www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Banca Romaneasca si-a dublat profitul, pe fondul cresterii rapide a creditelor

Autor: Bancherul.ro
2008-11-27 08:27
Grupul financiar elen National Bank of Greece (NBG), acţionarul majoritar al Băncii Româneşti, a înregistrat în primele nouă luni ale anului o creştere de peste două ori a profitului după impozitare pe piaţa românească, pe fondul creşterii rapide a volumului de credite acordate.

Profitul după impozitare obţinut de NBG pe piaţa românească a fost în primele nouă luni de 22 milioane euro, mai mult decât dublu faţă de nivelul din primele luni ale anului trecut, când banca raportase un câştig de 10 milioane euro. Profitul din activitatea de bază a avansat cu 82%, la 14 milioane euro.

Potrivit raportului publicat miercuri de NBG, veniturile nete din dobânzi ale afacerilor NBG pe piaţa românească au crescut în primele nouă luni ale acestui cu 37% an faţă de acelaşi interval din 2007, până la 57 milioane euro.

Veniturile din comisioane au avansat cu 3%, la circa 9 milioane euro.

Astfel, veniturile din activitatea de bază au avansat în perioada analizată cu 31% faţă de acelaşi interval din 2007, la 66 milioane euro, în timp ce cheltuielile operaţionale au crescut cu 22%, până la 52 milioane euro.

Portofoliul de credite al NBG pe piaţa românească a crescut cu 70% în intervalul septembrie 2007-septembrie 2008, până la 2,167 miliarde euro.

Creditele pentru companii au avansat cel mai rapid în intervalul menţionat, cu 71%, până la 1,132 miliarde euro la sfârşitul lunii septembrie.

În acelaşi timp, împrumuturile de retail au crescut cu 69% în perioada septembrie 2007-septembrie 2008, la 1,035 miliarde euro, arată raportul NBG.

Banca Românească şi-a sporit cota de piaţă după volumul creditelor cu 0,9 puncte procentuale în intervalul septembrie 2007-septembrie 2008, până la 4,3%, cea mai bună poziţie fiind ocupată pe segmentul împrumuturilor ipotecare, unde controlează 8% din piaţă, ceea ce marchează un avans de 2,3 puncte procentuale faţă de septembrie 2007.

Pe segmentul creditelor către companii, banca şi-a sporit cota de piaţă cu 1,1 puncte procentuale între septembrie 2007 şi septembrie 2008, până la 4,5%, în timp ce pe piaţa de retail, banca a câştigat 0,7 puncte procentuale în aceeaşi perioadă, până la 4,0%, potrivit raportului băncii.

Depozitele atrase de la clienţi au crescut cu 27%, soldul acestora ajungând la 731 milioane euro în septembrie 2008.

NBG a precizat, în raportul trimestrial, că împrumuturile de consum în monedă străină de pe piaţa românească reprezintă doar 28% din portofoliul de credite de retail, sub media pieţei româneşti, de 38%. De asemenea, creditele neperformante sunt acoperite în proporţie de 120%, iar rata creditelor neperformante este la un nivel scăzut raportat la sectorul bancar românesc.

Banca Românească este deţinută în proporţie de 88,7% de către National Bank of Greece (NBG), cel mai mare grup bancar elen, iar Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) are o participaţie de 10,17%.

National Bank of Greece mai controlează în România, în afară de Banca Românească, şi companiile ETEBA România, Societatea de Asigurare-Reasigurare Eleno-Română Garanta şi Eurial Leasing.