Banca Transilvania (BT) va prelua, de la inceputul anului viitor, clientii, angajatii si unitatile Bancpost, dupa finalizarea, la finalul acestui an, a fuziunii prin absorbtie a acestei banci, astfel ca ultima zi lucratoare la Bancpost va fi 28 decembrie 2018.
BT a anuntat ca in perioada urmatoare va oferi celor aproximativ 700.000 de clienti ai Bancpost informatii despre produsele si serviciile corespondente de la Banca Transilvania, precum si Oferta de bun venit la BT.
In cazul in care clientii Bancpost fie nu accepta contactarea de catre Banca Transilvania, fie nu accepta noile conditii contractuale cu aplicabilitate inainte de finalizarea fuziunii, la sfarsitul acestui an, clientii Bancpost vor fi notificati in termenul legal inainte de fuziune, indicandu-li-se in mod clar modul in care produsele Bancpost vor fi preluate de Banca Transilvania.
In privinta celor 147 de unitati teritoriale pe care le avea Bancpost la finalul lui 2017, BT le va prelua pe cele active la sfarsitul lui 2018, data efectiva a fuziunii.
La fel se va intampla si cu cei in jur de 2.000 de angajati ai Bancpost la finalul anului trecut. Astfel, la data efectiva a fuziunii, adica 31 decembrie 2018, angajatii Bancpost vor fi preluati de Banca Transilvania.
Contractele individuale de munca si contractele colective de munca, dupa caz, vor ramane aplicabile in cadrul Bancii Transilvania.
Fuziunea nu are ca efect concedieri individuale sau colective si nu implica o modificare substantiala a conditiilor de munca in detrimentul salariatilor Bancpot sau Bancii Transilvania, a precizat BT.
Banca Transilvania a preluat de la Bancpost active in valoare de 12,1 miliarde lei (in jur de 2,6 miliarde euro), banca din Cluj devenind astfel cea mai mare din Romania, inaintea BCR. (vezi aici detalii)
Bancpost a fost achiziționată la 75% din valoarea activului net (diferenta dintre active si datorii), pentru aproximativ 178,67 milioane euro. Pentru ERB Retail IFN, BT a plătit 40,42 milioane euro (77% prețul de piață al acțiunilor/valoarea contabilă), iar pentru ERB Leasing IFN, 6,79 milioane euro (63% prețul de piață al acțiunilor/valoarea contabilă). În plus, Banca Transilvania a preluat un împrumut subordonat în valoare de 80 milioane euro pentru Bancpost.
BT a inregistrat un castig de aproape 100 milioane lei in urma achizitiei Bancpost, iar pentru finalul acestui an si-a imbunatatit estimarea privind rentabilitatea capitalului (ROE) de la 13,3% la 17,5%.
BT si-a bugetat pentru 2018 un profit brut de 1,7 miliarde lei in 2018, in crestere de 1,1 miliarde lei cat estima in luna aprilie, datorita fuziunii cu Bancpost.
Comunicatul BT
Actionarii Bancii Transilvania au aprobat fuziunea BT – Bancpost
● Data fuziunii celor doua banci este 31 decembrie 2018 ●
Actionarii Bancii Transilvania au aprobat in cadrul Adunarii Generale Extraordinare de azi, 16 octombrie a.c., fuziunea BT – Bancpost, care va avea loc in 31 decembrie a.c.
“Multumesc actionarilor pentru increderea acordata prin aprobarea fuziunii. Avand la baza sinergiile Banca Transilvania – Bancpost si vazand rezultatele de pana acum avem incredere ca vom finaliza cu bine planul ambitios al integrarii in decembrie, cand cele doua banci vor fuziona”, declara Horia Ciorcila, Presedintele Consiliului de Administratie BT.
In perioada urmatoare, BT va oferi clientilor Bancpost informatii despre produsele si serviciile corespondente de la Banca Transilvania, precum si Oferta de Bun Venit la BT.
Banca Transilvania a achizitionat Bancpost de la Eurobank Group in aprilie 2018, detinand in prezent peste 99% din capitalul social al Bancpost. Ulterior momentului achizitiei a fost demarata integrarea Bancpost in Grupul Financiar Banca Transilvania, respectiv demersul de obtinere a aprobarilor din partea autoritatilor. Astfel, in cursul lunii septembrie a.c. Banca Transilvania a obtinut autorizarea fuziunii de catre Banca Nationala a Romaniei.
Pana la finalul anului, cand va fi finalizata integrarea, cele doua banci vor avea in continuare activitate separata. Ultima zi lucratoare la Bancpost va fi 28 decembrie a.c., iar prima zi lucratoare din anul viitor la Banca Transilvania va fi 3 ianuarie 2019.