Lucian Isar a dat in judecata Banca Comerciala Feroviara dupa ce a fost revocat din functia de presedinte al Consiliului de Supraveghere si a cerut ca banca sa-i plateasca suma de 456.000 de euro sub forma de daune-interese.

Procesul in prima instanta a avut loc la Tribunalul Bucuresti, care a dat castig de cauza bancii. La Curtea de Apel insa Isar a castigat.

Iata motivarea instantei Tribunalului Bucuresti:

3754/2016
17-06-2016
Pretentii
Tribunalul BUCURESTI

Tribunalul București este înregistrat in registrul de evidență al operatorilor de date cu caracter personal nr. 2891

Cod ECLI ECLI:RO:TBBUC:2016:016.xxxxxx

R O M Â N I A

DOSAR NR.XXXXXXXXXX

TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3754

Ședința publică din data de 17.06.2016

Tribunalul constituit din :

PREȘEDINTE : D______-I______ M________

GREFIER : M______ A________

Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei privind pe reclamantul L_____ I___ în contradictoriu cu pârâta B____ COMERCIALĂ FEROVIARĂ SA, având ca obiect pretenții.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20.05.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța de judecată, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 03.06.2016, la data de 09.06.2016 și apoi la data de 17.06.2016, când a hotărât următoarele:

T R I B U N A L U L

Deliberând aspra prezentei cauze, constată:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VI-a Civilă la data de 11.01.2016 sub nr. XXXXXXXXXX, reclamantul I___ L_____ a chemat în judecată pârâta B____ Comercială Feroviară SA, pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei nete de 456.000 Euro, reprezentând daune-interese aferente revocării nejustificate si intempestive a contractului de administrare nr. 13/01.07.2014, precum și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că în data de 01.07.2014, între părți s-a încheiat un contract de administrare, prin care reclamantul a fost mandatat sa exercite prerogativele de membru si de Președinte al Consiliului de Supraveghere al pârâtei (BCF), pentru o perioada de patru ani de zile, cu posibilitatea de prelungire a duratei contractuale conform art. 9.1 din contract. Conform art. 3.1 din contract, reclamantul era îndrituit la a încasa o indemnizație netă lunara în suma de 12.500 Euro, la care se adaugă bonusul de performanță, in măsura in care banca ajungea sa opereze in condiții de profit, astfel cum prevedea art. 4.1.b. din contract.

În data de 20.10.2015, in cadrul Consiliului de Supraveghere BCF s-a decis, printre altele, in contextul unor analize si evaluări inițiate si efectuate la solicitarea reclamantului, continuarea, respectiv inițierea, de către banca a unor demersuri penale suplimentare cu privire la anumite operațiuni/situații in care BCF fusese prejudiciata/supusa unor riscuri nejustificate.

Începând cu data de 21.10.2015, pârâta i-a interzis accesul in banca, respectiv i-a interzis accesul la adresa e-mail ce îi era alocata, sens in care in data de 26.10.2015, via e-mail, a comunicat pârâtei o solicitare de explicații pe aceasta tema, ce a rămas fara vreun răspuns pana la aceasta data.

În data de 04.11.2015, prin Hotărârea AGEA nr. 1, pct. 1, pârâta a decis schimbarea sistemului de administrare al BCF din sistem dualist de administrare in sistem unitar de administrare, motivația invocată fiind aceea a inadecvarii sistemului dualist de administrare, din punct de vedere financiar si economic, in raport de gradul de dezvoltare al BCF. La pct. 2 al AGEA, s-a aprobat si numit un comitet de conducere.

În aceeași data de 04.11.2015, prin hotărârea AGOA nr. 1, pct. 1, respectiv pct. 2, pârâta a decis revocarea mandatelor membrilor Consiliului de Supraveghere si ale membrilor Directoratului, numind, totodată, componenta noului Consiliului de Administrație al BCF. La pct. 6 al hotărârii, s-a aprobat rectificarea bugetului BCF pe anul in curs cu un profit net (realizat la nivel de octombrie 2015) de 745.000 lei. Suplimentar, in ceea ce-l privește pe reclamant, in finalul pct. 1 al AGOA nr. 1, se menționează acordarea unui un vot de neîncredere.

Ulterior, în data de 05.11.2015, prin adresa nr. xxxxx, reclamantul a fost informat de către BCF asupra masurilor dispuse in data de 04.11.2015 de către Adunarea Generala a Acționarilor BCF, sens in care i se aducea la cunoștința revocarea contractului cu aplicabilitatea termenului de gratie de 90 de zile prevăzut de art. 9.2 din contract, precum si faptul ca BCF îi va plăti remunerația pana la data de 01.02.2016.

În aceste condiții, in data de 12.11.2015, via e-mail, reclamantul a comunicat pârâtei inaplicabilitatea termenului de gratie arătând in esența ca aplicarea termenului de gratie de 90 de zile era una iluzorie, având in vedere măsura desființării Consiliului de Supraveghere, coroborata cu schimbarea sistemului de guvernanta corporativa din sistem dualist in sistem unitar; desființarea Consiliului de Supraveghere, precum si masurile luate anterior de către B____, in sensul interzicerii accesului in incinta acesteia, respectiv restrictionarea accesului la sistemul informativ al Băncii, reprezentau impedimente insurmontabile, de ordin legal si nu numai, ce oricum împiedicau aplicabilitatea termenului de gratie de 90 de zile. Totodată, reclamantul a adus la cunoștința pârâtei pretențiile sale, rezultând din revocarea nejustificata si intempestiva a contractului de administrare.

În data de 04.12.2015 pârâta i-a virat în cont reclamantului suma de 12.500 Euro, împrejurare față de care acesta a comunicat pârâtei solicitarea de plata integrala a daunelor.

În continuare, reclamantul a prezentat pe larg contextul preluării managementului pârâtei si evoluția mandatului său, amintind faptul că a fost de acord cu preluarea managementului băncii în contextul discuțiilor purtate cu acționarul majoritar Vaier B_____, care i-a comunicat ca dorește o transformare radicala a pârâtei, in sensul implementării unui nou model de business bancar, care sa fie competitiv si sustenabil, precum și al angajamentului acționarului majoritar, semnatar al contractului in calitate de împuternicit al pârâtei, că îi va fi acordat sub forma de bonus 9%, respectiv 15%, din acțiunile băncii, raportat la profitul (3 milioane/20 milioane Euro) pe care banca îl va genera _________________ 3 ani de zile/nelimitat, de la data preluării managementului acesteia de către reclamant. În condițiile existentei acestei înțelegeri, dar si pe fondul elementelor financiare precizate in contractul de administrare, reclamantul a efectuat eforturi deosebite in sensul creșterii performantei băncii, fiind generate schimbări fundamentale la nivelul acesteia, ceea ce a condus la tranziția rezultatelor financiare din zona de pierdere semnificativa in zona de profit. În acest sens, reclamantul a arătat că de la o pierdere pe anul 2013 de 9.419.359 Lei, BCF a încheiat anul 2014 cu un rezultat net cumulat pozitiv de 560.870 Lei. Deși bugetul aprobat de către Adunarea Generala a Acționarilor a preconizat la nivelul anului 2015 o pierdere neta de 1.489.994 Lei, profitul net (realizat la nivel de octombrie 2015) a fost de 745.000 Lei. Pe de alta parte, profitul menționat anterior a fost serios diminuat de provizioanele constituite in perioada de management a reclamantului. Din evoluția indicatorilor financiari 2009 - 2015 se poate observa cum rezultatul net cumulat (rezultat operațional - provizioane) a fost pozitiv, însă semnificativ diminuat de provizioanele necesare acoperirii pierderilor istorice ale BCF. De asemenea, cu titlu de exemplu, transformarea BCF s-a produs prin: schimbarea întregii echipe de management, inclusiv schimbarea parțiala a personalului băncii, instruirea si coordonarea întregii echipe de management - directorat si nu numai; schimbarea procedurilor administrative interne; schimbarea, eficientizarea produselor si strategiilor existente: modul de finanțare al băncii, reducerea costului si modificarea granularitatii, schimbarea modului de atragere si plasare a lichidităților din plasarea in O/N interbancar in atragerea de lichiditate O/N de pe interbancar, in modul de investire si tranzacționare a obligațiunilor suverane si a celor municipale, la structura de garanții a portofoliului de credite, la limita de suma; construcția ramurii de retail a băncii, virtual inexistenta in momentul preluării BCF; modificarea structurii si costurilor de lichiditate; linii de finanțare interbancara: o creștere cu 40% a liniilor; constituirea provizioanelor cerute de normativ si de către auditor; parteneriate noi: parteneriatul de utilizare a ATM-urilor CEC Bank, parteneriat APIA; schimbarea si implementarea unei noi strategii de promovare a băncii: un nou site, o noua linie de afaceri destinata persoanelor fizice Elara by BCF, un nou blog elara.ro, prezență noua facebook (27 mii de followeri), youtube, instagram, concursuri, afisaj exterior, comunicare publica; introducerea unor produse bancare noi, unele unice in lume, altele doar unice in piața romaneasca, extrem de eficiente: Primus - pachetul financiar al anului 2014 - potrivit Piața Financiara, Piața Interna BCF, ProxiCard, Făuritorul de Vise, acumulator de mile, trufe, iteme, reguli unice de stabilire a dobânzii la contul de acumulare si a cursului valutar; introducerea simplificării deschiderii de cont si respectiv a deschiderii online de cont (doar inca o banca mai utilizează aceasta deschidere in România); introducerea noii soluții de internet si mobile banking; campania de casa de schimb si consolidarea ca cea mai performanță banca de trezorerie clientele.

