www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Seful PSD cere Guvernului sa ia masuri impotriva bancilor, acuzate ca fac profituri mari dar nu dau suficiente credite

Autor: Bancherul.ro
2018-12-16 23:19

Liviu Dragnea, presedintele partidului de guvernamant, PSD, a declarat ca Guvernul trebuie sa adopte rapid masuri impotriva “bancilor lacome”, pentru ca acestea obtin profituri prea mari, dar acorda prea putine credite.


Dragnea a facut aceasta declaratie in cadrul unui discurs cu accente anti-europene, anti-justitie si nationaliste, cu acuzatii la adresa firmelor straine multinationale, acuzate de evaziune fiscala sau de practicarea unor preturi prea mari.


Dragnea i-a cerut premierului Dancila “sa-i puna la treaba” pe ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, si pe consilierul pe probleme economice, Darius Valcov, in privinta masurilor care ar trebui luate impotriva bancilor.


Seful PSD nu a mentionat masurile pe care le are in vedere. Alte tari din zona, precum Austria, Ungaria sau Polonia, au impus bancilor taxe speciale.


Dragnea a mai cerut Guvernului sa adopte masuri si in privinta cresterii dobanzilor interbancare ROBOR, acuzand bancile ca se inteleg pentru a stabili un nivel ridicat al acestuia.


Seful PSD sugereaza astfel ca statul sa intervina pe o piata libera a dobanzilor bancare, care se stabilesc conform legilor economiei de piata si a reglementarilor Bancii Nationale a Romaniei (BNR).


Declaratia lui Liviu Dragnea a fost facuta la doar cateva ore dupa un comunicat al purtatorului de cuvant la BNR, Dan Suciu, in care banca centrala spune ca nu sustine afirmatiile dintr-un articol de opinie din Ziarul Financiar, semnat de Sorin Paslaru, cu titlul “BNR afirma ca, prin strategiile lor, marile banci mentin deliberat Romania in stare de subdezvoltare financiara”, citate de senatorul Daniel Zamfir pentru a aduce noi acuzatii sistemului bancar.


Articolul aduce aceleasi acuzatii bancilor ca cele evocate de Dragnea: desi obtin profituri mari, ele nu acorda suficiente credite, ceea ce ar afecta dezvoltarea tarii, prin scaderea intermedierii financiare.


Articolul lui Sorin Paslaru are aceleasi accente nationaliste, insotite de fobia unor conspiratii externe impotriva tarii, ca cele mentionate de seful PSD: “Este o comanda politica externa de mentinere a economiei romanesti si industriei romanesti in stare de subdezvoltare? Cine vrea ca Romania sa fie un simplu exportator de cereale si resurse energetice?”, scrie in articol redactorul sef al Ziarului Financiar.


BNR spune, de fapt, ca bancile au un ritm ridicat al creditarii


Sursa opiniei articolului este Raportul privind stabilitatea financiara publicat de BNR, care insa afirma contrariul, si anume ca bancile au un ritm “robust” al creditarii:


“Profitabilitatea sectorului bancar se situează semnificativ peste media UE (rentabilitatea capitalurilor a fost 15,7 la sută în septembrie 2018 față de 7,2 la sută media UE în iunie 2018). Motivul principal al acestei profitabilități este continuarea reducerii cheltuielilor nete cu ajustări pentru pierderi așteptate, într-un cadru macroeconomic intern favorabil și pe fondul menţinerii ritmului robust al creditării”, se arata in raportul BNR.


Concret, “bilantul agregat al bancilor a crescut cu 8,7% in perioada septembrie 2017 - septembrie 2018”. “In primul rand, se remarca ritmul inalt de crestere a creditului acordat sectorului privat in lei, cu 13,3% in variatie anuala.”


Soldul total al creditelor a avut o crestere anuala de 6,3% in septembrie, fiind afectat de scaderea creditelor in valuta si de reducerea volumelor de credite neperformante.


Creditele nou-acordate de banci au avut o crestere de 12,2% in ultimul an, acesta fiind, de fapt, indicatorul real al creditarii, nefiind afectat de creditele neperformante si de reducerea creditelor in valuta.


Bancile prognozeaza, conform unui sondaj al BNR, sa-si majoreze creditarea cu o medie anuala de 6,3% in urmatorii trei ani, asadar la un nivel asemanator cu acest an, ceea ce inseamna ca volumul de noi credite va fi, de asemenea, dublu, in jur de 12%.


Bancile au o comanda politica externa de a mentine deliberat o creditare ridicata in Romania


Cu toate acestea, in Raportul BNR exista urmatorul citat, preluat in articolul din Ziarul Financiar:


“În eventualitatea concretizării strategiilor de creditare şi de finanţare prognozate de bănci, valoarea activului s-ar majora într-un ritm inferior creșterii nominale anuale previzionate pentru PIB. Ca urmare, gradul de intermediere financiară ar continua tendința descrescătoare consolidată în următorii ani şi nu ar contribui la o îmbunătățire semnificativă a eficienței prin prisma efectului de volum asociat veniturilor nete din dobânzi.”


PIB-ul nominal cu care compara BNR ritmul de creditare (vezi si graficul) este estimat pentru acest an la 9% (4,5% inflatie si 4,5% PIB real), asadar aproape cat cresterea anuala a bilantului bancilor si sub nivelul de acordare a creditelor noi, care vor atinge probabil 13% la finalul anului.


Cresterea reala a PIB-ului, de 4,2% in primele noua luni, este cu mult sub cresterea creditarii.


In privinta strategiilor pentru urmatorii trei ani, bancile spun ca-si vor mentine acest ritm de creditare, in timp ce PIB-ul este prognozat sa scada sub 4% in anii urmatori.


Ceea ce inseamna ca bancile au o comanda politica externa de a mentine in mod deliberat un ritm de creditare ridicat in Romania.