Bancile au continuat sa tureze motorul creditarii populatiei si in august, o traditionala luna de vacanta de vara, majorandu-si volumul imprumuturilor de consum si pentru locuinte cu 1,8 miliarde lei, de zece ori mai mult decat finatarile pentru firme.
De la inceputul acestui an, stocul creditelor bancare in lei pentru companii a crescut cu 3,6 miliarde lei, in timp ce creditele de consum au avansat putin mai mult, cu 3,7 miliarde lei, iar creditele ipotecare cu 6,7 miliarde lei.
Astfel, soldul creditelor in lei acordate de banci populatiei a avansat in august cu 1,8 miliarde lei, fata de 1,7 miliarde lei in precedentele trei luni, la un volum total de 119 miliarde lei, arata datele BNR.
Creditele de consum au crescut cu 838 miliarde lei, mai putin decat in precedentele doua luni, cand avansul a fost de 1,2 miliarde lei in iulie si 1,3 miliarde lei in iunie.
In schimb, creditele imobiliare au avut o accelerare puternica in august, de 833 milioane lei, aproape dublu fata de lunile precedente, cand cresterea a fost de 457, respectiv 383 milioane lei.
Bancile au acordat mai multe credite ipotecare in august dupa ce la mijlocul lunii iunie Ministerul Finantelor a suplimentat cu o jumatate de miliard de lei garantiile pentru creditele Prima Casa, acordate prin intermediul Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii (FNGCIMM).
Cum aprobarea unui dosar de credit ipotecar dureaza peste o luna, efectele suplimentarii noului plafon s-au vazut in august si probabil ca se vor resimti chiar si in septembrie.
Creditele Prima Casa au reprezentat pana acum peste 90% din volumul total de credite pentru locuinte, insa plafonul de garantii Prima Casa este in prezent epuizat, iar FNGCIMM spune ca fondurile statului nu vor mai fi suplimentate in aceasta toamna, cum s-a intamplat in anii precedenti, in vederea respectarii strategiei de diminuare graduala a programului in urmatorii ani.
Astfel ca abia de la inceputul lui 2018, an in care sunt programate garantii de 2 miliarde lei, fata de 2,5 miliarde lei cate au fost in acest an, bancile vor putea relua creditarea Prima Casa.
Va fi interesant de vazut cum se vor descurca bancile in aceasta toamna doar cu credite imobiliare standard, la care avansul este de cel putin trei ori mai mare, adica minim 15%, fata de 5% la Prima Casa, iar dobanzile sunt de asemenea mai mari.
In privinta finantarilor acordate de banci firmelor in august, soldul acestora a avansat cu doar 180 milioane lei, comparativ cu cele peste 800 milioane lei sub forma de credite de consum si tot pe atatea credite imobiliare.
Finantarea firmelor are insa o evolutie neliniara de la o luna la alta. De exemplu, in iunie a crescut cu 1 miliard de lei, dupa ce in mai a stagnat, cu un avns de doar 10 milioane lei.
Per total insa in acest an, volumul de finantari in lei acordate firmelor a fost sub cel al creditelor de consum si a creditelor ipotecare.
De ce este scazuta creditarea firmelor?
Creditele de consum au fost stimulate de politica fiscala laxa, cu cresteri importante de salarii in sectorul public, in paralel cu scaderea TVA, dar si de politica monetara relaxata, cu dobanzi la minime istorice.
Firmele, in schimb, sunt puse acum sub presiune de recentele masuri ale Guvernului, precum plata contributiilor salariatilor sau plata defalcata a TVA, care inseamna costuri suplimentare pentru acestea.
Economistii si BNR avertizeaza, de asemenea, ca investitiile companiilor nu sunt la nivelurile asteptate.
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat de mai multe ori ca firmele romanesti nu pot face fata consumului in crestere puternica, care majoreaza astfel importurile si implicit deficitul economic si pe cel de cont curent.
Nivelul scazut al investitiilor si a productiei interne este si consecinta gradului redus de absorbtie a fondurilor europene.
Guvernul incearca, pe de alta parte, sa initieze diverse masuri pentru sustinerea intreprinzatorilor, una dintre ele fiind Programul Stat Up Nation, prin care FNGCIMM a acordat primele doua garantii pentru creditele bancare destinte implementarii proiectelor.
“Finanțările pentru investițiile celor două start-up-uri, ambele din domeniul producției, sunt acordate de băncile partenere în Program, valoarea acestora atingând limita de 200.000 de lei/beneficiar, iar FNCGIMM garantând în proporție de 80% creditul acordat”, a anuntat FNGCIMM intr-un comunicat.
Alexandru Petrescu, noul presedinte al FNGCIMM, a anuntat ca vrea sa schimbe orientarea Fondului dinspre garantiile Prima Casa spre cele destinate creditarii IMM-urilor, conform menirii initiale a institutiei, ceea ce ar trebui sa majoreze volumul de credite pentru firme.
Intr-o analiza a viceguvernatorului BNR Liviu Voinea se arata ca exista un potential de creditare nevalorificat de circa 5% din PIB, pentru 12.200 de firme.
Bancherii sustin insa ca vina pentru volumul mic de credite pentru firme o poarta chiar ele, pentru ca cele care pot nu vor sa se imprumute, iar cele care vor nu pot, pentru ca nu intrunesc conditiile necesare.
Ultimul sondaj al BNR arata insa ca 81% dintre companii nu sunt interesate sa obtina credite de la banci sau IFN-uri.
Ceea ce inseamna ca exista doua cauze pentru volumul scazut de creditare a companiilor: pe de o parte sunt cele care intrunesc conditiile de creditare dar nu vor sa obtina noi credite pentru dezvoltare, iar pe de alta parte sunt firmele la inceput de drum (start-up-uri) sau cele mici, fara capital sau garantii, care doresc sa se dezvolte dar care nu pot obtine credite.
In cazul celor din urma, sprijinul statului sau a fondurilor de garantare este esential, pe cand in cazul primelor este vorba de ceva mai complicat, in principal de cultura antreprenoriala si de abilitatea si disponibilitatea antreprenorilor de a-si dezvolta afacerile cu finantari bancare.