Banca Nationala a Romaniei (BNR) critica introducerea de catre Guvern a taxei pe banci, considerand ca nu este adecvata raportarea acesteia la ROBOR, care este o reflectie a politicii monetare, fiind determinat de rata inflatiei si de prima de risc, nu este stabilit arbitrar de catre banci.

“Nivelurile indicilor de referinţă ROBOR sunt o reflectie a politicii monetare a BNR, reglementarea acestora fiind de competenta exclusivă a băncii centrale”, arata banca nationala, intr-o scrisoare adresata Ministerului Finantelor, publicata de Hotnews.ro.

BNR controleaza ratele dobanzilor pe termen scurt (ROBOR overnight, la o zi sau la o saptamana), prin gestionarea lichiditatii pe piata monetara interbancara: cand exista lichiditate abundenta, dobanzile scad, si invers.

“Deşi banca centrală poate controla ratele dobânzilor pe termen scurt, economia reală este influenţată cu precădere de ratele dobânzilor pe termen mediu şi lung practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase sau pentru creditele acordate clienţilor acestora. Nivelul acestora din urmă depinde de cel al ratei dobânzii de politică monetară, dar şi de un număr de alţi determinanţi (aşteptările privind inflaţia, perspectivele privind creşterea economică etc.)”, precizeaza BNR, cu privire la mecanismul de transmitere a politicii monetare.

Cu alte cuvinte, BNR sugereaza ca taxa bancara introdusa de Guvern, conditionata de nivelurile ROBOR, ar putea pune presiune pe banci pentru a reduce nivelul ROBOR sub 2%, pragul peste care bancile vor fi taxate, indiferent de politica monetara a bancii nationale si de elementele obiective care determina ROBOR, precum inflatia si prima de risc.

ROBOR nu e stabilit de banci

BNR mentioneaza in scrisoarea catre Ministerul Finantelor ca ROBOR nu este stabilit de banci, ci este o medie a dobanzilor platite de acestea pe piata interbancara, asadar este rezultatul unui mecanism de piata liber, ce nu poate fi controlat de banci.

“Potrivit Regulilor privind stabilirea ratelor de referinta ROBID şi ROBOR publicate de BNR, rata ROBOR nu este stabilită de creditor, ea fiind calculată ca medie aritmetică a ultimelor rate cotate de fiecare dintre cei 10 participanti la fixing desemnaţi pentru depozitele plasate intr-un interval de 15 minute inainte de fixing, după eliminarea extremelor.

Rata cotată de către un participant pentru fixing reprezintă rata la care sunt oferite depozitate în lei unui alt participant timp de 15 minute de la publicarea ratelor ROBID si ROBOR. Aşadar, rata ROBOR nu este determinată independent de către fiecare entitate implicată în activitatea de creditare şi, prin urmare, o taxă ca cea reglementată de OUG nu poate fi alăturată notiunii de ”lăcomie“.

Considerăm că stabilirea unor praguri fixe ale ratei dobânzii ca reper pentru evaluarea profitabilităţii excesive a unui sector bancar nu este adecvată, pentru că ratele de dobândă de pe piată au caracter variabil fiind corelate, printre altele, cu prima de risc şi rata inflației care la rândul lor sunt influențate de o serie de factori interni şi externi."

Taxa poate determina cresterea dobanzilor

BNR mai avertizeaza ca taxa ar putea determina cresterea dobanzilor, atat pentru stat cat si pentru mediul privat, din cauza impredictibilitatii cadrului legislativ.

“Impredictibilitatea cadrului legislativ va conduce la creşterea costurilor de finanţare, atât la nivelul datoriei publicc, cât şi a celei private. Costul de asigurare contra riscului de nerambursare a datoriei suverane este invers corelat cu volatilitatea asociată climatutui politic, economic şi de afaceri, acesta constituind o componentă a ratei dobânzii la care se poate imprumuta statul roman de pe pieţele internaţionale.”

