www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Garanti Credite de Consum a acordat credite de 37,2 milioane euro in prima jumatate a anului

Autor: Bancherul.ro
2018-07-24 19:16

Garanti Credite de Consum, parte a grupului financiar Garanti România, unul dintre cele mai dinamice de pe piața locală, a încheiat un acord de finanţare în valoare de 7 milioane euro cu Black Sea Trade and Development Bank (BSTDB), anunta banca intr-un comunicat, in care mai mentioneaza urmatoarele:


Facilitatea de credit va fi utilizată pentru finanțarea investiţiilor în eficienţă energetică, energie regenerabilă si soluţii de economisire a apei din sectorul rezidențial.


„Măsurile de eficiență energetică au ca efect reducerea costurilor cu energia, ceea ce se traduce în economii realizate de clienți. Misiunea noastră este să generăm valoare adăugată în viața clienților noștri, să-i sprijinim și să fim alături de ei. De aceea, parteneriatul cu BSTDB constituie un demers important. Garanti Credite de Consum, la fel ca toate instituțiile din Grupul Garanti România, susține proiectele ambițioase. Avem o strategie pe termen lung pe piața locală, iar acest parteneriat vine să confirme acest lucru”, a declarat Bogdan Dobre, Director General Garanti Credite de Consum.


„Creșterea eficienței energetice este elementul cheie al unei politici energetice moderne. Suntem bucuroși să colaborăm cu Garanti Credite de Consum pentru a ajuta la reducerea emisiilor de CO2, la îmbunătățirea performanței energetice a locuințelor din România și a calității vieții românilor, contribuind totodată la atingerea obiectivelor naționale privind energia și protecția mediului. Reducerea consumului și diminuarea pierderilor de energie vor aduce beneficii importante economiei și consumatorilor locali", a declarat Dmitry Pankin, președinte al BSTDB.


Acesta este primul parteneriat între Garanti Credite de Consum și BSTDB și al treilea pe care Grupul Garanti România îl încheie cu instituția financiară internațională.


Garanti Leasing a semnat, în 2014 și 2017, cu BSTDB două acorduri de împrumut în valoare de 7,5 milioane euro, respectiv 10 milioane euro, cu scopul de a sprijini financiar întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri).


În primul semestru din 2018, Garanti Credite de Consum a acordat finanțări în valoare de 37,2 milioane euro, menținând același ritm de creștere ca în 2017.


Despre Garanti Credite de Consum


Cu o tradiție de peste 20 de ani pe piața financiară din România, Garanti Credite de Consum (brandul sub care funcționează compania Ralfi IFN SA) completează gama de produse și servicii a Grupului Garanti cu o ofertă adaptată specificului fiecarui partener în parte: credite în magazine, credite de nevoi personale, asigurări atașate creditelor de consum (plan de protecție a veniturilor și/sau garanție extinsă pentru produsul cumparat).


Parte a Grupulului financiar-bancar Garanti România din anul 2010, Garanti Credite de Consum și-a dezvoltat în timp un portofoliu solid de clenți și și-a extins prezența la nivel național, având actualmente 72 de agenții.


Grupul Garanti România reunește de asemenea Garanti Bank și Garanti Leasing (marca sub care funcţionează Motoractive IFN SA).


Grupul Garanti România este deținut de Turkiye Garanti Bankasi AS (TGB), a doua bancă privată din Turcia, ca mărime. TGB este o bancă universală, cu servicii de top în toate segmentele de afaceri, și are peste 15 milioane de clienți în zonele corporate, comercial, întreprinderi mici și mijlocii, precum și retail, cărora le oferă servicii financiare integrate. Grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) este acționarul majoritar al TGB.
Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați:
https://www.garanticreditedeconsum.ro/