Comisionul de gestiune dintr-un contract de credit al BRD este o clauza abuziva, astfel ca trebuie rambursat clientului, impreuna cu dobanda legala, a constatat o instanta de judecata, printr-o decizie definitiva (vezi decizia mai jos).

"Constată caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute art. 8 pct. 3 din convenția de credit.

Obligă pârâta la restituirea către reclamantă a sumelor percepute cu titlu de comision de gestiune precum și a dobânzii legale de la data încheierii contractului până la data restituirii integrale", se arata in decizia Tribunalului Bucuresti.

Decizia Tribunalului Bucuresti

366/2017
07-02-2017
Nulitate act juridic
Tribunalul BUCURESTI

Cod ECLI ECLI:RO:TBBUC:2017:017.xxxxxx

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 366

Ședința Publică din data de 07 februarie 2017

Completul constituit din:

P_________: A______ R_______

Judecător: M_____ N___

Grefier: G_______ P____

Pe rol soluționarea cererilor de apel formulate de apelanta-pârâtă B__ – G_____ S______ G_______ S.A. și apelanta-reclamantă I______ C______ împotriva Sentinței Civile nr.7903/03.05.2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, având ca obiect nulitate act juridic – clauze abuzive.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordinea listei, se prezintă apelanta-pârâtă, prin consilier juridic M_____ F_________ Siliste, care depune împuternicire la dosar, lipsind apelanta-reclamantă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Grefierul de ședință expune referatul cauzei, în cadrul căruia învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,

Apelanta-pârâtă, prin consilier juridic, învederează instanței faptul că apelul aflat la fila 8 dosar este cel semnat și asumat.

Tribunalul ia act că s-au îndeplinit obligațiile de către apelanta-pârâtă.

Tribunalul constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelurilor formulate.

Apelanta-pârâtă, prin consilier juridic, solicită în ceea ce privește apelul formulat de reclamantă, respingerea acestuia. În susținerea și combaterea apelurilor, învederează că, s-a arătat de ce comisionul de gestionare credit este exceptat de la controlul caracterului abuziv al clauzelor contractuale, fiind indicate motivele pentru care legislația CJUE indicată în cererea de apel de reclamantă nu este aplicabilă, se referă la legislația unui alt stat, protecția consumatorului cu un grad superior celui implementat de directivă, nefiind cazul țării noastre care a preluat directiva ca atare. Pe fond, acest comision este menționat clar în contract și în graficul de rambursare, atât sub aspectul modului de calcul, cât și ca sumă individual pe fiecare sumă în parte, astfel că nu se poate susține că a fost în eroare cu privire la valoarea economică a acestui comision. În ceea ce privește contraprestației băncii este evident că un credit pe 25 de ani trebuie urmărit, fără a se putea face o listă exhaustivă cu activitățile efectuate de bancă, dovadă fiind cele 2 reeșalonări și restanțe la rate pe care banca nu le putea anticipa la data acordării creditului. Negocierea era posibilă numai dacă se solicita, ca dovadă cele reeșalonări care s-au acordat, cu derogării de la standard în privința perioadei de grație și a comisionului de acordare.

În ceea ce privește solicită instanței admiterea apelului său pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul cererii; cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru. Din aceleași motive expuse mai sus comisionul este exceptat de la controlul caracterului abuziv, în special în privința raportului calitate-preț al serviciului, neexistând dispoziții legale care să limiteze cuantumul acestui comision, astfel că nu se poate reține că este disproporțional de mare față de servicii; instanța de fond a apreciat greșit, la dosar existând documente ce aparțin unor analiști, respectiv acte de proprietate, garanții de credit, înscrieri la cartea funciară, etc.