In aceste conditii, BNR sustine ca taxa bancara este prociclica, dat fiind ca dobanzile sunt in crestere:

“Măsura are un caracter puternic prociclic intr-o situaţie de criză, în condiţiile in care ratele de dobândă au tendinţa de creştere. Oricum ratele dobânzilor cel mai probabil vor urma o tendinţă ascendentă, inclusiv ca urmare a expectatiilor pe plan internaţional referitoare la normalizarea ratelor de dobândă (sub influenţa politicii monetare a SUA). În anii de după criza economică, nivelul ratelor de dobândă s-a menţinut la un nivel considerabil mai ridicat decât nivelul maxim de la care nu ar fi generate fiscale. Totodată, nivelul indicilor de referinţă ROBOR sunt o reflectie a politicii monetare a BNR, reglementarea acestora fiind de competenta exclusivă a băncii centrale.”

Impactul taxei nu este de actualitate 

In privinta impactului taxei asupra profiturilor bancilor, acesta nu mai este relevant, fiind calculat dupa prima forma a taxei, de 0,9%, aceasta fiind redusa de trei ori in forma finala, la 0,3%, la nivelul actual al ROBOR, de 3%.

In cazul taxei de 0,9%, BNR spune ca aceasta va afecta foarte tare atat profiturile cat si capitalizarea bancilor.

Ba chiar avertizeaza ca statul ar trebui sa ia in calcul costurile pe care ar trebui sa le suporte pentru salvarea bancilor de la faliment, dat fiind ca in cazul aplicarii taxei de 0,9% din active, un numar de opt mari banci sistemice nu ar mai detine suficiente fonduri proprii, asadar ar putea intra in faliment, daca nu ar fi recapitalizate.

BNR mai precizeaza ca Guvernul ar fi trebuit sa-i ceara avizul inainte de adoptarea ordonantei, care ar fi trebuit discutata si in cadrul Comitetului pentru supravegherre macroprudentiala:

“Având în vedere caracterul dispoziţiilor cap. IV din proiect, este necesară solicitarea avizului băncii centrale, în baza prevederilor art.3 alin.(2) din Legea nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, precum şi discutarea lor la nivelul Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială.”

Statutul BNR prevede ca “Orice proiect de act normativ al autorităţilor publice centrale, care priveşte domeniile în care Banca Naţională a României are atribuţii, va fi adoptat după ce în prealabil s-a solicitat avizul Băncii Naţionale a României. Avizul va fi transmis în termen de cel mult 30 de zile de la solicitare. “

Scrisoarea BNR

”Ca urmare a scrisorii Dvs. nr. 104984/19.12.2018, prin care solicitaţi punctul de vedere al instituţiei noastre cu privire la proiectul de ordonanţă de urgentă privind instituirea unor măsuri în domeniul investitiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, vă comunicăm, ataşat, o serie de consideraţii asupra acestuia, împreună cu estimarea impactului acestuia asupra sectorului bancar. Menţionăm că, având în vedere timpul scurt avut la dispoziţie pentru analiza proiectului, punctul de vedere comunicat prin prezenta are un caracter preliminar.

Totodată, apreciem că, având în vedere caracterul dispoziţiilor cap. IV din proiect, este necesară solicitarea avizului băncii centrale, în baza prevederilor art.3 alin.(2) din Legea nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, precum şi discutarea lor la nivelul Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială.

I. Consideraţii asupra proiectului

Proiectul de ordonanţă de urgenţă a fost transmis băncii centrale de Ministerul Finanţelor Publice, cu adresa nr.104984/ 19.12.2018, împreună cu solicitarea de exprimare a opiniei în regim de urgenţă.

Proiectul propune modificări ale legislaţiei existente şi adoptarea unor noi reglementări în domenii diverse, apreciindu-se că acestea au la bază considerente care „vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată”. În ceea ce priveşte aspectele de interes pentru Banca Naţională a României, acestea se regăsesc reglementate in Capitolul IV - Instituirea taxei pe activele instituţiilor financiar bancare — taxa pe lăcomie. Taxa urmează să fie percepută oricărei instituții financiare în situaţia în care media trimestrială a ROBOR în piaţă depăşeşte limita de 2%.