Implicarea reclamantului animata de speranța si de perspectiva legitima de a deveni acționar al băncii, dar si de perspectiva încasării remunerațiilor si bonusurilor stipulate de Contract, a fost atat de profunda, incat, pentru promovarea produsului Primus (un pachet dedicat IVIM -urilor), a ales sa pună la dispoziția fiecărui client al băncii numărul personal de telefon mobil. Mai mult decât atat, pana si premiile aferente unor campanii de promovare ale BCF au fost achitate de către reclamant. Tuturor acestor aspecte li se adaugă faptul ca reclamantul o persoana cu o notorietate semnificativa in sistemul bancar romanesc precum si in rândul clientelei si prospectilor, ales sa-ți asocieze imaginea personala cu cea a BCF, astfel incat proiectul de transformare a băncii sa devină fezabil, știut fiind faptul ca in domeniul bancar credibilitatea managementului este esențiala.

Reclamantul a mai arătat că, prin contractul de administrare și-a asumat următoarele obligații: sa desfășoare activitatea profesionala de Președinte al Consiliului de Supraveghere al Băncii (art. 2.2 din contract); sa respecte pe durata mandatului procedurile si textele legale si contractuale aplicabile (art. 2.3 din contract); sa servească, in permanenta, pe durata mandatului interesele băncii (art. 2.4. din contract); sa conducă banca in condiții de profit sa conducă banca in condiții de profit; sa realizeze criteriile de performanță stabilite de A__ (art. 4.1.c din contract); sa folosească toata capacitatea de munca in interesul băncii (art. 4.3. din contract); angajament pe durata de 4 ani de zile (art. 9.1. din contract). Pârâta și-a asumat obligația de plata a remunerației si bonusului de performanță (inclusiv acordarea de acțiuni), conform art. 3.1. din contract, angajamentul pe durata de 4 ani de zile, conform art. 9.1. din contract.

Suprapunând elementele ce caracterizează relația contractuala asupra elementelor fata de care s-a dispus revocarea contractului de mandat, rezulta fara putința de tăgada caracterul nejustificat si intempestiv al măsurii revocării.

Astfel, elementul ce a generat revocarea contractului de mandat, aspect ce rezulta din analiza celor doua hotărâri A__ BCF, este decizia de schimbare a sistemului de guvernanta corporativa. Aceasta decizie reprezintă esentialmente un act de opțiune al A__, ce nu are legătura, sub nicio forma, cu obligațiile asumate de către reclamant in cadrul contractului de administrare. In acest sens, nu este reținuta nici culpa/nici neexecutarea mandatului. Mai mult decât atât, decizia de schimbare a sistemului de guvernanta corporativa al băncii nu are la baza o analiza raționala, pe date financiare/economice, desi, la nivel declarativ, se susține ca s-a constatat o inadecvare economica si financiara a sistemului dualist. Pe de altă parte, chiar si in contextul unei inadecvari a sistemului de guvernanta corporativa, revocarea contractului de mandat rămânea una nejustificata, in condițiile in care contractul de mandat a vizat un angajament ferm al părtilor de a presta ____________________ stabilit (sistem dualist), pe o anumita perioada de timp. Opțiunea mandantului de a schimba unilateral acest cadru, desi angajamentele asumate erau contrare acestui aspect, conduce la apariția unei situații de revocare nejustificata si intempestiva a mandatului.

Elementul de acordare a unui vot de neîncredere este irelevant la nivel contractual, pentru ca încetarea mandatului a survenit, ca de altfel in cazul tuturor celorlalți mandatari, prin efectul desființării prealabile a organismului societar in care activau - Consiliul de Supraveghere. Cauza formala a incetarii contractelor de mandat, a tuturor celor din management, si nu doar a reclamantului a fost aceea a schimbării sistemului de guvernanta corporativa. Din aceasta perspectiva, se impune a se observa inca o data caracterul pur declarativ al motivației (lipsa de încredere) ce sta la baza votului, fara a fi adusa (nici macar nu se incearca) vreo argumentatie/analiza/fundamentare privind lipsa de incredere. De asemenea, se remarca contradicția intre rezultatele financiare de excepție ale băncii si pierderea încrederii mandantului.

De fapt, ceea ce a determinat precipitarea mandantului in terminarea contractului rezulta din pag.7 (ultimele 3 paragrafe) si 8 (primul paragraf) ale procesului verbal de C.S. din data de 50.10.2015, de unde se poate observa modul de acțiune al echipei de management concluse de către reclamantul in privința faptelor de natura penala, in sensul in care aceasta echipa a ales sa sesizeze organele de cercetare ori de cate ori au fost descoperite situații in care BCF era prejudiciata cu incalcarea unor norme de drept penal. Pentru o cat mai buna eficientizare a activității Băncii, pe parcursul mandatului, reclamantul a solicitat verificări cu privire la portofoliul de creditare, condițiile acordării creditelor, etc, iar cand aceste verificări au identificat situații ilicite, a ales sa le invedereze cu celeritate organelor abilitate in drept. Aceasta abordare a reclamantului, desi fireasca, legala si in interesul Băncii, a generat nemulțumirea acționarului majoritar.

Este adevărat ca revocarea discreționară (ad nutum) a mandatului, respectiv renunțarea discreționara la mandat, sunt instituții expres prevăzute de lege, astfel cum rezulta din art. 1536 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 și art. 2031 alin. (1) din Codul Civil. Acest aspect al revocării si renunțării discreționare a fost preluat inclusiv la nivel contractual, la art. 9.2 din contract, fiind menționat in aceasta privința un termen de gratie de 90 de zile, ce era inaplicabil in speța in contextul enunțat. Pe de alta parte, in aceeași măsura, legea prevede dreptul mandatarului de dezdăunare corespunzătoare in caz de revocare nejustificata sau intempestiva a mandatului sau, relevant fiind art. 2032 alin. (1) Cod Civil, potrivit căruia: Mandantul care revocă mandatul rămâne ținut să își execute obligațiile față de mandatar. El este, de asemenea, obligat să repare prejudiciile suferite de mandatar din cauza revocării nejustificate ori intempestive. (2) Atunci când părțile au declarat mandatul irevocabil, revocarea se consideră a fi nejustificată dacă nu este determinată de culpa mandatarului sau de un caz fortuit ori de forță majoră.

Așadar, caracterul abuziv și prejudiciabil al revocării mandatului reclamantului rezulta din si este dovedit prin cele mai sus expuse. Faptul ca mandantul a inserat o motivare in actul de revocare nu echivalează cu o revocare justificata in sensul legii. Revocarea justificata presupune existenta unei culpe a mandatarului sau existenta unui caz de forța majora/caz fortuit. In prezenta speța, mandantul, fara a tine cont de relația contractuala asumata cu subsemnatul, a optat pentru desființarea organismului societar, cu consecința revocării mandatului.

Daunele interese sunt constituite din sumele pe care reclamantul le-ar fi incasat in măsura in care angajamentul existent intre parti nu ar fi fost revocat intempestiv si nejustificat de catre mandant. Sumele pe care reclamantul le-ar fi incasat potrivit acestui angajament sunt, printre altele, următoarele: a) remunerație contractuala (ianuarie 2016 - iulie xxxxxxxxxxxxxxx euro (30 luni x 12.500 euro/luna). Daunele interese aferente lunii noiembrie si decembrie 2015 au fost achitate in mod voluntar de catre BCF; b) bonus de performanță - 81.000 euro (375.000 euro x 21,6%). Dupa cum rezulta din studiul realizat de catre una dintre cele mai prestigioase companii de consultanta in domeniul business-ului, inclusiv bancar, respectiv compania PricewaterhouseCoopers, nivelul bonusului de perfomanta in domeniul bancar, conform ultimei evaluări, a fost la nivel de top management de 21,6% din plafonul salarial anual. Acest tip de bonus este prevăzut de legislația bancara, iar in condițiile de profit in care banca se regăsea la data revocării mandatului reclamantului, bonusul ar fi fost incident la plata.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 192 C.proc.civ. și pe dispozițiile legale invocate în cuprinsul cererii.