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Prin sentința civilă nr. 7903/03.05.2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta I______ C______ în contradictoriu cu pârâta B__ - G_____ S______ G_______ SA, s-a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute în contractul de credit nr. 101/29.01.2008 - art. 8 pct. 1 în ceea ce privește comisionul de întocmire. S-a dispus înlăturarea clauzei constatate ca fiind abuzivă din contractul de credit nr. 101/29.01.2008. A fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma achitată cu titlu de comision de întocmire în cuantum de 1.139.4 euro, echivalent în lei la data plății. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei dobândă legală penalizatoare asupra obligației de restituire a sumelor încasate cu titlu de comision de întocmire de la data încasării lor și până la stingerea obligației principale. Au fost respinse ca neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute în contractul de credit nr. 101/29.01.2008 – art. 8 pct. 3 în ceea ce privește comisionul de gestionare a creditului, precum și obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate cu titlul de comision de gestiune și a dobânzii aferente acestor sume. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată. S-a luat act că pârâta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea expertului desemnat, privind majorarea onorariului de expert.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:

În raport de data încheierii c ontractului, respectiv 29.01.2008, conform art. 102 din Legea 71/2011 efectele contractului sunt supuse Codului civil din 1864.

Instanța a reținut că Legea nr. 193/2000, în forma în vigoare la data încheierii contractului de credit, prevedea la art. 4 că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Mai mult, alineatele 2 și 3 ale aceluiași articol prevăd că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile g_______ de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

În acest sens, condiția prevăzută de art. 4 al. 2 privind lipsa unei negocieri directe este îndeplinită întrucât contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze (orice probă contrară revenind intimatei, potrivit art. 4 al. 3).

Așa cum s-a reținut prin Decizia nr. 749/2013 a ÎCCJ, prin art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, se instituie o prezumție relativă a caracterului abuziv al clauzelor în cazul contractelor prestabilite ce conțin clauze standard, preformulate, prezumție ce poate fi înlăturată, numai prin dovada scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia.

Pârâta nu a făcut dovada negocierii contractului, exprimarea manifestării de voință a reclamantei cu privire la încheierea contractului nu poate conduce instanța la concluzia că acest contract a fost negociat, caracterul de adeziune rezultă și din structura contractului cuprinzând o parte de condiții g_______ în care sunt menționate clauzele contractului și condițiile particulare în care sunt menționate cuantumurile comisioanelor.

Instanța a constatat că pârâta nu a făcut dovada negocierii contractului, în conformitate cu art. 4 alin.3 din Legea 193/2000.

Mai mult, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, sistemul de protecție pus în aplicare prin directiva menționată se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de vânzător sau de furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și de nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (Hot. din 27 iunie 2000, Oceano Editorial și Solvat Editores și Hot. din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro) drept pentru care, pentru a asigura protecția urmărită de Directiva 93/13, Curtea a subliniat, în mai multe ocazii, că situația de inegalitate care există între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenție pozitivă, exterioară părților din contract (Hot. Oceano Editorial).

În raport de cele menționate anterior, instanța va constata că, în speță, contractul pentru credit ipotecar nr. 101 având ca obiect suma de 63.300 euro este un contract standard, preformulat în care clauzele nu au fost negocia te cu consumatorii.

Instanța a mai avut în vedere faptul că art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000 impune și o altă condiție pentru existența unei clauze abuzive – clauza trebuie să creeze, contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului. Buna-credință presupune, din această perspectivă, faptul că niciuna dintre părți nu urmărește să obțină, ca urmare a încheierii contractului, mai mult decât valoarea contraprestației la care s-a obligat cealaltă parte, respectând astfel un echilibru al prestațiilor reciproce. Per a contrario, reaua-credință intervine ori de câte ori un comerciant, profitând de absența unei negocieri directe a unei clauze, rupe, în mod voit, acest echilibru, urmărind protejarea propriilor interese, simultan cu dezinteresul față de drepturile consumatorului.

Analizând clauza prevăzând comisionul de întocmire dosar, în cuantum de 1,8% astfel cum rezultă din art.8 pct.1 din contract instanța a reținut următoarele:

Instanța, prin raportare la dispozițiile OUG 50/2010, invocate de altfel de pârâtă în sensul că respectivul comision de întocmire dosar este prevăzut în lege, a reținut că a fost necesară limitarea prin acest act normativ a costurilor disproporționate invocate de bănci cu ocazia acordării creditelor, astfel a limitat posibilitatea impunerii de comisioane și, deși este adevărat că OUG 50/2010 permite perceperea comisionului de întocmire dosar, cuantumul acestuia de 1.139,4 euro apare în flagrantă disproporție față de serviciile pe care pârâta le acordă cu ocazia încheierii unui contract de credit, în opinia instanței nu poate fi justificat de costul imprimării unor înscrisuri și de operarea unui program informatic prin introducerea unor date în scopul verificării bonității clienților. Mai mult instanța apreciază că impunerea nejustificată a unui cost în cuantum de 1.139,4 euro constituie un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților întrucât, pe de-o parte este impus unilateral de către pârâtă și prin cuantumul efectiv constituie un dezechilibru și din punct de vedere patrimonial (economic).

