Mai intai isi arunca momeala, stralucitoare si cu miros puternic, irezistibila: 1.000 de lei cu 0% dobanda. Dupa ce se agata in carlig, victimele nu mai au nicio sansa de a scapa, indiferent de marimea capturii, de starea de sanatate, de legile privind prohibitia clauzelor abuzive din contractele de credit si cele pentru protectia consumatorilor.
Cat te costa daca ai muscat nada, adica ai luat 1.000 de lei, dar dupa 30 de zile nu poti sa dai toti banii inapoi? 30.341% (treizeci de mii trei sute patruzeci si unu la suta pe an), adica de trei mii de ori mai mult decat un imprumut de consum acordat de banci, cu o dobanda de 10%.
Pentru ca dobanda sa para cat mai mica, Hora Credit spune ca dobanda e de 2%, dar, atentie! pe zi! Adica 730% pe an, costul total, cu comisioane incluse, exprimat prin DAE, fiind cel mentionat mai sus, adica 30.341,1% (vezi foto).
Dobada de 2% pe zi inseamna 20 de lei, in cazul unui credit de 300 de lei. Hora Credit acorda credite cu 0% dobanda doar clientilor noi, cu valori de pana la 3.000 de lei. Ceea ce inseamna ca daca cel imprumutat a intarziat o zi cu rambursarea celor 3.000 de lei, dupa 30 de zile, termenul maxim in care trebuie rambursati banii, va avea de platit in ziua 31 dobanzi de 60 de lei. Daca intarzie o saptamana, datoria lui creste la 420 de lei. Daca intarzie doua saptamani, suma se dubleaza, fireste, la 840 de lei, iar daca intarzierea e de o luna, avem din nou o dublare, adica 1.680 de lei. In realitate, datoria este mult mai mare, pentru ca se aplica dobanda si la dobanda neplatita, nu doar la suma imprumutata. Si astfel oamenii ajung sa acumuleze in scurt timp datorii uriase.
Multe persoane nu sunt constiente de aceste lucruri si chiar daca ar fi, acest comportament de pradator, cu o nada reprezentata de o dobanda de 0%, urmata de 30.000%, nu ar trebui tolerat.
Din pacate, se pare ca nu are cine sa atace braconajul din piata creditarii online. Am sesizat si ANPC, in luna martie, cu privire la aceasta practica incorecta, cu exemplul Ferratum. ANPC a admis ca este vorba de o practica incorecta si va cere firmei sa nu o mai practice. (vezi aici detalii)
Insa Ferratum continua sa-si promoveze creditele cu dobanda 0, singura schimbare operata fiind aceea ca acum spune, asa cum trebuia sa o faca de la inceput, ca aceata este valabila doar daca imprumutul este rambursat la scadenta. (vezi foto)
[1]
Aproape toate IFN-urile care acorda credite online, in frunte cu Viva Credit, al carei sef, Ionut Stan, este presedintele patronatului care reuneste aceste firme, isi fac reclama la credite momindu-si clientii cu 0% dobanda la primul imprumut, fara sa afiseze langa dobanda de 0% si care este dobanda aplicata la al doilea imprumut sau in cazul intarzierii rambursarii la timp a primului credit fara dobanda.
Mai mult, unele dintre aceste IFN-uri, Hora Credit in cazul de fata, nici nu respecta legea privind contractele de credit, respectiv OUG 50 din 2010, modificata prin OUG 52 din 2016, in ceea ce priveste obligatia creditorilor de a oferi clientilor solutii de restructurare, reesalonare sau de modificare a dobanzii si a ratelor la imprumuturi, daca cei care s-au imprumutat nu-si mai pot plati la timp creditele.
Iata o plangere primita de la un client al Hora Credit: am luat 1.000 de lei de la Hora Credit IFN, dar intre timp m-am imbolnavit si n-am mai putut plati la timp. I-am rugat sa-mi amane plata sau sa-mi faca rate mai mici, pe mai multe luni, pentru ca nu am acum 1.000 de lei, dar n-au vrut. Mi-au spus ca in 15 zile trebuie sa achit cei 1.000 de lei, plus o dobanda de peste 300 de lei. Cand le-am spus ca legea (OUG 50 din 2010) imi da dreptul sa cer reesalonarea creditului, mi-au spus ca legea nu se aplica in cazul lor.
IFN-urile sunt obligate de lege sa ofere clientilor solutii de rescadentare si reesalonare a creditelor
Adevarul este ca IFN-urile, la fel ca bancile, trebuie sa respecte OUG 50 din 2010 si OUG 50 din 2016 privind contractele de credit, care le obliga sa va ofere solutii de restructuare sau reesalonare a creditului, daca aveti probleme cu rambursarea acestuia. De altfel, chiar pe site-ul Hora Credit (vezi foto) se arata ca firma functioneaza si in baza celor doua legi.
Iata ce spune articolul 46 din OUG 52/2016:
“ART. 46
(1) În situaţia în care un consumator se află în dificultate de plată, creditorul şi consumatorul trebuie să conlucreze pentru a stabili motivele apariţiei dificultăţilor şi pentru a se lua măsuri adecvate de către creditor.”
Legea prevede, in mod concret, ca IFN-ul este obligat, printre altele, sa va prelungeasca durata de rambursare a creditului, sa va amane pentru o perioda plata ratei sau a datoriei totale (perioada de gratie), sa micsoreze dobanda, sa scada rata, sa rescadenteze si sa reesaloneze ratele.
Iata prevederile articolului 48 din OUG 52/2016:
ART. 48
(1) Creditorul, respectiv entitatea care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe trebuie să ţină cont de circumstanţele individuale ale consumatorului, de interesele şi drepturile consumatorului, precum şi de capacitatea de rambursare a acestuia atunci când oferă soluţii.
(2) Soluţiile oferite de creditor pot include:
a) refinanţarea totală sau parţială a contractului de credit utilizând una din ofertele curente ale creditorului;
b) prelungirea duratei contractului de credit;
c) schimbarea tipului contractului de credit;
d) amânarea plăţii sumei totale sau parţiale a ratei de rambursare pentru o perioadă;
e) schimbarea ratei dobânzii;
f) oferirea unei perioade fără plăţi;
g) reducerea pe perioade scurte a ratei;
h) consolidarea mai multor credite care poate oferi un termen mai lung de creditare şi o rata mai mică;
i) rescadenţarea ratelor;
j) reeşalonarea ratelor;
k) conversia creditelor.
Aceeasi lege obliga bancile si IFN-urile sa ia masuri pentru a preveni situatia in care puteti ajunge in executare silita.
Iata prevederile articolului 50 din OUG 52/2016 in acest sens:
ART. 50
(1) Creditorul depune diligenţe pentru a preveni declararea scadenţei anticipate, iniţierea procedurilor de executare silită a consumatorilor ori vânzarea debitelor restante către entităţi care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe.
(2) Creditorul trebuie să facă dovada că a depus diligenţele necesare în vederea evitării iniţierii procedurilor prevăzute la alin. (1).
(3) În vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2), cel mai târziu după înregistrarea unui număr de 60 de zile consecutive restanţă de către consumator, creditorul va depune diligenţele necesare pentru a transmite în scris consumatorului soluţii corespunzătoare pentru achitarea debitului, pe baza informaţiilor primite de la consumator privind situaţia sa.
(4) Oricând pe parcursul relaţiei contractuale, la solicitarea consumatorului, creditorul oferă acestuia soluţii corespunzătoare pentru achitarea debitului, chiar dacă nu sunt înregistrate restanţe, însă consumatorul face dovada unei situaţii dificile sau a iminenţei neplăţii.