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

II. Întâmpinarea

Pârâta B____ Comercială Feroviară S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea în întregime a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu consecința obligării acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, s-a arătat, în esență că în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din la data de 01.07.2014, a fost aprobată propunerea de numire a reclamantului în componența Consiliului de Supraveghere al BCF, în calitate de președinte a acestuia, pentru o perioada de doi ani. În aceeași zi, între părți a fost încheiat contractul de Administrare nr. 13, al cărui obiect l-a constituit acordarea mandatului de conducere a societății pârâte, care, potrivit art. 4, trebuia să se aducă la îndeplinire în condiții de profit și cu menținerea capitalului social în limitele prevăzute de BNR, cu prudența și diligenta proprie unui manager onest și responsabil, precum și cu respectarea obligației de loialitate față de societate. Fiind un contract cu titlu oneros, în art. 3.1. s-a prevăzut ca în schimbul obligațiilor asumate de reclamant, pârâta să îi plătească o indemnizație lunară de 12.500 euro, care putea fi suplimentată cu un bonus de performanță, conform hotărârii A__.

În acest context, afirmațiile reclamantului din cererea introductivă, în sensul că acestuia i s-ar fi conferit (cu titlu de remunerație/indemnizație) „perspectiva legitimă" de a deveni acționar al băncii sunt lipsite de fundament și corespondent contractual, întrucât contractul efectiv încheiat de părți în 01.07.2014 nu prevede asemenea aspecte referitoare la plată.

Art. 9.1. din contract prevede că durata contractului inițial stabilită de părți era de 4 ani, termen care putea fi modificat fie în sensul prelungirii lui, prin hotărâre a organelor competente ale băncii, în condițiile aceluiași art. 9.1, fie în sensul diminuării (a) ca urmare a revocării mandatului de către mandant sau a renunțării la mandat de către mandatar, în condițiile legii civile (art. 2030 alin. (1) lit. a) sau b) C. civ.) sau (b) pe baza exercitării dreptului de denunțare expres prevăzut în contract - art. 9.2., în persoana fiecăreia dintre părți.

Astfel, art. 9.2. stipula faptul că „Acest Contract poate fi denunțat unilateral de către oricare dintre Părți prin notificare prealabilă scrisă comunicată celeilalte Părți cu cel puțin 90 de zile calendaristice înainte de data la care se dorește ca denunțarea să se producă în condițiile legii."

În concluzie, în afară de modalitățile de încetare specifice pentru contractul de mandat (revocarea și renunțarea), în convenția efectiv încheiată în 01.07.2014, părțile au inclus expressis verbis o clauză de dezicere, prin care își confereau/recunoșteau dreptul reciproc de a abandona relația contractuală înainte de termenul inițial convenit, fără să fie necesară vreo justificate în acest sens ori să fie incident vreun caz de culpă din partea vreuneia dintre ele.

A mai arătat pârâta că rezultatele pozitive pretins excepționale la care face referire reclamantul în cererea de chemare în judecată nu sunt consecința activității bancare curente (din perioada examinată, anii 2014 - 2015), respectiv nici a managementului exercitat de reclamant, ci derivă din/sunt urmarea unor operațiuni de vânzare de titluri de stat foarte performante, achiziționate de BCF înainte de încredințarea mandatului către respectivul Președinte al Consiliului de Supraveghere (în ianuarie 2014). Nu există nicio relaționare nemijlocită, efectivă („cauză - efect") si concretă, între, pe de o parte, demersurile din timpul mandatului de conducere încredințat între iulie 2014 și noiembrie 2015 reclamantului și, pe de altă parte, „consecințele" financiare ale societății pârâte, de care încearcă să se prevaleze acesta, dat fiind că toate aceste pretinse rezultate favorabile își au izvorul în elemente exterioare, anterioare raportului contractual dedus judecății, respectiv modului în care reclamantul și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau. De altfel, acest aspect nu are relevanță pentru analiza (ne)temeiniciei pretențiilor formulate în cauza de față, dat fiind că încetarea raportului juridic nu are legătură cu calitatea exercitării mandatului reclamantului, nefiind vorba despre o revocare a mandatului pentru neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor acestuia.

În acest sens, s-a arătat că, la data de 04.11.2015, pe fondul analizei comparative a tuturor indicatorilor de performanță, profit si a rezultatelor financiare și economice ale activității băncii, a avut loc Adunarea Generală Extraordinară a asociaților Băncii Comerciale Feroviare S.A., pe a cărei ordine de zi s-a aflat, în principal, schimbarea sistemului de administrare al societății în unul unitar, respectiv modificarea corespunzătoare a Actului constitutiv. Prin Hotărârea nr. 1 din aceeași dată, s-a decis cu unanimitatea voturilor acționarilor prezenți (100%) aprobarea tuturor punctelor de pe ordinea de zi, dintre care prezintă relevanță pentru speță: schimbarea sistemului de administrare al societății din sistem dualist în sistem unitar de administrare; modificarea actului constitutiv, prin care membrii Directoratului au devenit directori cu atribuții delegate de conducere care alcătuiesc Comitetul de Conducere; modificarea și actualizarea actului constitutiv al societății cu privire la noul sistem de administrare, relevant fiind art. 21 din Actul constitutiv modificat cuprins în hotărâre, potrivit căruia „B____ este administrată în sistem unitar, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, de către un Consiliu de Administrație, conducerea societății fiind asigurată de Directori (...) care-și exercită atribuțiile împreună în cadrul Comitetului de Conducere (...)." Importantă este mențiunea care succede deciziei de la pct. 1 din Hotărârea AGEA în discuție, în sensul că: „Schimbarea sistemului de administrare se datorează faptului că, pe perioada în care Societatea a funcționat în sistem de administrare dualist, s-a constatat că sistemul de administrare unitar utilizat anterior a fost un sistem mai adecvat activității Societății, atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere economic. Structura și gradul de dezvoltare al activității Societății din prezent nu justifică menținerea unui sistem de administrare complex așa cum este sistemul de administrare dualist." Această realitate se fundamentează inclusiv pe și este confirmată de date reale, rezultate din analizele comparative întreprinse cu privire la costurile angrenate de organe de conducere ale celor două tipuri de sisteme corporatiste. Decizia băncii, de revenire la sistemul de administrare unitar începând cu luna noiembrie 2015, a fost fundamentată în totalitate și exclusivitate pe considerente de oportunitate antreprenorială, determinate strict de natura și implicațiile celor două categorii de sisteme corporatiste, de conjunctura economică, situația și posibilitățile societății.

Pârâta și-a exercitat dreptul contractual de denunțare unilaterală a contractului de administrare. Astfel, la data de 05.11.2015, prin adresa înregistrată sub nr. xxxxx pe baza și în condițiile clauzei de dezicere prevăzută în favoarea ambelor părți în art. 9.2 din contractul de administrare, pârâta a notificat reclamantului faptul exercitării dreptului de denunțare consacrat în convenție, precum și că termenul de preaviz de 90 de zile a început să curgă, în considerarea și pe parcursul căruia pârâta a înțeles să achite mandatarului indemnizația lunară convenită contractual.

Obiectul cererii de chemare în judecată introdusă îl constituie acțiunea în răspundere civilă contractuală, întemeiată pe faptul pretinsei „revocări intempestive” a contractului de administrare nr. 13/01.07.2014 care se impută pârâtei și prin care se tinde la obținerea unor „daune - interese", cuantificate în: 375.000 Euro reprezentând „remunerație contractuală”, adică totalul indemnizației lunare care ar fi putut fi plătită pe întreaga durata Contractului de administrare, până la expirarea termenului inițial stabilit în convenție; 81.000 Euro cu titlu de „bonus de performanță", în genere fără vreo bază contractuală, dar care ar fi prevăzut de legislația bancară și, în accepțiunea reclamantului, i-ar fi trebuit fi plătit „în condițiile de profit la care banca se regăsea la data revocării” acestuia.

Pentru a i se recunoaște dreptul la daune - interese, ca formă de executare prin echivalent, reclamantul (conform art. 10 C. proc. civ.) trebuie să facă dovada îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții: fapta ilicită - neexecutarea culpabilă a unei obligații asumate prin contract; existența unui prejudiciu cert și care să nu fi fost reparat; existența raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu; prejudiciul să se datoreze vinovăției (exclusive) a debitorului, respectiv punerea în întârziere cu privire la neexecutare.

Față de neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile, pentru o pretinsă faptă constând în exercitarea, în condiții de deplină legalitate, a unui drept contractual (denunțarea unilaterală), care nu se află într-un raport de cauzalitate cu presupusul prejudiciu, lipsit de certitudine și de caracter direct, invocat de reclamant, pretențiile reclamantului sunt lipsite de fundament și nu pot fi primite.

Contrar afirmațiilor făcute de reclamant în cuprinsul „notificării" de răspuns din 12.11.2015 și în mod repetat, în cererea de chemare în judecată formulată în acest dosar, pârâta nu a revocat mandatul încredințat reclamantului nici eo ipso (ca modalitate de încetare unilaterală proprie contractului de mandat - art. 2031 alin. (1) C. civ.), nici față de eventuala neîndeplinire a obligațiilor asumate de mandatar (cu titlu de reziliere). Așa cum rezultă univoc din chiar conținutul documentului în discuție, prin notificarea comunicată reclamantului în 04.11.2015, pârâta și-a exercitat dreptul contractual, prevăzut la art. 9.2., de denunțare unilaterală de către oricare dintre părți, cu respectarea termenului de preaviz stabilit. Distincția este deosebit de importantă pentru această speță, întrucât, în consecința celor de mai sus, „liceitatea" demersului întreprins nu va putea fi apreciată pe baza textelor de lege în materie de mandat (în ce privește condițiile revocării acestuia), la care se referă reclamantul (art. 2030 și urm C. civ.), ci se va disputa numai în limitele prevederilor legale care consacră actualmente dreptul de denunțare (convențional), respectiv cele din contractul părților, prin care și-au recunoscut reciproc această prerogativă.