Dacă justificarea acestui comision o reprezintă acoperirea cheltuielilor aferente întocmirii documentației de credit, atunci nu se explică de ce cuantumul acestuia este raportat la mărimea sumei împrumutate și nu la volumul, complexitatea actelor ce formează documentația de acordare a creditului (mai a___ în condițiile în care aceste contracte sunt preformulate, pentru fiecare tip de credit).

Instanța a constatat că impunerea unui comision de întocmire dosar care se calculează procentual la valoarea creditului are un vădit caracter abuziv, prin impunerea, prin poziția dominantă a băncii, a unui cost care nu are nicio explicație și căreia instanța nu îi găsește nicio justificare. Mai mult, dezechilibrul apare ca evident față de cuantumul ridicat al acestui procent de 1,8% în condițiile în care profitul băncii este deja exprimat prin dobânda pe care o percepe.

Prin urmare, în acest caz, neputând fi stabilită contraprestația băncii, respectiv serviciile prestate împrumutatului, acesta nu poate verifica dacă banca a realizat operațiunile pentru care a fost plătit comisionul, excluzând practic, dreptul împrumutatului de a verifica îndeplinirea de către bancă a serviciilor pentru care a suportat acest cost.

Mai mult, prin impunerea acestui comision, care nu corespunde exigențelor de previzibilitate, s-a creat un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. Din moment ce funcția și destinația comisionului nu au fost evidențiate în contractele de credit, împrumutatul s-a aflat într-o poziție dezavantajată față de bancă și într-o imposibilitate reală de a-l negocia, așa încât sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute de Legea nr. 193/2000, pentru a se putea reține caracterul abuziv al clauzei.

Prin urmare, instanța a constatat că art.8 pct.1 din contractul nr. 101/29.01.2008 privitor la comisionul de acordare, în cuantum de 1,8% constituie o clauză abuzivă.

Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori nu prevede ca sancțiune anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sancțiuni este identic cu cel al nulității absolute. Astfel, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancțiunea existentă în cazul nulității relative, și anume anularea clauzei respective. În ceea ce privește natura interesului protejat, norma respectivă ocrotește un interes general, si nu unul individual, fiind evident faptul că legea ocrotește o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană particulară. În acest sens, Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, ale cărei dispoziții, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, sunt de ordine publică. În consecință, neputând fi vorba de o nulitate relativă, ci de nulitate absolută, care poate fi invocată oricând, dreptul la acțiune al reclamanților nu poate fi apreciat ca prescris (Decizia 686/21.02.2013 a Secției a II-a a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Ca o consecință a constatării caracterului abuziv și al declarării nulității absolute al clauzelor menționate, urmează să dispună repunerea părților în situația anterioară cu privire la restituirea prestațiilor efectuate de reclamantă în baza clauzelor abuzive, în aplicarea principiului retroactivității (nulitatea produce efecte atât pentru viitor, cât și pentru trecut, din chiar momentul încheierii actului juridic) și a principiului restabilirii situației anterioare (ceea ce s-a executat în baza unui act juridic sau a unei clauze anulate, trebuie restituit, în temeiul dispozițiilor art.992 și 1092 și urm. C.civ.1864, care reglementează instituția plății nedatorate.

Instanța a constatat întrunirea în cauză a condițiilor plății nedatorate, în cazul executării unei obligații nule: existența unei plăți – sumele achitate de solvens (reclamanta) în temeiul clauzelor abuzive și inexistența datoriei a cărei stingere a fost urmărită prin plată – prevederea contractuală anulată apare ca și când nici nu ar fi existat.

