www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bancile poloneze au inventat platile in magazine si retragerile de bani la ATM-uri cu telefonul mobil, fara card

Autor: Bancherul.ro
2017-10-22 22:38

Bancile poloneze au inventat un sistem inovator de plati si tranzactii cu telefonul mobil fara a fi nevoie de un card Visa sau MasterCard si mult mai simplu, mai rapid si mai ieftin decat platile cu cardul.


Este vorba de o aplicatie mobila, denumita Blik, patentata de liderul bancilor poloneze, PKO Bank Polski, in 2014, prin care se trimite clientilor bancilor o parola unica din 6 cifre, cu care se pot face atat plati la POS-urile magazinelor si online, cat si retrageri de bani de la ATM-uri si transferuri intre doua numere de telefon mobil (P2P).


Practic aplicatia mobila inlocuieste cardul bancar, de care nu mai au nevoie clientii celor noua banci poloneze care utilizeaza acest sistem de plati.


Alaturi de PKO, clientii urmatoarelor banci pot face plati mobile fara card: Alior Bank, intrata recent in Romania prin Telekom, Bank Millennium (preluata la noi de OTP Bank), ING Bank, mBank, Bank Zachodni WBK, Getin Bank, Orange Finanse si T-Mobile Banking Services (varianta poloneza a Telekom banking din Romania).


Sistemul de plati mobile din Polonia a fost lansat inca din februarie 2015, cand un numar de sase banci au format o alianta denumita Polish Payment Standard pentru derularea noului sistem de plati, aprobat de banca centrala din Polonia.


Platile cu telefonul mobil au mai multe avantaje fata de carduri:


1. sunt mai rapide decat plata cu cardul, mai ales in cazul platilor online, nefiind nevoie de introducerea datelor cardului sau a celor personale, ci doar de codul unic de securitate din 6 cifre.


2. Datorita codului unic de securitate, si nu a unui PIN sau a unei parole utilizata la platile cu cardul, platile cu telefonul mobil sunt mai sigure decat cele cu cardul.


3. Platile cu telefonul mobil sunt mai ieftine decat cele cu cardul: clientii bancilor nu platesc nimic pentru utilizarea aplicatiei si pentru plati, iar comerciantii achita bancilor un comision mult mai mic decat cel pentru platile cu cardul. Singurul cost este pentru retragerea de numerar la ATM-uri (5 zloti, in cazul Bank Millennium).


Platile cu telefonul mobil, fara card, se pot face la un mare numar de POS-uri din Polonia (in jur de 160.000), iar retragerile de numerar la peste 15.000 de ATM-uri detinute de cele noua banci, care au peste 70% din piata bancara poloneza.


Vezi aici detalii despre sistemul de plati Blikmobile din Polonia.