În reglementarea actuală, alin. (1) art. 1276 C. civ. constituie dreptul comun în materie de denunțare unilaterală a contractelor cu executare uno ictu și, din redactarea acestuia, se desprind cele două condiții pentru efectivitatea denunțării - dreptul să fie expres recunoscut uneia sau oricăreia dintre părți, adică să fie stipulat contractual și, din punct de vedere al momentului la care este exercitată, opțiunea în sensul denunțării nu poate fi notificată contractantului și nu va produce efecte decât dacă „executarea contractului nu a început". Pentru ipoteza contractelor cu executare succesivă sau continuă, art. 1276 alin. (2) NCC prevede că dreptul de denunțare „poate fi exercitat cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz, chiar și după începerea executării contractului, însă denunțarea nu produce efecte în privința prestațiile executate sau care se află în curs de executare". În concluzie, denunțarea unilaterală este o cauză de încetare a contractului care își are izvorul chiar în acordul de voință al părților, context în care nu se poate pune problema unei eventuale excepții de la obligativitate.

În ceea ce privește revocarea contractului de mandat de către mandant, sediul materiei este dat de art. 2030 C. civ., unde aceasta este enumerată la lit. a) printre cauzele suplimentare, față de cauzele generale de încetare a contractelor, de încetare a mandatului. Faptul că „revocarea" în materia contractului de mandat, trebuie privită în mod autonom, independent de denunțarea de drept comun, se desprinde neechivoc din conținutul art. 1321 C. civ., generic întitulat „Cauzele de încetare" și la care se referă art. 2030, potrivit căruia „Contractul încetează, în condițiile legii, prin (...) denunțare unilaterală (...)." În continuare, art. 2013 C. civ. dispune că „(1) Mandantul poate oricând revoca mandatul, expres sau tacit (...) și chiar dacă a fost declarat irevocabil." În doctrină s-a evidențiat în mod pertinent faptul că revocarea contractului de mandat se explică prin și fundamentează pe caracterul puternic intuituu personae pe care îl comportă acesta , arătându-se în același sens că, întrucât încrederea este esențială pentru încheierea și executarea contractului de mandat și affectio contractus trebuie să se manifeste nu numai la formarea acestuia, ci și pe tot parcursul executării sale, iar dispariția încrederii conduce la încetarea contractului, legiuitorul a recunoscut, prin derogare de la principiul mutus dissensus, posibilitatea revocării mandatului înainte de expirarea termenului pentru care a fost acordat.

În cazul denunțării unilaterale, încetarea contractului survine datorită recunoașterii acestei prerogative în contract de către părțile semnatare, fiind un drept potestativ, care nu are nicio legătură cu executarea contractului și nu este condiționată de calitatea acesteia, iar în situația revocării mandatului, vorbim despre ipoteza particulară în care atitudinea mandatarului nu mai justifică încrederea ce i-a fost acordată de mandant și nici continuarea reprezentării intereselor acestuia din urmă; spre deosebire de denunțarea unilaterală, această cauză specială de încetare este „atașată” ideii de executare a obligațiilor specifice ale mandatarului. Din dispozițiile art. 1278 C. civ. rezultă că, în lipsă de stipulație contrară, efectele denunțării unilaterale ale contractului cu executare succesivă se produc pentru viitor, la data expirării termenului de preaviz. Consecința secundară și simultană a încetării contractului, este obligația care se naște în sarcina contractantului ce exercită această facultate, de a achita prețul dezicerii, în cazul contractelor pentru care s-a prevăzut expres caracterul oneros al denunțării. Întinderea obligației (contraprestației) este de principiu lăsată la latitudinea decizională a părților, însă va trebui examinată prin prisma specificului dreptului de denunțare și a diferențelor care există între acest mod de încetare a contractului și alte cauze, cum ar fi rezilierea pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor. Pe de altă parte, efectul imediat al revocării mandatului constă numai în dispariția puterii de reprezentare, de vreme ce spezele contractului sau alte prestații incidentale ori accesorii fiind în continuare datorate. În considerarea specificului pronunțat intuituu personae al contractului de mandat, legiuitorul cere în art. 2032 C. civ., ca revocarea acestei convenții să fie „nejustificată" sau „intempestivă", în sensul că leagă regularitatea/legalitatea acestei manifestări de voință de calitatea îndeplinirii obligațiilor de către mandatar. Astfel, spre deosebire de denunțarea unilaterală pe baza clauzei de dezicere, care, atât timp cât s-a realizat în condițiile stipulate în contract, nu poate da naștere la vreun alt drept în persoana contractantului vizat, decât cel de a obține „prețul" denunțării convenit de părți, în cazul în care revocarea nu s-a făcut cu respectarea exigențelor legii, art. 2032 alin. (1) îndreptățește mandatarul la reparațiunea prejudiciilor care dovedește că i-au fost cauzate.

În contextul raportului juridic născut între părți prin contractul de administrare nr. 13/01.07.2014, pârâta avea atât posibilitatea revocării mandatului reclamantului în condițiile art. 2030 lit. b), art. 2031 C. civ., demers pe care nu l-a întreprins, cât și dreptul, recunoscut expres în contract (de altfel, în favoarea ambelor părți), de a denunța această convenție în mod unilateral, independent de executarea sau nu a obligațiilor mandatarului si fără să trebuiască să își justifice exercițiul acestei opțiuni, iar caracterul valabil și legitim al manifestării de voință va fi stabilit strict în funcție de natura concretă a acesteia.

Dispozițiile legale pe care se întemeiază în drept pretențiile reclamantului (în principal, art. 2031 alin. (1) teza a II-a C. civ.), care prevăd dreptul mandatarului la reparațiunea prejudiciului cauzat prin revocarea „nejustificată" sau „intempestivă" a mandatului sunt lipsite de relevanță în cazul de față, pentru motivul elementar că nu ne aflăm în ipoteza circumscrisă de textul de lege în discuție. Având în vedere conținutul explicit al art. 9.2. din contract și faptul că pârâta și-a exprimat opțiunea denunțării în mod legal, cu respectarea acestei dispoziții, în sensul recunoașterii termenului de preaviz, respectiv al plății „prețului" dezicerii, constând în indemnizația netă lunară prevăzută în art. 3.1. din convenție, pe durata acestei perioade, rezultă cu evidență că exercițiul acestui drept s-a realizat în mod adecvat, în limitele legii și a contractului. Referitor la afirmațiile reclamantului potrivit cărora „contractul de mandat viza un angajament ferm al părților de a presta (...) pe o anumită perioadă", acestea sunt demontate chiar de conținutul actului juridic pe care se fundamentează, prin prevederea dreptului de dezicere în art. 9.2. din contractul de administrare, părțile prevăzând și recunoscându-și reciproc ab initio posibilitatea retragerii din acest „angajament" înainte de perioada inițial stabilită.

În subsidiar, inclusiv în ipoteza în care s-ar retine, prin absurd, că a avut loc o revocare a mandatului, retragerea acestuia s-a făcut în mod justificat si rezonabil. Însuși reclamantul recunoaște în cuprinsul cererii formulate revocabilitatea mandatului ce i-a fost acordat, calitate care este de altfel de esența acestui tip de contract (a se vedea art. 2030 C. civ.). Inclusiv dacă s-ar conferi manifestării de voință din 05.11.2015 natura unei „revocări" a mandatului în condițiile art. 2030 alin. (1) C. civ. această așa - zisă revocare s-a făcut oricum cu respectarea dispozițiilor legii și a contractului încheiat de părți.

Sub un prim aspect, trebuie să se țină cont de faptul că încetarea contractului de administrare a avut loc ca urmare a și pe baza deciziei luate cu unanimitatea tuturor asociaților subscrisei, de a schimba modul de organizare al administrației, din dualist în unitar (a se vedea Hotărârea AGEA nr. 1/04.11.2015).

Sub un al doilea aspect, această schimbare de organizare a managementului a fost fundamentată pe criterii obiective și reale, anume rezultatele comparative obținute în urma verificării tuturor indicatorilor de performanță, a costurilor și a evoluției băncii, pe de o parte, în perioada în care a fost implementat sistemul dualist de conducere, iar pe de altă parte, în cea în care se utiliza sistemul unitar.

În al treilea rând, toate aserțiunile reclamantului privind pretinsele „performanțe" excepționale pe care acesta le-ar fi obținut pe durata mandatului său nu au un suport efectiv.

A mai arătat pârâta că, potrivit dispozițiilor Codului civil aplicabile în speță (art. 1530 și urm. C. civ.), numai un prejudiciu cert, previzibil și care constituie consecința directă și necesară a faptei ilicite imputate (constând, în materie contractuală, în neexecutarea obligațiilor asumate), dă dreptul la reparațiune. Caracterul „direct și necesar" al prejudiciului se confundă în esență cu cerința existenței raportului de cauzalitate între faptă și pagubă - în concret, prejudiciul trebuie să fie consecință nemijlocită și previzibilă a neexecutării, iar culpa cu privire la fapta imputată este o cerință sine qua non pentru a se putea obține daune interese.