Categorii vizate de taxa nou introdusă

a) instituţiile de credit, persoane juridice române, definite astfel, potrivit legii de organizare şi funcţionare;
b) instituţiile financiare nebancare, persoane juridice române, înscrise în Registrul general
c) instituțiile de plată, persoane juridice române, care acordă credite legate de serviciile de plată;
d) instituţiile emitente de monedă electronică, persoane juridice române, care acordă credite legate de serviciile de plată;
e) alte persoane juridice, care desfăşoară, potrivit legilor de organizare şi funcţionare, activităţi financiare;
f) sucursalele din România ale persoanelor juridice străine, din categoria celor prevăzute la
lit. a)-e).

Consideraţii asupra ariei de acoperire

Conform Notei de fundamentare se poate concluziona că entităţile vizate sunt cele care desfăşoară activitate de creditare. Precizăm însă că identificarea categoriilor de entităţi care desfăşoară activitate de creditare este eronată şi poate conduce la efecte necircumscrise scopului declarat al reglementării.

Menționăm în acest sens faptul că proiectul include între entitățile vizate instituții care prestează activități financiare respectiv inclusiv activități specifice pieței de capital desfășurate de entități care intră în aria de supraveghere a ASF și care nu fac, potrivit notei de fundamentare, obiectul taxei. Taxa se aplică, de asemenea, inclusiv acelor categorii de creditori ai căror activitate de creditare este evident decuplată de rata ROBOR (ex. creditare doar în valută) sau care acordă credite exclusiv clienţilor persoane juridice, astfel că sfera de acoperire rezultată din textul proiectului OUG nu este conformă scopului declarat de legiuitor în Nota de fundamentare, respectiv sancționarea/redistribuirea profitului institutiilor care acordă facilităţi de creditare în lei.

Consideraţii asupra cotei şi bazei de calcul

Precizăm faptul că proiectul OUG nu prevede o definiție a „activelor financiare" ce urmează a fi utilizate ca bază de calcul. Lipsa unei definiții corespunzătoare poate conduce la interpretări eronate şi la efecte necircumscrise scopului declarat al reglementării. De asemenea din perspectiva reperului ales pentru instituirea taxei, rata ROBOR ca reflectând un comportament nedorit şi care trebuie astfel corectat.

Semnalam că, potrivit Regulilor privind stabilirea ratelor de referinta ROBID şi ROBOR publicate de BNR, rata ROBOR nu este stabilită de creditor, ea fiind calculată ca medie aritmetică a ultimelor rate cotate de fiecare dintre cei 10 participanti la fixing desemnaţi pentru depozitele plasate intr-un interval de 15 minute inainte de fixing, după eliminarea extremelor.

Rata cotată de către un participant pentru fixing reprezintă rata la care sunt oferite depozitate în lei unui alt participant timp de 15 minute de la publicarea ratelor ROBID si ROBOR. Aşadar, rata ROBOR nu este determinată independent de către fiecare entitate implicată în activitatea de creditare, şi, prin urmare, o taxă ca cea reglementată de OUG nu poate fi alăturată notiunii de ”lăcomie“. Considerăm că stabilirea unor praguri fixe ale ratei dobânzii ca reper pentru evaluarea profitabilităţii excesive a unui sector bancar nu este adecvată, pentru că ratele de dobândă de pe piată au caracter variabil fiind corelate, printre altele, cu prima de risc şi rata inflației care la rândul lor sunt influențate de o serie de factori interni şi externi.

Media ratelor medii trimestriale semestriale de referinţă ROBOR 3M şi 6M Ia decembrie 2018 era de 3,31%. Acest aspect ar conduee la un nivel prezent aI cotei de taxare anuale a activelor financiare ale sectorului bancar de: (1) 0,9% - dacă interpretarea textului legislativ ar presupune ca rata de taxare să se apliee anual cu o plată trimestrială echivalentă cu un sfert din cota datorată sau (2) de 3,6% - dacă rata de taxare de 0,9% s-ar anualiza şi plăti trimestrial.

