BNR anunta intr-un comunicat ca nu este nevoie de adoptarea unor masuri pentru limitarea cresterii excesive a creditarii, intrucat "îndatorarea totală a crescut suplimentar, dar continuă să se mențină sub pragul de alertă".
In aceste conditii, Comitetul Naţional pentru Stabilitate Financiară (CNSF), condus de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a recomandat BNR sa nu ceara bancilor capital suplimentar, ci doar o "monitorizarea foarte atentă a evoluțiilor privind îndatorarea sectorului populației."
Comunicat al Comitetului Naţional pentru Stabilitate Financiară (CNSF)
14.03.2017
În data de 10.03.2017 a avut loc şedinţa ordinarǎ a Comitetului Naţional pentru Stabilitate Financiară (CNSF).
Conform prevederilor articolului 136 din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE, transpus în legislația națională prin art. 258 din Regulamentul BNR nr. 5/2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit, rata adecvată a amortizorului anticiclic de capital se stabileşte periodic.
Amortizorul anticiclic de capital este un instrument macroprudențial pentru prevenirea şi limitarea creșterii excesive a creditului și a îndatorării sectorului neguvernamental. Principalii indicatori utilizați în stabilirea nivelului amortizorului anticiclic de capital sunt prezentați în fişierul publicat pe website-ul BNR în secţiunea Stabilitate financiară/ Politică macroprudențială/ Amortizorul anticiclic de capital. Conform celor mai recente analize, îndatorarea totală a crescut suplimentar, dar continuă să se mențină sub pragul de alertă.
În acest context, CNSF a adoptat Recomandarea nr.1/10.03.2017 prin care se recomandă Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate competentă, menținerea amortizorului anticiclic de capital pentru instituții de credit la 0 (zero) la sută, nivel implementat începând cu data de 1 ianuarie 2016, concomitent cu monitorizarea foarte atentă a evoluțiilor privind îndatorarea sectorului populației.
Membrii CNSF vor emite periodic recomandări privind aplicarea amortizorului anticiclic de capital în România. Banca Naţională a României va continua să analizeze semnalele care indică acumularea de vulnerabilităţi privind creditarea anumitor sectoare, în vederea identificării riscurilor sistemice.