În ceea ce privește suma de 375.000 euro reprezentând „remunerație contractuală”, s-a arătat că prețul dezicerii va fi datorat numai dacă este prevăzut expres în conținutul contractului și în cuantumul convenit, iar cocontractantul nu va fi îndreptățit să ceară executarea contractului, nici în natură și nici prin echivalent, prin pretinderea de eventuale daune interese (făcând sau nu trimitere la clauza penală stipulată în contract), pentru că denunțarea nu poate fi asimilată neîndeplinirii obligațiilor, ci este o formă de încetare înainte ca acestea să fie, în parte ori în tot, îndeplinite. Faptul că răspunderea contractantului ar putea fi, prin ipoteză, angrenată în măsura în care denunțarea a fost abuzivă și cu nesocotirea celor prevăzute în contract, nu poate determina o concluzie contrară, întrucât această posibilitate nu afectează esența instituției denunțării, care constituie un drept a cărui exercitare nu poate fi considerat eo ipso prejudiciabil. Legiuitorul a considerat suficientă, pentru asigurarea unui grad rezonabil de previzibilitate și stabilitate a raportului juridic, respectarea cerinței termenului de preaviz, care să permită celuilalt contractant să își regândească activitatea și să se replieze în funcție de noile condiții, determinate de opțiunea denunțării exercitată de partenerul său.

Lipsa de certitudine a prejudiciului invocat este relevată și de faptul că, inclusiv dacă s-ar trece cu vederea peste existența (incontestabilă) a clauzei de denunțare stipulată la art. 9 alin. (2) și chiar în cazul în care, prin ipoteză, contractul de administrare ar fi continuat și dincolo de data de 04.11.2015 (03.02.2016 după preaviz), nu exista absolut nicio garanție cu privire la faptul că mandatul reclamantului nu ar fi putut fi în orice moment revocat. în condițiile art. 2030 lit. a) si art. 2031 alin. (1) C. civ. Or, în materie contractuală este admisibilă, prin ipoteză, repararea unor prejudicii constând în „pierderea unei șanse de a obține un avantaj" numai proporțional cu probabilitatea obținerii avantajului, ținând cont de situația concretă a creditorului (art. 1532 C. civ.). Esențial este că numai „prejudiciile” previzibile pentru debitorul obligației la data încheierii contractului și numai acelea care constituie o consecință directă și necesară a pretinsei neexecutări contractuale (cerință necesară în orice caz) sunt supuse reparațiunii.

Cu privire la suma de 81.000 euro, pretinsă cu titlu de „bonus de performanță" s-a arătat că, dacă suma constând în „remunerație contractuală" este cel puțin explicată de reclamant prin raportare la conținutul actului care constituie izvorul raportului juridic dedus judecății, cea de-a doua sumă nu are în genere vreo bază, nici măcar la nivel teoretic. Faptul că, eo ipso, legislația bancară permite acordarea de bonusuri în anumite condiții definite de dispozițiile respective nu este în măsură să fundamenteze pretențiile reclamantului, atât timp cât (i) situația acestuia nu se pliază pe ipoteza normelor și (ii) o asemenea remunerație nu a fost prevăzută în contract.

S-a mai arătat că nu poate fi reținută culpa pârâtei pentru modul în care a fost încheiat contractul de administrare. Încetarea contractului s-a făcut în mod rezonabil, indiferent dacă manifestării de voință a BCF i s-ar acorda natura de „revocare a mandatului", dat fiind că, prin raportare la dispozițiile art. 847 C. civ. (singurul reper identificat privind termenul „intempestiv" la care se referă art. 2031 alin. (1) teza a ll-a C. civ.), odată respectat, cu bună - credință și bonitate deplină termenul de preaviz stipulat în contract (și anticipat de părți ca fiind suficient), rezultă cu evidență că această măsură nu poate fi considerată „intempestivă", în înțelesul dispozițiilor legale în vigoare.

În concluzie, din orice perspectivă s-ar analiza actele deduse judecății, următoarele aspecte transpar cu prisosință: din punctul de vedere al așa - zisei „fapte ilicite", în contractul de administrare nr. 13/01.07.2014, părțile au prevăzut expres o clauză care le dădea dreptul de denunțare unilaterală a convenției; la data de 04.11.2015, pârâta s-a prevalat de acest drept și a notificat contractantului său încetarea contractului de administrare la data expirării dreptului de preaviz, plătind în mod conform indemnizația datorată în acest interval, astfel că în orice caz, nu se poate reține vreo culpă în sarcina sa; pretinsa relație indirectă/inversată de cauzalitate pe care încearcă să o fabrice reclamantul, între faptul schimbării sistemului corporatist din dualist în unitar și încetarea contractului de administrare, nu există, iar modalitatea în care se prezintă faptele în cererea introductivă este grosier distorsionată; este cel puțin ridicol să se pretindă că o societate de nivelul pârâtei ar opera o decizie atât de importată cu privire la structura întregii conduceri a societății, cu „unicul" scop de a-l „înlătura" pe reclamant din funcția pe care acesta o deținea; pretinsele disensiuni pe care le-ar fi avut reclamantul cu unul dintre acționarii societății, la un moment dat (distinct de inadmisibilitatea de principiu, pe de o parte și lipsa de pertinență și relevanță a „probelor" aduse în acest sens, în orice caz), nu sunt în măsură să acrediteze aserțiunile neprobate ale dumnealui cu privire la pretinsul „resort real” al încetării contractului de mandat; afirmațiile reclamantului referitoare la așa-zisele „rezultate excepționale” sunt nefundamentate, fără corespondent real, din moment ce documentele depuse arată că acestea sunt negative, iar, după ajustările efectuate prin vânzarea de titluri, rezultatele pot fi apreciate cel mult ca modeste; în ce privește prejudiciul, pentru motivul elementar al evaluării anticipate al „costului” denunțării unilaterale pe care au permis-o expressis verbis părțile în contract, reclamantul nu este îndreptățit la obținerea niciunei sume suplimentare, dintre cele pe care le pretinde în cauza de față, iar în orice caz, sumele solicitate cu titlu de despăgubiri nu au caracterul cert, determinat și direct la care se referă textele în vigoare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și urm. C.proc.civ.

În probațiune, pârâta a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, testimonială, cu interogatoriul reclamantului și cu expertiza judiciară în specialitatea financiar - bancară.

III. Răspunsul la întâmpinare

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a învederat faptul că pârâta recunoaște (contradictoriu) lipsa unei culpe a reclamantului în exercitarea mandatului, respectiv faptul ca revocarea mandatului a avut loc din motive ce exced raportului contractual cu acesta, precum și faptul că pârâta consideră în mod greșit ca regimul juridic aferent contractului de mandat nu este incident in speța, pe considerentul ca, de fapt si de drept, ar fi avut loc o denunțare de drept comun a contractului de mandat, iar nu o revocare (forma specifica de denunțare la mandat) a acestuia.

Toata construcția procesuală afirmata de pârâtă, bazata pe incidența in speța a unei denunțări unilaterale de drept comun, iar nu a unei revocări de mandat este compromisa de propriile acte societare – hotărârea A__ din 04.11.2015 – unde se menționează expressis verbis, in mai multe rânduri, măsura dispusa, anume cea de revocare a contractului de mandat.

Prevederile art. 9.2 din contract sunt recunoscute de pârâta ca fiind expresia instituției revocării mandatului, sens in care s-a precizat in Hotărârea AGOA ca „revocarea din funcție a membrilor Consiliului de Supraveghere se realizează cu aplicarea prevederilor art. 8.2., respectiv art. 9.2. din contractele de administrare". Acest aspect este relevant pentru ca, dincolo de interpretările doctrinare si jurisprudențiale in materie, demonstrează înțelesul pe care părțile (mai ales pârâta) l-au conferit clauzei analizate.

Reclamantului i-a fost acordat un vot de neîncredere, ceea ce este trecut sub tăcere totala de către pârâta in cadrul întâmpinării, pentru ca acest aspect vine in contradicție cu argumentația pârâtei pe zona de incidența a denunțării de drept comun, iar nu a revocării (forma specifica de denunțare la mandat), si pentru ca aceasta chestiune trădează, de fapt, resorturile masurilor dispuse de mandant.

