Senatorul PNL Daniel Zamfir, coautor, alaturi de avocatul Gheorghe Piperea, al legilor privind darea in plata si conversia in lei la cursul istoric a creditelor in franci elvetieni (CHF), prima amendata iar a doua declarata ilegala de Curtea Constitutionala, a dat bancilor o noua lovitura in Parlament.
Zamfir a propus, iar colegii senatori din comisia de specialitate au aprobat in majoritate, eliminarea comisioanelor percepute de banci de la clientii lor, de fiecare data cand acestia vor sa verifice la bancomate cati bani mai au pe carduri.
Este vorba de un amendament adoptat de Senat la proiectul de lege privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plati, schimbarea conturilor de plati si accesul la conturile de plati cu servicii de baza, o transpunere in legislatia nationala a Directivei 2014/92/UE care ar fi trebuit implementata pana in 18 septembrie 2016, motiv pentru care Comisia Europeana a anuntat astazi declansarea procedurii de infringement impotriva Romaniei, alaturi de Belgia.
Tara noastra are termen de doua luni pentru adoptarea legii, altfel ar putea fi actionata in judecata la Curtea de Justie a UE, a anuntat astazi Comisia Europeana.
Amendamentul lui Zamfir este o completare a articolului 5 din lege, care prevede realizarea, de catre ANPC, a unei liste cu cele mai reprezentative servicii aferente unui cont bancar, astfel incat sa se realizeze o standardizare a acestora la nivelul sistemului bancar iar consumatorii sa poata intelege si sa compare respectivele comisioane.
Iata ce spune articolul 5:
(1) Lista celor mai reprezentative servicii aferente unui cont de plăți, denumită în continuare Lista, cuprinde termenii și definițiile pentru fiecare dintre serviciile identificate, utilizându-se un singur termen pentru fiecare serviciu pentru a se asigura utilizarea unei terminologii standardizate de către prestatorii de servicii de plată, astfel încât consumatorii să înțeleagă și să compare comisioanele percepute.
(2) Lista se stabilește în baza standardelor tehnice adoptate de Comisia Europeană privind terminologia standardizată pentru acele servicii care sunt comune unei majorități a statelor membre, în conformitate cu procedura prevăzută la art. 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei.
(3) Lista se adoptă prin hotărâre a Guvernului, în termen de maximum 3 luni de la intrarea în vigoare a standardelor tehnice adoptate de Comisia Europeană.
(4) Lista cuprinde cel puțin 10 și cel mult 20 dintre cele mai reprezentative servicii care fac obiectul unui comision, servicii oferite cel puțin de un prestator de servicii de plată la nivel național și integrează terminologia standardizată la nivelul Uniunii Europene.
(5) Lista cuprinde serviciile care: a) sunt cel mai frecvent utilizate de consumatori în legătură cu contul lor de plăți; b) generează cel mai mare cost pentru consumatori, la nivel global şi pe unitate.
Amendamentul lui Zamfir adoptat de comisia din Senat suna astfel:
“La articolul 5, dupa aliniatul (5) se introduce un nou aliniat, alin. (6) care va avea urmatorul cuprins:
(6) Lista nu va cuprinde serviciile utilizate de consumatori pentru interogarea conturilor de plati, servicii pentru care nu se percep comisioane.”
Legea cu amendamentul propus de Zamfir urmeaza sa fie votata de Senat, insa Camera Deputatilor este camera decizionala, adica cea care va da forma finala a legii, cu posibile alte modificari sau completari, inainte de avizarea de catre Presedintie si intrarea in vigoare, la 30 de zile dupa publicarea in Monitorul Oficial.
Proiectul legii comisioanelor a fost initiat de ANPC in urma cu un an, insa a fost schimbat de doua ori, dupa ce bancile au protestat ca primele variante ale initiativei legislative nu respectau Directiva Europeana.
Legea mai prevede ca bancile trebuie sa ofere celor care nu detin un cont bancar un un nou tip de cont, denumit cont de baza, pentru care nu vor plati comisioane de deschidere si inchidere a contului si nici pentru retragerea banilor de la ghiseele bancilor sau de la bancomatele din tara si strainatate. (vezi aici detalii)
Initial, Guvernul a pregat o Ordonanta de Urgenta, pentru ca Directiva sa fie adoptata la termen, pentru a se evita infringement-ul, insa s-a renuntat la aceasta alternativa.
Abia la inceputul lunii trecute proiectul de lege a fost adoptat de catre Guvern si trimis Parlamentului pentru avizare, inainte de a intra in vigoare, ceea ce a determinat Comisia Europeana sa declanseze procedura de infringement. (vezi aici detalii)
Cati bani dai sa vezi cati bani ai
Denumita in jargon bancar comision de interogare a soldului, taxa pe vizualizarea sumelor din conturile bancare cu card atasat variaza intre 0 si 4,5 lei pentru fiecare operatiune, in functie de bancomatul (ATM-ul) utilizat, conform statisticii realizata de Bancherul.ro. (vezi foto)
Astfel, sase banci (BCR, BRD, ING Bank, Garanti Bank, Piraeus Bank si Credit Europe Bank) nu percep comision de interogare sold atunci cand clientii lor utilizeaza propriile bancomate, in timp ce la restul bancilor taxa pleaca de la 30 de bani (Banca Transilvania, Unicredit sau CEC Bank) si ajunge la doi lei, in cazul Idea Bank.
In schimb, cele doua mari banci (BCR si BRD) care nu-si taxeaza clientii cand folosesc cardul la propriile bancomate, le iau si haina de pe ei daca vor afle cati bani mai au pe card si folosec bancomatele altor banci: 4,5 lei pentru fiecare operatiune.
La alte banci mari, precum BT sau Raiffeisen, acest comision este 2 lei, in timp ce ING Bank este singura care nu percepe comision pentru acest serviciu.