În contextul in care valoarea medie a ROA (profit net pe active medii) era de 1,74% la octombrie 2018, iar o medie a ROA in ultirnii ani 10 ani este de 0,44%, valoarea cotei de impozitare este calibrată la un nivel excesiv. Pentru evaluarea impactului, rata de taxare a fost ajustată in cadrul orizontului de analiză in funcţie de scenariile maeroeconomice luate in considerare in exerciţiul de testare la stres a sectorului bancar pentru perioada 2018-2020.

În primele zece luni ale anului 2018, profitul net obţinut de intregul sectorul bancar era de 6382,9 milioarie lei, iar la nivelul instituţiilor de credit persoane juridice române era de 5659 milioane lei.

Valoarea anualizată a profitului net la sfârşitul anului 2018 ar atinge 7659,4 milioane lei la nivelul intregului sector bancar, respectiv 6790,8 milioane lei la nivelul instituţiilor de credit persoane juridice române.

ln octombrie 2018, activele financiare ale sectorului bancar erau de 377.173,9 milioane lei, iar la nivelul instituţiilor de credit persoane juridice române, acestea erau de 335.301 milioane lei; aceste active reprezintă aproximativ 82% din totalul activelor bancare la valoare netă.

Pe datele valabile pentru octombrie 2018, „taxa pe lăcomie" aplicabilă intregului sector bancar s-ar cifra la aproximativ 3,4 miliarde lei (dintre care aproximativ 3 miliarde de lei ar afecta instituţiile de credit, persoane juridice române).

Având in vedere că această taxă ar urma se aplice incepând din anul 2019, pentru estimarea unui impact direct, de primă rundă, asupra profitabilităţii şi solvabilităţii instituţiilor de credit
persoane juridice române, s-a pornit de la rezultatele aferente ultimilor doi ani din cadrul exerciţiilor de testare la stres (exerciţiu care acoperă orizontul de timp ian. 2018-dec. 2020).

Exerciţiul de testare la stres s-a realizat luând in calcul două scenarii macroeconomice de severitate diferită (de bază şi advers). Pentru captarea efectului suplimentar datorat impunerii „taxei pe lăcomie", au fost ajustate rezultatele financiare estimate pentru anii 2019 şi 2020, după cum urmează:

- baza de calcul a taxei propuse rămâne constantă in anii 2019 şi 2020 la valoarea activelor financiare din octombrie 2018:
- rezultatul financiar net al băncilor in anii 2019 şi 2020 conform scenariilor de testare la stres s-ar diminua cu: (i) 84% din valoarea taxei de lăcomie, dacă prezintă profit net, (ii) respectiv cu valoarea totală a taxei pe lăcomie dacă prezintă pierdere.

La nivel individual, aplicarea ”taxei pe lăcomie" ar conduce la erodarea ratei de solvabilitate totale sub nivelul cerinţelor globale de capital în cazul a 9 bănci (din care una de importanţă sistemică) in anul 2019, respectiv a 14 bănci in anul 2020 (din care una de importanţă sistemică) conforrn scenariului de bază În cadrul scenariului advers, 20 bănci in anul 2019 (din care 8 de importanţă sistemică), respectiv 23 bănci in anul 2020 (din care 8 de importanţă sistemică) nu ar deţine fonduri proprii suficiente pentru acoperirea integrală a cerinţelor globale de capital, necesitând aport de capital suplimentar. Deficitul de capital se ridică la 747 milioane lei in anul 2019, respectiv 1,8 miliarde lei in anul 2020 in cadrul scenariului de bază. Deficitul de capital se ridică la 6 miliarde lei in anul 2019, respectiv 12,7 miIiarde lei in anul 2020 in cadrul scenariului advers.

Impactul asupra profitabilității

Profiturile nete estimate în cadrul exerciţiului de testare la stres pentru anii 2019 şi 2020 s-ar inrăutăţi semnificativ atât in cazul scenariului de bază, cât şi al celui advers. Mai mult, in anul 2020, sub ipoteza aplicării „taxei pe lăcornie", rezultatele din scenariul de bază devin mai severe decât cele inregistrate in cadrul scenariului advers.