În continuare, reclamantul a combătut pe larg susținerile pârâtei din întâmpinare, solicitând instanței să ia act de recunoașterile/contradicțiile/confuziile pârâtei si sa constate lipsa oricărei culpe a reclamantului in exercitarea mandatului, aspect ce echivalează cu o revocare nejustificata. S-a arătat că, de fapt, este incidentă teza a doua a art. 1270 alin. (2) Cod civil - forța obligatorie, potrivit căruia „Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege”, respectiv sub incidența art. 2030 alin. (1) lit. a) Cod Civil - revocarea mandatului si a art. 2031 alin. (1) Cod Civil, potrivit căruia „Mandantul poate oricând revoca mandatul, expres sau tacit, indiferent de forma în care contractul de mandat a fost încheiat și chiar dacă a fost declarat irevocabil”. Denunțarea la care pârâta face referire nu este nimic altceva decât o revocare, iar abordarea pârâtei este de natura a înfrânge dispozițiile art. 2031 alin. (1) Cod Civil, in sensul in care pârâta afirma si urmărește o limitare/invalidare a regimului juridic aferent contractului de mandat (revocabilitate necondiționata, cu daune, daca este nejustificata sau intempestiva măsura). Daca denunțarea unui contract de mandat ar fi calificata drept denunțare de drept comun, iar nu revocare, potrivit dispozițiilor legale specifice in materia contractului de mandat, atunci, pe cale de consecința, regimul juridic al contractului de mandat ar fi complet invalidat. Pârâta interpretează tendențios si necorelat instituția juridica incidența in speța, încercând sa transforme revocarea caracteristica unui contract de mandat ___________________ drept comun. Aceasta abordare este vădit tendențioasa pentru ca însăși pârâta arată ca revocabilitatea este caracteristica esențiala a contractului de mandat si ca denunțarea constituie dreptul comun in materie. Denunțarea, aplicata contractului de mandat, nu este altceva decât expresia revocării prevăzute de art. 2030 si urm. Cod civil. Totodată, reclamantul a combătut și apărările pârâtei cu privire la lipsa caracterului cert al prejudiciului reclamat.

IV. Aspecte procesuale

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, solicitată de ambele părți la termenul din 20.05.2016.

V. Soluția tribunalului

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Băncii Comerciale Feroviare S.A. din data de 01.07.2014 (filele 139-153 vol. II), reclamantul L_____ I___ a fost numit membru în Consiliul de Supraveghere al pârâtei și președinte al acestuia, mandatul membrilor în Consiliul de Supraveghere fiind încredințat pe 2 ani, de la data aprobării de către B____ Națională a României și după înregistrarea în registrul comerțului. Prin aceeași hotărâre s-a stabilit ca remunerația membrilor Consiliului de Supraveghere să fie stabilită prin contracte de administrare semnate între aceștia și societate, prin împuternicitul său în acest sens, acționarul V____ B_____.

În baza acestei hotărâri, la data de 01.07.2014, între părți s-a încheiat contractul de administrare nr. 13 (filele 18-23 vol. I) prin care părțile au stabilit că reclamantul își va desfășura activitatea profesională ca Președinte al Consiliului de Supraveghere, va avea puterile și îndatoririle prevăzute în actul constitutiv și regulamentele care s-au comunicat acestuia, precum și în prevederile legale în materie (art. 2.2). În schimbul îndeplinirii puterilor, sarcinilor și a oricăror obligații ce intră în sfera sa de competență, reclamantul urma să primească o indemnizație netă lunară în sumă de 12.500 euro începând cu data de 01.07.2014, iar în funcție de performanța băncii, în condițiile art. 4.1.b, indemnizația urma să fie suplimentată cu un bonus de performanță, conform Hotărârii A__ (art. 3.1 alin. 1).

Părțile au mai stabilit că acest contract este valabil pentru o perioadă de 4 ani și va putea fi prelungit prin hotărârea organelor competente ale băncii, conform actului constitutiv și prevederilor legale aplicabile (art. 9.1), dar și că acest contract poate fi denunțat unilateral de către oricare dintre părți prin notificare prealabilă scrisă comunicată celeilalte părți cu cel puțin 90 de zile calendaristice înainte de data la care se dorește ca denunțarea să se producă în condițiile legii (art. 9.2).

Prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Băncii Comerciale Feroviare S.A. nr. 1/04.11.2015 (filele 48-63 vol. I), s-a aprobat schimbarea sistemului de administrare al societății din sistem dualist de administrare în sistem unitar de administrare, stabilindu-se că societatea va fi administrată de un Consiliu de Administrație format din 5 membri, aleși de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor (pct. 1 al hotărârii). De asemenea, s-a aprobat modificarea și actualizarea actului constitutiv al societății cu privire la noul sistem de administrare (pct. 3 al hotărârii).

Prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Băncii Comerciale Feroviare S.A. nr. 1/04.11.2015 (filele 64-67 vol. I), având în vederea hotărârea antemenționată prin care a fost aprobată trecerea de la sistemul dualist la sistemul unitar de administrare, cu unanimitatea voturilor acționarilor societății, în conformitate cu prevederile art. 1536 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, s-a decis revocarea mandatului membrilor Consiliului de Supraveghere al societății și al membrilor Directoratului societății, stabilindu-se că revocarea din funcție a membrilor Consiliului de Supraveghere se realizează cu aplicarea prevederilor art. 8.2, respectiv 9.2 din contractele de administrare ale acestora. S-a mai consemnat acordarea unui vot de neîncredere dlui L_____ I___, Președinte al Consiliului de Supraveghere (pct. 1 al hotărârii).

Prin adresa nr. xxxxx/05.11.2015 (fila 68 vol. I), pârâta a notificat reclamantului denunțarea unilaterală a contractului de administrare nr. 13/01.07.2014, menționând că-i va achita remunerația până la data de 01.02.2016 inclusiv, respectiv pe perioada celor 90 de zile calendaristice prevăzute în contractul de administrare.

Invocând caracterul nejustificat și intempestiv al revocării contractului de administrare, reclamantul a pretins pârâtei, atât prin răspunsul la notificarea acesteia comunicat la data de 12.11.2015 prin e-mail (filele 69-71 vol. I) și propria notificare comunicată tot prin e-mail la data de 14.12.2015 (filele 72-73 vol. I), cât și prin prezenta cerere de chemare în judecată, daune-interese constând în remunerația pe care ar fi încasat-o în perioada ianuarie 2016 - iulie 2018 în calitate de Președinte al Consiliului de Supraveghere al pârâtei (375.000 euro), precum și bonus de performanță (cuantificat ca 21,6% din valoarea totală a remunerației, respectiv 81.000 euro).

În primul rând, tribunalul reține că potrivit art.72 din Legea societăților nr.31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, raporturile dintre administrator și societate sunt guvernate de prevederile acestei legi speciale, precum și de dispozițiile referitoare la mandat, societatea, prin organul ei deliberativ, având dreptul de a exercita dreptul de control asupra mandatarului său, care are obligația de a da socoteală despre modul în care și-a îndeplinit mandatul. Aceste dispoziții sunt aplicabile nu numai în cazul societăților pe acțiuni cu sistem unitar de administrare, având un organ unic de gestiune și control - consiliul de administrație, format dintr-o pluralitate de administratori - ci și societăților pe acțiuni cu sistem dualist de administrare, în care pluralitatea administratorilor este organizată în două entități colective – consiliu de supraveghere și directorat – având atribuții distincte și separate [art. 153 alin. (1) din Legea nr. 31/1990].

Principala divergență dintre părți privește modul de încetare a mandatului reclamantului în funcția de Președinte al Consiliului de Supraveghere al pârâtei, reclamantul susținând că acesta a încetat prin revocarea contractului de administrare nr. 13/01.07.2014 de către mandant conform art. 2030 alin. (1) lit. a) și art. 2031 alin. (1) din Codul civil, în timp ce pârâta a pretins că acesta a încetat prin denunțarea unilaterală a contractului de administrare nr. 13/01.07.2014, în temeiul clauzei stabilite la art. 9.2 din contract și art. 1276 din Codul civil.

Potrivit art. 1270 alin. (1) din Codul civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Această dispoziție legală consacră principiul forței obligatorii a contractului, ale cărei consecințe sunt, pe de o parte, regula conformității executării – părțile contractante sunt ținute să execute întocmai, una față de cealaltă, obligațiile la care s-au îndatorat – iar pe de altă parte, regula simetriei, enunțată în alin (2) al art. 1.270 din Codul civil, potrivit căreia contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege, ceea ce înseamnă că orice contract, fiind rezultatul acordului de voințe al părților (mutuus consensus), poate fi desfăcut sau revocat, în principiu, numai în același fel (mutuus disensus). Denunțarea unilaterală a contractului – în situația în care părțile contractante au prevăzut această posibilitate în contract, printr-o clauză de dezicere – nu reprezintă o excepție de la forța obligatorie a acestuia, ci o expresie a libertății de voință a părților, denunțarea (revocarea) contractului intervenind în baza acordului părților la momentul încheierii contractului.

Din principiul forței obligatorii decurge regula irevocabilității contractului, de la care legea admite excepții, una dintre acestea fiind prevăzută în materia contractului de mandat, la art. 2.031 alin. (1) din Codul civil, care stabilește că mandantul poate oricând revoca mandatul, expres sau tacit, indiferent de forma în care contractul de mandat a fost încheiat și chiar dacă a fost declarat irevocabil. În situația specială a mandatarului – membru al consiliului de supraveghere al unei societăți pe acțiuni, art. 1536 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 stabilește că membrii consiliului de supraveghere pot fi revocați oricând de adunarea generală a acționarilor, cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul voturilor acționarilor prezenți.

