BRD – Groupe Societe Generale continua sa piarda teren pe piata bancara din Romania, in ciuda profitului foarte ridicat obtinut in acest an, datorita concentrarii pe creditele acordate populatiei, riscului de credit pozitiv si perceperii celor mai mari comisioane dintre bancile romanesti pentru un cont cu card si online banking.
Activele BRD, la nivel de banca, au scazut in primele noua luni din acest an cu 1%, echivalentul a 500 milioane lei, la 52,982 miliarde lei. La nivel de grup, care include, printre altele, firmele de credite de consum, de leasing si de administrare de fonduri, activele au scazut cu 400 milioane lei (0,7%), la 54,508 miliarde lei in septembrie.
Stocul de credite al BRD s-a diminuat in acest an cu 377 milioane lei (1,3%), din cauza reducerii substantiale a volumului de finantari acordate firmelor.
Creditele nete (fara provizioane pentru credite neperformante) acordate de BRD firmelor au scazut cu 4,7% in primele noua luni din acest an, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, la 7,8 miliarde lei. Fata de finalul lui 2017 se inregistreaza insa un avans de 2%.
Cea mai mare scadere este a creditelor pentru IMM-uri, de 13,4% fata de septembrie 2017 si de 9,3% in primele noua luni din acest an. Acest regres este motivat de BRD prin “managementul prudent al riscurilor si costurilor de finantare in crestere.”
Tradus din jargonul bancar, BRD a acordat mai putine credite firmelor pentru ca, pe de o parte, nu a dorit sa-si asume prea mari riscuri, astfel ca a respins mai multe cereri de finantare, iar pe de alta parte volumele de imprumuturi au fost mai putine, din cauza dobanzilor mai mari pe care le-a solicitat clientilor.
Cota de piata a BRD la creditele pentru persoane juridice a scazut astfel cu peste un punct pe parcursul ultimului an, de la 8,5% in septembrie 2017 la 7,4% in septembrie 2018.
BRD a pierdut cota de piata si la creditele persoanelor fizice: de la 16,9% la 16,2% in aceeasi perioada.
Si asta in ciuda faptuli ca stocul de credite nete acordate persoanelor fizice a urcat cu 5,3% (1,1 miliarde lei) pe parcursul ultimului an, la 20,9 miliarde lei, in septembrie 2018, de la 19,8 miliarde lei in septembrie 2017.
BRD prefera creditarea persoanelor fizice, mai profitabila
Concentrarea BRD pe creditele acordate persoanelor fizice, cu dobanzi mai mari decat la finantarile pentru firme, i-a permis bancii sa-si majoreze veniturile din dobanzi si implicit profitul.
Astfel, profitul net al BRD, la nivel de banca, a urcat cu 8,9% in primele trei trimestre ale acestui an, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, la 1,137 miliarde lei. La nivelul grupului, profitul a fost de 1,142 miliarde lei, in crestere cu 7,1%.
Veniturile nete din dobanzi au crescut cu 16%, la 1,366 miliarde lei, astfel ca veniturile totale s-au majorat cu 12,5%, la 2,204 miliarde lei.
Cheltuielile operationale au urcat cu doar 3,8%, la 1,041 miliarde lei, astfel ca profitul operational a urcat cu 21,6%, la 1,163 miliarde lei.
Profitul BRD este neobisnuit de ridicat in principal datorita faptului ca banca are un cost de risc pozitiv, pentru ca a beneficiat si de reversari de provizioane si asigurari pentru credite neperformante, in valoare de 177 milioane lei, in scadere de la 283 milioane lei cate au fost in anul precedent.
BRD pierde clienti, fiind cea mai scumpa banca din Romania
Cota de piata in scadere la credite afecteaza si numarul de clienti ai bancii.
BRD a pierdut 10.000 de clienti in primul trimestru din acest an, ceea ce inseamna ca zilnic peste 100 de clienti si-au inchis conturile la aceasta banca. (vezi aici detalii)
O alta potentiala cauza pentru care BRD pierde clienti sunt comisioanele ridicate aferente unui cont cu card si online banking, BRD fiind cea mai scumpa banca din Romania. (vezi aici detalii)