Raportând situația de fapt la dispozițiile art. 1092 C.civ.1864, care reglementează instituția plății nedatorate, instanța a constatat întrunirea cumulativă a condițiilor acesteia, din moment ce prestația efectuată de reclamantă – solvens cu privire la dobânda majorată a avut semnificația operației juridice a unei plăți, că datoria vizată, deși a existat inițial, a dispărut cu efect retroactiv, ca urmare a desființării clauzei contractuale respective prin aplicarea sancțiunii nulității absolute și că, în ipoteza restituirii plății efectuate, în temeiul unei obligații lovite de nulitate absolută, legea nu impune condiția erorii solvens-ului, acesta având dreptul să pretindă restituirea prestației, în caz contrar eludându-se efectele nulității absolute.

Prin urmare instanța a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 1.139,4 euro, dar și a dobânzii legale calculate conform OG 9/2000 si OG 13/2011.

În ceea ce privește comisionul de gestionare instanța a constatat că acesta are o rațiune obiectivă decurge din derularea contractului pe perioade mari de timp ce presupun costuri reale ce pot consta în plata de salarii, amortizări cu mijloacele fixe, etc.

Instanța a constatat că legiuitorul prin adoptarea OUG 50/2010 nu a reținut necesitatea de a exclude acest comision, aspect ce poate orienta instanța în analiza clauzei prin aplicarea prevederilor Legii 193/2000.

Astfel, cuantumul comisionului este prevăzut în mod clar și inteligibil, evidențiat printr-o coloană separată prin graficul de rambursare, se calculează procentual, în fiecare lună și nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile parților.

D___ în situația în care ar fi fost calculat și perceput la valoarea inițială a creditului și nu la soldul acestuia, s-ar fi putut considera că disimulează un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului și, în plus, creând băncii un avantaj concurențial contrar uzanțelor corecte fața de celelalte bănci.

Pentru aceste considerente instanța a respins cererea reclamantei de a constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 8 pct. 3 din contractul nr. nr.101/29.01.2008.

Pentru toate considerentele anterior menționate instanța a respins celelalte petite ale cererii ca neîntemeiate.

Cu referire la cheltuielile de judecată efectuate în cauză, instanța, în temeiul art. 452 și art. 453 Cod procedură civilă, proporțional cu valoarea pretențiilor admise, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de expert achitat de aceștia, în cuantum de 1.000 lei.

De asemenea, instanța a luat act că pârâta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

În ceea ce privește solicitarea expertului desemnat, A__ E___, de majorare a onorariului de expert de la valoarea de 1.000 lei la valoarea de 2.500 lei, instanța a respins-o ca neîntemeiată. Pentru a decide astfel, instanța are în vedere că, prin raportare la prevederile art. 339 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța a reținut că lucrarea efectuată nu este una complexă, nu a necesitat o activitate extinsă, fiind un calcul simplu, tipic pentru materia contractelor de credit. Mai mult decât atât, instanța a reținut că raportul de expertiză a fost depus la dosarul cauzei cu mare întârziere, împrejurare în raport cu care a fost pricinuită amânarea soluționării cauzei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta I______ C______ cât și pârâta B__ - G_____ S______ G_______ SA .

1 . Apelanta-reclamantă I______ C______ a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate cu privire la comisionul de gestiune și la plata dobânzii legale aferente .

În motivarea apelului reclamanta a arătat următoarele:

- În mod eronat prima instanță reține limbajul clar și inteligibil al clauzei privind comisionul amintit, deși la fila 6 reține contrariu în raport cu jurisprudența CJUE;

- O altă critică vizează tipul contractului încheiat de părți și anume un contract preformulat, care nu a fost negociat cu consumatorul creând astfel un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;

- Ultima critică reia argumentele din prima cu privire la înțelesul clar și inteligibil cu trimitere la cauzele CJUE, C-484/08 și C-241/98 – susținându-se că instanța trebuia să analizeze clauzele nu din perspectiva dreptului comun ci a legislației speciale privind protecția consumatorului.

În drept s-au invocat dispozițiile art.466 și următoarele Cod procedură civilă.

Nu s-au depus înscrisuri sau alte mijloace de probă.