Conform scenariului de bază, sectorul bancar românesc ar deveni neprofitabil începând cu anul instituirii taxei (anul 2019), inregistrând o pierdere estimată de 680 milioane lei anul 2019 şi
de aproximativ 3,4 miliarde lei in anul 2020.

Rezultatele financiare estimate in baza ipotezei introducerii „taxei pe lăcomie" in forma propusă actuală sunt radical diferite in raport cu cele estimate in cadrul exerciţiului de testare la stres recent derulat, unde sectorul bancar românesc este profitabil pe orizontul de timp 2019-2020 (cu un profit de aproximativ 2,2 miliarde de lei in anul 2019, respectiv un profit de aproximativ 1,6 miIiarde de lei in anul 2020).

Sub scenariul advers, sectorul bancar românesc va inregistra o pierdere la nivel agregat de aproximativ 9,7 miliarde de lei anul 2019, respectiv de aproximativ 7,8 miliarde de lei în anul 2020. Astfel, pierderile estimate in cadrul exerciţiului de testare la stres (de aproximativ 4 miliarde in anul 2019, respectiv 2,3 miliarde de lei in anul 2020) sunt aeutizate in baza ipotezei introduceril „taxei pe lăcomic" in forma propusă.

Conform scenariului de bază ajustat cu includerea taxei pe lăcornie, numărul de bănci care ar rămâne profitabile ar fi de 4 până in anul 2019 (toate de importantă sistemică), respectiv două pănă la finele anului 2020. În scenariul advers ajustat cu includerea taxei de lăcomie, nicio bancă nu ar mai avea capacitatea de a genera profit in orizontui de analiză.

La nivel individual, implementarea „taxei pe lăcomie" ar conduce la erodarea ratei de solvabilitate sub nivelul cerinţelor globale de capital în cazul a 14 bănci în anul 2019 (din care două de importanţă sistermică), respectiv a 25 bănci in anul 2020 (din care 8 de importanţă sistemică) in scenariului de bază. În acest caz, deficitul cumulat de capital se ridică la 2,1 miliarde in anul 2019, respectiv la 14,3 miliarde lei in anu! 2020.

Conform scenariului advers, 24 bănci in anul 2019 (din care 8 de importanţă sistemică), respectiv 27 bănci in anul 2020 (cuprinzând toate băncile sistemice) nu ar deţine fonduri proprii suficient pentru acoperirea integrală a cerinţelor globale de capital, necesitând aport de capital suplimentar. În acest caz, deficitul cumulat de capital se ridică la 17,9 miliarde in anul 2019, respectiv la 38,2 miliarde lei in anul 2020.

Profiturile nete estimate in cadrul exerciţiului de testare la stres pentru anii 2019 şi 2020 s-ar înrăutăţi semniticativ atât in cazul scenar•iului de bază, cât şi al celui advers. Mai mult, pe intreg orizontul de analiză, sub ipoteza aplicării „taxei pe lăcomie", rezultatele din scenariul de bază devin mai severe decât cele inregistrate in cadrul scenariului advers din exerciţiul de testare la stres.

Conform seenariului de bază, sectorul bancar românese ar deveni neprofitabil începând cu anul instituirii taxei (anul 2019), inregistrând o pierdere estimată de aproximativ 9,4 miIiarde lei în anul 2019 şi de aproximativ 19,1 miliarde lei în anul 2020. Rezultatele financiare estimate în baza ipotezei introducerii „taxei pe lăcomie" în forma propusă actuală sunt radical diferite în raport cu cele estimate în cadrul exerciţiului de testare la stres recent derulat, unde sectorul bancar românese este profitabil pe orizontul de timp 2019-2020 (cu un profit de aproximativ 2,2 miliarde de lei în anul 2019, respectiv un profit de aproximativ 1,6 miliarde de lei in anul 2020).

