau substantial sub RPM, evocand o “adictie” in economie la rate foarte scazute par sa ignore aspecte cheie: a existat atunci “inflatia negativa” indusa de schimbarea de regim fiscal; BNR a putut sa scada RPM si a tolerat ROBOR-uri foarte joase (sub nivelul RPM) cand deficitul extern (de cont curent) se redusese mult (la cca 0,7% din PIB in 2014, 1,2% in 2015), iar deficitul bugetar ajunsese la sub 1% din PIB in termeni structurali in 2015. A fost o oportunitate pentru BNR de a incuraja de-euroizarea economiei. Dar cand inflatia a revenit (nu numai din cauza efectelor de baza) in teritoriu pozitiv si era crestere afectand asteptarile inflationiste, intarirea “directa” a politicii monetare a fost necesara. S-a pornit prin ingustarea coridorului in ultima parte a lui 2017, dupa care BNR a ridicat si rata de politica monetara in pasi succesivi. Gestionarea lichiditatii (de care depind ratele ROBOR) a avut rolul ei in intarirea politicii monetare.

Faptul ca firme si gospodarii s-au obisnuit cu rate scazute (nu numai in Romania) este adevarat, dar a conchide ca BNR nu ar fi trebuit sa diminueze RPM si sa tolereze niveluri ale ROBOR sub RPM in anii trecuti, este o judecata mai mult decat contestabila. BNR nu poate face abstractie de ce fac celelalte banci centrale (BCE, alte banci centrale europene), de mersul inflatiei in Europa. In ultima instanta, ce conteaza pentru miscarea de capital sunt diferentiale de dobanzi (ca randamente) si deficite externe. In plus, politica monetara nu poate contracara deplin efectele unui policy-mix suboptim.

Scaderea RPM si a ratelor ROBOR ar putea avea loc daca inflatia s-ar inscrie pe o traiectorie descendenta sustenabila in perioada ce vine (nu numai pentru cateva luni), deficitele externe s-ar reduce in mod semnificativ, iar o reducere semnificativa a deficitului bugetar structural ar avea loc. Dar sunt de contemplat asemenea evolutii in perioada ce vine?

Rata de referinta poate pune presiuni mai mari pe unele banci avand in vedere ca profitabilitatea este inegala. Treaba se poate complica mai mult daca activitatea economica ar incetini si s-ar produce socuri externe adverse. Si intermedierea financiara va avea de suferit.

Rata de referinta anuntata de MFP este foarte problematica in relatie cu politica monetara, cu stabilitatea financiara. “Inovatii” in politica economica se pot face, dar cu atentie. Iar practici mai putin bune ale bancilor, inclusiv “optimizari fiscale”, pot fi combatute altfel. Rata de referinta si suprataxa sunt de reexaminat si cai pentru a remedia situatia exista. (sursa: opiniiBNR.ro)