2 . Pârâta B__ - G_____ S______ G_______ S.A. a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate în ce privește admiterea capătului de cerere relativ la comisionul de întocmire prevăzut de art.8 pct.1 din contract și respingerea acțiunii în acest sens .

Motivele de apel ale pârâtei vizează următoarele:

- Comisionul de întocmire se încadrează în cazul de exceptare prevăzut de art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000.

Acest comision reprezintă o prestație esențială singulară pentru serviciul prestat de bancă cu scopul analizării documentelor din dosarul de credit etc.

Acest comision este clar și transparent exprimat în contract prin termeni comuni, cunoscuți unui consumator mediu, permițând reclamantei să calculeze efectiv întinderea obligației acesteia.

- Cu privire la neîndeplinirea condiției dezechilibrului semnificativ, instanța a reținut eronat că există această condiție raportându-se la cuantumul comisionului ignorând înscrisurile ce probează activitățile prestat de bancă în schimb, și anume analiza complexă substanțială situației economice și juridice ale acesteia.

De altfel, perceperea comisionului a fost permisă și de legislația în vigoare la acea dată și ulterior de OUG nr.50/2010.

- Condiția lipsei negocierii a fost considerată îndeplinită de plano fără a se face referire la vreun înscris din dosar, reținând eronat că pârâta nu a depus aceste înscrisuri.

Pârâta a depus înscrisuri din care să reiasă caracterul negociat al contractului în integralitate, actele adiționale și de reeșalonare încheiate de părți.

- Neîndeplinirea condiției relei-credințe a băncii.

Apelanta susține că este nerezonabil să se presupună că, la momentul încheierii contractului, costurile generate de comisioanele contestate nu au fost analizate și comparate cu produsele oferite de alte bănci din România.

În drept s-au invocat dispozițiile art.2 și 4 din Legea nr.193/2000, art.36, 38 și 95 din OUG nr.50/2010, Legea nr.288/2010, art.466 și următoarele Cod procedură civilă și art.1576-1590 Cod civil.

În dovedirea cererii a depus la dosar înscrisuri.

Analizând ambele apeluri conform art.479 Cod procedură civilă, tribunalul apreciază întemeiat apelul reclamantei și neîntemeiat apelul pârâtei .

1 . Cu privire la apelul declarat de reclamanta I______ C______ prin care se critică sentința primei instanțe relativ la soluționarea capătului de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art.8.3 – comisionul de gestiune, tribunalul reține contrar primei instanțe că este abuzivă clauza menționată.

Această clauză, prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, nefiind indicate în contract elemente necesare pentru perceperea acestui comision. Astfel, nu s-a prevăzut baza de calcul la care se aplică procentul de 0,1%, nu s-au specificat în niciun mod activitățile și operațiunile de administrare care să justifice perceperea acestui comision.

Tribunalul reține că apelanta-reclamantă nu a fost informată corespunzător cu privire la obligația de a plăti comisionul de gestiune și la prestația intimatei-pârâte în schimbul acestui comision, context în care nu prezintă relevanță faptul că sumele respective au fost incluse în graficul de rambursare, parte integrantă a contractului de credit.

Mai reține tribunalul că această clauză nu respectă exigențele bunei-credințe, inserarea comisionului de gestiune vătămând interesele patrimoniale ale apelantei-reclamante. Prin includerea acestui comision s-a urmărit în realitate obținerea unui avantaj disproporționat față de prestația efectuată de intimata-pârâtă, stabilirea comisionului în discuție reprezentând o modalitate de percepere a unei dobânzi mai mari cu acest titlu în contract, în detrimentul apelantei-reclamante.

Potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000 evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț, și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

În condițiile în care clauza privind comisionul de gestiune nu este clară și inteligibilă, tribunalul apreciază că sunt îndeplinite în privința acesteia și celelalte condiții prevăzute de lege pentru declararea sa ca abuzivă, respectiv existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar exigențelor bunei-credințe. Astfel, reclamantei i se percepe o sumă de bani fără a cunoaște mecanismul de calcul existând posibilitatea modificării acestui mecanism în mod unilateral de către bancă, cât timp coordonatele sale nu au fost transparent transpuse prin acordul părților.

