Preluarea Bancpost va fi profitabila pentru Banca Transilvania (BT), desi castigul pe care-l va inregistra banca dupa achizitia bancii grecesti nu se va ridica la nivelul celui obtinut in urma cumpararii Volksbank.
"Cifrele aferente preluarii Bancpost vor fi publicate in raportul din T2, vom avea un rezultat pozitiv, dar nu de magnitudinea celui aferent Volksbank", a spus George Calinescu, directorul general adjunct financiar al BT, in cadrul conferintei de prezentare a rezultatelor din T1 2018.
In acelasi timp, raportul cost/venit al BT va scadea sub 47%.
“Tintim in acest an nivel cost to income ratio sub 47%, incluzand integrarea Bancpost. La finalul lui T1 a fost 47,56%, in scadere fata de trimestrul precedent si fata de T1 2017, cand a fost 50,74%, in ciuda elementelor one-offs din T1 a.c.”, a declarat directorul general al BT, Omer Tetik.
In urma preluarii Volksbank, BT a castigat 1,6 miliarde lei, dar s-a ales si cu un proces cu ANAF, pe care l-a castigat insa, in prima instanta. (vezi aici detalii)