Tribunalul constată că, în speță, dincolo de caracterul esențialmente revocabil al tipului de contract încheiat de părți, astfel cum este stabilit de lege [art. 2.031 alin. (1) din Codul civil], părțile au inserat, la art. 9.2 din contract, și o clauză de dezicere, prin care au stabilit că oricare dintre acestea poate denunța unilateral contractul, prin notificare prealabilă scrisă comunicată celeilalte părți cu cel puțin 90 de zile calendaristice înainte de data la care se dorește ca denunțarea să se producă în condițiile legii.

În prima ipoteză, facultatea părții de a pune capăt contractului decurge din lege, iar în a doua ipoteză, din convenția părților în care s-a recunoscut dreptul acesteia de a denunța contractul, însă în ambele situații presupune aceeași modalitate de manifestare, semantica termenilor utilizați de reclamantă și de pârâtă pentru încetarea contractului de mandat fiind, în cazul concret, aceeași.

Așadar, tribunalul apreciază că, în cazul contractului de mandat încheiat de părțile litigante, nu există diferențe semnificative între cele două instituții juridice, a revocării contractului de către mandant, respectiv a denunțării unilaterale de către acesta în temeiul clauzei de dezicere stipulate, sub aspectul efectelor pe care le produc între părți. În ambele cazuri încetarea contractului produce efecte doar pentru viitor și în ambele cazuri partea poate pretinde despăgubiri la încetarea contractului.

În acest sens, tribunalul reține și prevederile art. 1.322 din Codul civil, care stabilesc că la încetarea contractului părțile sunt liberate de obligațiile asumate, însă ele pot fi însă ținute la repararea prejudiciilor cauzate, nu disting sub aspectul modalității de încetare a contractului, fie că acesta încetează prin executare, acordul de voință al părților, denunțare unilaterală, expirarea termenului, îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiției, imposibilitate fortuită de executare, precum sau orice alte cauze prevăzute de lege (art. 1.321 din Codul civil).

În cazul contractului de mandat, contractul poate fi denunțat unilateral (revocat) de către mandant, de principiu, cu efect imediat, oricând [art. 2.031 alin. (1) din Codul civil], numai că în prezenta speță, părțile au stabilit un termen de preaviz de cel puțin 90 de zile calendaristice înainte de data la care acesta va înceta, perioadă în care mandantul este ținut să-și îndeplinească obligațiile asumate prin contract față de mandatar, respectiv aceea de plată a remunerației (obligație în curs de executare, conform art. 1.276 alin. (2) din Codul civil).

Dreptul părții căreia i se opune încetarea contractului prin denunțare unilaterală, la plata unei prestații în schimbul denunțării dacă aceasta a fost stabilită prin contract, la care face referire art. 1.276 alin. (3) din Codul civil, nu reprezintă o modalitate de dezdăunare a acesteia, pentru încetarea contractului, ci însăși o condiție pentru ca denunțarea să producă efecte. Aceasta nu înseamnă că dacă dreptul de a denunța contractul a fost exercitat abuziv de către partea căreia i s-a recunoscut acest drept prin clauza de dezicere, cocontractantul – în cazul de față mandatarul – nu ar avea dreptul la o despăgubire, conform regulilor generale aplicabile răspunderii civile contractuale. În acest context, consacrarea în art. 2.032 alin. (1) din Codul civil a dreptului mandatarului la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului produs în cazul în care revocarea de către mandant a fost nejustificată ori intempestivă reprezintă o aplicație a principiului răspunderii civile contractuale în cazul exercitării abuzive a dreptului de a revoca mandatul (de a denunța unilateral, în temeiul legii, contractul de mandat).

Prin urmare, tribunalul apreciază ca fiind lipsită de relevanță, în stabilirea existenței și întinderii dreptului reclamantului la despăgubiri pentru încetarea raporturilor contractuale cu pârâta, împrejurarea că, pe de o parte, că în cuprinsul Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Băncii Comerciale Feroviare S.A. nr. 1/04.11.2015 s-a folosit termenul de „revocare” a mandatului reclamantului de membru/președinte al Consiliului de Supraveghere al pârâtei, iar pe de altă parte în adresa nr. xxxxx/05.11.2015, pârâta a notificat reclamantului „denunțarea unilaterală” a contractului de administrare în temeiul art. 9.2 din contract. De altfel, în hotărârea AGAO antemenționată s-a prevăzut că revocarea se va realiza cu aplicarea art. 9.2 din contractul de administrare. Așa cum s-a arătat anterior, semantica termenilor utilizați este aceeași, iar efectele sunt aceleași.

Esențial în cauză este a se stabili dacă acest contract de administrare a încetat la inițiativa pârâtei (mandant) în mod nejustificat sau intempestiv, altfel spus dacă aceasta și-a exercitat în mod abuziv dreptul a revoca/denunța contractul.

Sub primul aspect, tribunalul notează că revocarea mandatului reclamantului a intervenit ca urmare a modificării actului constitutiv al societății în sensul schimbării sistemului de administrare din sistem dualist de administrare în sistem unitar de administrare, prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Băncii Comerciale Feroviare S.A. nr. 1/04.11.2015, ceea ce a condus la dispariția însuși a Consiliului de Supraveghere al societății. Legalitatea unei asemenea modificări poate face exclusiv obiectul unei acțiuni în anularea hotărârii AGEA, exercitată în condițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990, iar chestiunile de oportunitate excedează limitelor controlului judecătoresc, întrucât cenzurarea oportunității sau profitabilității unei astfel de hotărâri adoptate de adunarea generală a acționarilor (organ de deliberare și decizie al societății) ar reprezenta o intervenție nepermisă în administrația societății.

Prin urmare, nu pot fi primite afirmațiile reclamantului, în sensul că motivația inserată în hotărârea A__, schimbarea sistemului de guvernanță corporativă, a fost una pur formală. Această schimbare a avut loc, așa cum se menționează în Hotărârea AGEA din 04.11.2015 ca urmare a faptului că, pe perioada în care societatea a funcționat în sistem de administrare dualist, s-a constatat că sistemul de administrare unitar utilizat anterior a fost un sistem mai adecvat activității societății, atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere economic, iar structura și gradul de dezvoltare al activității societății din prezent nu justifică menținerea unui sistem de administrare complex așa cum este sistemul de administrare dualist. Această măsură și motivația adoptării sale nu pot fi cenzurate de instanță, fiind independente de aspectele invocate de reclamant în cererea de chemare în judecată cu privire la motivele care ar fi atras nemulțumirea acționarului majoritar în legătură cu activitatea sa (semnalarea unor fapte de natura penală, constatate cu ocazia verificărilor efectuate, organelor abilitate în drept).

Totodată, cât timp Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor pârâtei a decis schimbarea sistemului de administrare al societății, cu consecința dispariției organului societar din care făcea parte reclamantul, este lipsită de relevanță, în ceea ce privește revocarea, împrejurarea că în hotărârea AGOA din 04.11.2015 s-a consemnat acordarea unui vot de neîncredere reclamantului. O astfel de manifestare din partea mandantului, prin organul său de deliberare și decizie, ar putea avea semnificația opțiunii de a nu-i încredința un nou mandat de administrare în cadrul Consiliului de Administrație constituit ca urmare a modificării actului constitutiv al societății.

Tribunalul mai reține că, potrivit art. 2.032 alin. (2) din Codul civil, atunci când părțile au declarat mandatul irevocabil, revocarea se consideră a fi nejustificată dacă nu este determinată de culpa mandatarului sau de un caz fortuit ori de forță majoră. În cazul de față, însă, părțile nu au declarat mandatul irevocabil, ci dimpotrivă, au stabilit posibilitatea oricăreia dintre ele de a denunța unilateral contractul, astfel că este irelevantă, sub acest aspect, lipsa de culpă a mandatarului în exercitarea mandatului. Altfel spus, revocarea nu este nejustificată doar pentru simplul fapt că reclamantul nu este în culpă.

În raport de cele expuse, tribunalul nu poate reține că revocarea mandatului reclamantului a intervenit în mod nejustificat.

Sub cel de-al doilea aspect, tribunalul reține că reclamantul nu este îndreptățit la plata de despăgubiri nici pentru o revocare intempestivă a mandatului.

În primul rând, tribunalul reține că, încă de la momentul încheierii contractului de mandat, reclamantul a fost de acord ca acesta să înceteze oricând la inițiativa pârâtei, cu condiția acordării unui termen de preaviz rezonabil, convenit de părți ca fiind de cel puțin 90 zile, prin urmare se putea aștepta în orice moment la încetarea contractului fără a se invoca, în mod necesar, un motiv. Aspectele invocate de acesta, referitoare la promisiunea că va deveni acționar al societății pârâte nu rezultă din înscrisurile prezentate, singura probă propusă în dovedirea cererii, astfel că nu se poate susține existența vreunui angajament din partea pârâtei care să constituie o limitare sau eliminare, după caz, a facultății mandantului de a revoca mandatul pe durata celor 4 ani.