Pentru considerentele expuse tribunalul va constata caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei cuprinsă în art.8 pct.3 din convenția de credit privind comisionul de gestiune.

Ca urmare a constatării caracterului abuziv plata de către apelanta-reclamantă a acestei sume a devenit nejustificată, motiv pentru care, reținând caracterul retroactiv al efectelor nulității, va dispune obligarea la restituirea către aceasta a sumelor plătite cu acest titlu.

Raportând situația de fapt la dispozițiile art.992 și următoarele Cod civil din anul 1864 (aplicabil în speță potrivit art.5 din Legea nr.71/2011) tribunalul consideră că sunt întrunite cumulativ condițiile plății nedatorate.

Pentru aceste considerente dând efect obligației de restituire ce incumbă intimatei-pârâte care a fost de rea-credință, neputând invoca în sprijinul său necunoașterea Legii nr.193/2000, tribunalul o va obliga la plata sumelor încasate cu titlu de comision de gestiune la care se va adăuga dobânda legală conform prevederilor OG nr.9/2000 și OG nr.13/2011.

2 . În referire la apelul pârâtei B__, așa cum s-a menționat în precedent, vizează capătul de cerere privind comisionul de întocmire.

În mod corect prima instanță a constatat caracterul abuziv și a dispus nulitatea clauzei prevăzute de art.8.1 din convenția de credit.

Tribunalul apreciază în acord cu prima instanță că acest comision este abuziv perceput de către bancă, încălcându-se prevederile art.4 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.193/2000 relative la lipsa negocierii, caracterul preformulat al caracterului (relativ la clauza în discuție) caracterizându-l din această perspectivă ca un contract de adeziune.

Conform art.4 alin.3 teza finală din Legea nr.193/2000 coroborat cu art.249 Cod procedură civilă, intimatei-pârâte îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct această clauză cu reclamanta.

Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă acest aspect.

Mai mult, tribunalul observă că apelanta-pârâtă nu a înțeles să definească termenul „întocmire”, iar terminologia folosită nu este decriptată în Condițiile g_______ de creditare pentru ca împrumutatul să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care este percepută această sumă și de ce ar trebui suportat distinct în raport cu dobânda.

Perceperea comisionului de întocmire creează un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului, fiind obligat să plătească o sumă importantă de bani pentru cauze necunoscute.

Stipularea unui comision de întocmire într-un contract de natura celui încheiat de reclamantă contravine art.15 din Legea nr.190/1990, care prevede că în sarcina împrumutatului pot fi puse numai cheltuieli aferente documentației de credit și constituirii ipotecii.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a admis acest capăt de cerere și a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de întocmire.

Pe cale de consecință, în raport de considerentele expuse, tribunalul va respinge ca neîntemeiat apelul pârâtei și va admite apelul reclamantei cu consecința admiterii capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv a clauzei privind comisionul de gestiune din art.8.3 cu consecința restituirii sumelor percepute cu acest titlu și a dobânzii legale aferente.

Totodată, tribunalul va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge apelul declarat de apelanta-pârâtă B__ – G_____ S______ G_______ S.A ., înregistrată în registrul comerțului sub nr. JXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxx, cu sediul în sector 1, București, ______________________. 1-7, împotriva sentinței civile nr.7903/03.05.2016, pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, ca neîntemeiat.

Admite apelul formulat de apelanta-reclamantă I______ C______ , având CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul a___ în București, ______________________. 7D, corp B, ______________, sector 4, împotriva sentinței civile nr.7903/03.05.2016, pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX.

Schimbă în parte sentința civilă apelată.

Constată caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute art. 8 pct. 3 din convenția de credit.

Obligă pârâta la restituirea către reclamantă a sumelor percepute cu titlu de comision de gestiune precum și a dobânzii legale de la data încheierii contractului până la data restituirii integrale.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Definitivă.

Pronunțată azi 07.02.2017 în ședință publică.

pentru

P_________, JUDECĂTOR, GREFIER,

Judecător - M_____ N___ A______ R_______ G_______ P____

aflat în C.O. semnează

Grefier Șef