Angela Toncescu, CSA: Asigurarile de viata isi vor tempera cresterea in 2009 |
Autor: Bancherul.ro 2008-11-26 13:38 |
|
Piaţa asigurărilor din România va creşte, probabil, într-un ritm de 12-15% anul viitor, comparativ cu creşterea de 25% estimată pentru acest an, pe fondul turbulenţelor de pe plan internaţional, a declarat miercuri preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
"Probabil că vor fi încetiniri în încheierea unor asigurări noi pe segmentul de asigurările de viaţă, în sensul că se vor încheia mai puţine poliţe. Dar cele care sunt deja încheiate vor fi în continuare plătite", a spus preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Angela Toncescu.
Ea consideră că piaţa asigurărilor de viaţă îşi va păstra un ritm de creştere superior celui al asigurărilor generale şi în 2009, la fel ca în acest an.
"Piaţa de asigurări e în trendul stabilit anul trecut. Până la sfârşitul anului, probabil vom realiza creşterea prognozată anul trecut pe toate segmentele de asigurări", a mai spus Toncescu.
CSA estimase pentru 2008 o creştere de 25-26% faţă de 2007, avans susţinut în special de segmentele auto şi de asigurări de viaţă.
Asiguratorii au înregistrat prime brute subscrise de 2,15 miliarde euro în 2007, în creştere cu 25,16% faţă de anul anterior.
|
|