Sub scenariul advers, sectorul banear românesc inregistrează o pierdere la nivel agregat de aproximativ 24,8 miliarde de lei in anul 2019, respectiv de aproximativ 22,8 miliarde de lei în anul 2020.

Concluzii

Instituirea unei taxe de lăcomie poate fi caracterizată prin următoarele elemente:

- Măsura are un caracter puternic prociclic intr-o situaţie de criză, în condiţiile in care ratele de dobândă au tendinţa de creştere. Oricum ratele dobânzilor cel mai probabil vor urma o tendinţă ascendentă, inclusiv ca urmare a expectatiilor pe plan internaţional referitoare la normalizarea ratelor de dobândă (sub influenţa politicii monetare a SUA). În anii de după criza economică, nivelul ratelor de dobândă s-a menţinut la un nivel considerabil mai ridicat decât nivelul maxim de la care nu ar fi generate fiscale. Totodată, nivelul indicilor de referinţă ROBOR sunt o reflectie a politicii monetare a BNR, reglementarea acestora fiind de competenta exclusivă a băncii centrale.

- Implementarea măsurii este de natură să conducă la accelerarea procesului de dezintennediere financiară, în condiţiile ajustării expectaţiilor privind posibilitatea instituţiilor de credit de a realiza profit din activitătile curente. In acest sens, instaurarea unei taxe aplicate asupra unei baze formată din totalul activelor financiare este o modalitate de frânare a iniţiativelor destinate creşterii sustenabile a volumului de credite acordate sectorului privat. În condiţiile in care Rornânia se caracterizează deja prin cel mai scăzut grad de intermediere financiară, măsura poate contribui la accentuarea ecartului negativ faţă de celelalte state europene. Mai există suplimentar riscul ca o parte şi mai mare din activitatea de creditare să se realizeze direct prin entităţi nerezidente, ceea ce ar contribui si la majorarea datoriei externe private a ţării, vulnerabilizând România in cazul unor evolutii defavorabile.

- Măsura ar putea contribui la apariţia unui fenomen de transformare a filialelor instituţiilor de credit având capital majoritar străin in sucursale, pentru a permite băncilor părinte să reducă volumul capitalului necesar pentru ca acestea să desfăşoare activităti bancare. Posibile consecinţe directe ar fi cele legate de reducerea eficienţei politicilor macroprudenţiale. În condiţiile in care autorităţile şi- au propus să demareze planurile pentru aderarea la zona euro (ceea ce va diminua eficienta politicii monetare şi a celei de curs de schimb), reducerea eficienţei şi a politicii macroprudentiale prin asemenea măsuri diminuează marja de manevră a autoritătilor mai ales in cazul manifestării evoluţiilor nefavorabile.

- Impredictibilitatea cadrului legislativ va conduce la creşterea costurilor de finanţare, atât la nivelul datoriei publicc, cât şi a celei private. Costul de asigurare contra riscului de nerambursare a datoriei suverane este invers corelat cu volatilitatea asociată climatutui politic, economic şi de afaceri, acesta constituind o componentă a ratei dobânzii la care se poate imprumuta statul roman de pe pieţele internaţionale.

- În fundamentarea acestei propuneri fiscale, considerăm util să se includă şi costul pe care autoritătile s-ar putea sâ fie nevoite să-l plătească pentru salvarea băncilor. Aşa cum am arătat in lucrare, in condiţiile ipotezei aplicării cotei de taxare anual şi a unui scenariu advers, 8 bănci de importanţă sistemică nu ar deţine fonduri proprii suficiente. Deficitul de capital se ridică la 747 milioanc lei in anul 2019, respectiv 1,8 miliarde lei in anul 2020 in cadrul scenariului de baza.

În ipoteza aplicării cotei de taxare trimestrial, 8 bănci de importanţă sistemică nu ar deţine fonduri proprii suficiente la finalul orizontului de analiză (anul 2020). Considerăm necesar ca in cadrul următoarei şedinţe a Comitetutui Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială să se solicite reprezentanţilor Ministeruiui Finanţelor Publice ca pentru orice măsură fiscală să se calculeze care este impactul asupra stabilității financiare.