www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Rata creditelor neperformante scade in continuare

Autor: Bancherul.ro
2017-10-06 13:55

Rata creditelor neperformante din sectorul bancar romanesc, conform definitiei Autoritatii Bancare Europene (ABE), a continuat sa scada si in luna august, desi restantele la credite inregistrate atat la Biroul de Credit cat si la Centrala Riscului de Credit de la BNR au fost in crestere, arata statisticile BNR.


Astfel, rata creditelor neperformante a scazut la 8,19% in august, de la 8,24% in iulie.


In urma cu un an, in august 2016, rata era 10,56% iar la finalul anului trecut – 9,62%.


BNR a anuntat ca intentioneaza sa reduca pana la 6% rata creditelor neperformante, la finalul acestui an.


Rata neperformantelor a scazut in august cu toate ca atat restantele inregistrate la Biroul de Credit cat si cele de la Centrala Riscului de Credit de la BNR au fost in crestere in aceeasi luna, ceea ce inseamna ca bancile au continuat sa scoata credite neperformante in afara bilantului (write-off) sau sa le vanda recuperatorilor de credite.