În al doilea rând, este adevărat că, în materia activităților profesionale, unde mandatul este oneros și încredințat pentru tratarea unor afaceri între profesioniști, principiul certitudinii juridice sau al securității tranzacțiilor impune ca raporturile de mandat să aibă o anumită stabilitate și să nu fie rupte fără o justă reparație a prejudiciului adus printr-o revocare intempestivă. De aceea, art. 2.032 alin. (1) C. civ. arată că mandantul care revocă mandatul rămâne ținut să își execute obligațiile față de mandatar și este obligat să repare prejudiciile suferite de mandatar din cauza revocării intempestive.

Revocarea mandatului de către mandatar nu este intempestivă doar pentru simplul motiv că aceasta se produce, în mod logic, înainte de expirarea termenului contractual, ci dobândește acest caracter doar atunci când are loc pe neașteptate, fără acordarea unui interval de timp rezonabil mandatarului pentru a începe o activitate similară (termen de preaviz), acesta fiind accepțiunea termenului „intempestiv” avută în vedere de legiuitorul Codului civil. În absența unei definiții diferite, reglementată în materia contractului de mandat, trebuie luată în considerare cea care rezultă din dispozițiile art. 847 alin. (2), stipulate în Capitolul IV - Încetarea administrării din Titlul V - Administrarea bunurilor altuia din Codul civil: „Notificarea va cuprinde un termen de preaviz rezonabil, care să îi permită beneficiarului să numească un alt administrator sau să preia el însuși administrarea bunurilor. În caz contrar, administratorul va repara prejudiciul cauzat prin renunțarea sa intempestivă”

În speță, pârâta și-a îndeplinit obligațiile ce îi incumbau față de reclamant pe perioada celor 90 de zile de preaviz stabilită prin convenția părților, achitându-i acestuia remunerația de 12.500 euro/lună aferentă perioadei respective, așa cum rezultă, pe de o parte, din chiar susținerile reclamantului din cererea de chemare în judecată (în ceea ce privește perioada lunii noiembrie 2015), iar pe de altă parte, din statele de plată și ordinul de plată depuse de pârâtă la dosarul cauzei (filele 55-58 vol. III). Nu se poate imputa pârâtei o nerespectare a termenului de preaviz, cât timp aceasta a plătit remunerația cuvenită mandatarului pe durata acestui termen. Prestarea de către mandatar a activităților specifice funcției încredințate nu reprezintă o obligație a mandantului, ci un drept al acestuia la contraprestația datorată de reclamant în schimbul remunerației, iar la acest drept mandantul a renunțat, implicit, prin modalitatea în care a procedat la desemnarea unui alt organ de decizie și control, compus din alte persoane, astfel că acesta nu poate fi răspunzător de daune-interese față de mandatar decurgând din această conduită.

În al treilea rând, pentru a se angaja răspunderea civilă contractuală a mandantului, este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 1.531-1.537 din Codul civil, reclamantul fiind ținut să facă dovada tuturor cerințelor acordării de despăgubiri: existența faptei ilicite a pârâtei, constând în revocarea mandatului înainte de termen, fără justă cauză sau intempestivă; existența și întinderea prejudiciului suferit prin revocarea mandatului; raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu; vinovăția debitorului, precum și a condițiilor referitoare la punerea în întârziere a debitorului și inexistența unei clauze de neresponsabilitate.

Potrivit art. 1.530 din Codul civil, creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației. Art. 1.531 alin. (1) din Codul civil prevede dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării, iar alin. (2) dispune că prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit; la stabilirea întinderii prejudiciului se ține seama și de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. Conform art. 1.532 alin. (1) din Codul civil, la stabilirea daunelor-interese se ține seama de prejudiciile viitoare, atunci când acestea sunt certe, iar potrivit alin. (2), prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei șanse de a obține un avantaj poate fi reparat proporțional cu probabilitatea obținerii avantajului, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a creditorului.

Aplicând aceste principii în speță, tribunalul reține că prejudiciul viitor pretins de reclamant – remunerația datorată de pârâtă până la expirarea duratei contractului în iulie 2018 și plata unui bonus de performanță aplicat la remunerație pe toată această durată a contractului – nu are caracter cert și nu reprezintă urmarea directă și necesară a revocării mandatului (legătură cauză-efect) de către pârâtă, mai ales că acesta este esențialmente revocabil - aspect pe care, dincolo de reglementarea legală, reclamantul l-a acceptat în mod expres încă de la semnarea contractului, prin stipularea clauzei de dezicere.

Nu se poate considera că daunele suferite de mandatar prin revocarea mandatului sunt egale, în mod necesar, cu cuantumul remunerației totale cuvenite de la societate, pe perioada rămasă până la expirarea mandatului, întrucât acest prejudiciu nu are caracter cert, nefiind sigur, sub aspectul existenței și întinderii sale. Pentru ca reclamantul să poată pretinde, ca pagubă efectivă și directă, cu caracter cert, remunerația totală pe care ar fi primit-o de la pârâtă dacă nu ar fi fost revocat mandatul, acesta ar fi trebuit să dovedească faptul că prin revocarea mandatului de către pârâtă a fost pus în imposibilitate de a desfășura o activitate similară din care să obțină venituri la nivelul remunerației respective până în luna iulie 2018.

În acest sens, art. 1.537 din Codul civil prevede că dovada neexecutării obligației nu îl scutește pe creditor de proba prejudiciului, cu excepția cazului în care prin lege sau prin convenția părților se prevede altfel.

Îndeosebi cu privire la bonusul de performanță, tribunalul constată că la art. 3.1 din contractul de administrare nr. 13/01.07.2014 s-a stipulat că, în funcție de performanța băncii, indemnizația va fi suplimentată cu un astfel de bonus, conform hotărârii A__. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul nu a invocat vreo convenție încheiată cu pârâta, având ca obiect stabilirea cuantumului și condițiile concrete de acordare a bonusului de performanță, nici vreo hotărâre A__ prin care să i se confere un asemenea drept, și a cuantificat prejudiciul pretins exclusiv prin raportare la un sondaj realizat de compania PricewaterhouseCoopers privind salariile și beneficiile, inclusiv în sistemul bancar (filele 82-105 vol. II), înscris fără valoare probatorie în cauză, întrucât nu creează obligații în sarcina pârâtei.

În concluzie, reținând că pârâta și-a îndeplinit obligațiile ce îi incumbau față de reclamant pe perioada celor 90 de zile de preaviz stabilită prin convenția părților, iar reclamantul nu a probat întrunirea cumulativă a condițiilor cerute pentru angajarea răspunderii civile contractuale a acesteia pentru denunțarea/revocarea contractului de administrare nr. 13/01.07.2014, tribunalul va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Potrivit art. 453 alin. (1) C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Reclamantul este în culpă procesuală, prin urmare își va suporta propriile cheltuieli de judecată efectuate în proces. În cazul pârâtei, tribunalul constată că aceasta nu a depus, conform art. 452 C.proc.civ., dovada existenței, în condițiile legii, a cheltuielilor de judecată, până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei. Astfel, deși pârâta a depus la dosar factura ______________ nr. xxxxxxx/25.03.2016 în sumă de 80.379 lei, emisă de Z_________ R_____ & Partners S__, nu a prezentat și dovada plății acesteia, ci doar un extras presupus emanat de la Unicredit Bank, care nu poartă viza băncii și, mai mult decât atât, în cuprinsul său se arată că aceasta informație nu angajează bancă și nu este un document oficial al băncii. Potrivit art. 1.504 alin. (1) din Codul civil, dacă plata se face prin virament bancar, ordinul de plată semnat de debitor și vizat de instituția de credit plătitoare prezumă efectuarea plății, până la proba contrară, iar alin. (2) stabilește că debitorul are oricând dreptul să solicite instituției de credit a creditorului o confirmare, în scris, a efectuării plății prin virament, această confirmare făcând dovada plății. În raport de aceste dispoziții, tribunalul reține că, pentru a fi îndreptățită la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță, pârâta era obligată să facă dovada plății sumei de 80.379 lei, până la închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei, fie printr-un ordin de plată semnat de pârâtă și vizat de UniCredit Bank (plata fiind prezumată, în acest caz, revenind reclamantului sarcina de a face dovada contrară), fie printr-o confirmare scrisă a efectuării plății prin virament, emanată de la UniCredit Bank, care să o angajeze juridic, ceea ce pârâta nu a făcut. Pentru aceste motive, tribunalul va respinge ambele cereri ale părților privind cheltuielile de judecată ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul L_____ I___, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în București, _____________________ A, sector 1 și cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat „I__ D____-G_____” din București, __________________. 6, sector 2, în contradictoriu cu pârâta B____ COMERCIALĂ FEROVIARĂ S.A., înregistrată în registrul comerțului sub nr.JXXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxxx, cu sediul în București, __________________.62 A, tronson A, sector 1 și cu sediul ales la S__ „Z_________ R_____ & Partners” din București, _____________________, sector 2, ca neîntemeiată.

Respinge cererile părților privind cheltuielile de judecată ca neîntemeiate.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă.

Pronunțată azi, 17.06.2016, soluția fiind pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei.

P_________, GREFIER,

D______-I______ M________ M______ A________