Banca Transilvania are planuri ambitioase si pentru acest an: sa-si continue cresterea de doua cifre a soldului de credite, sa investeasca masiv in digital banking, sa faca profituri mari, din care o parte sa le distribuie actionarilor sub forma de numerar si actiuni gratuite si, de parca toate astea nu i-ar fi de ajuns, sa mai cumpere o banca, desi in 2016 a intrecut BRD prin crestere organica.
“Avem si in acest an ambitia de a creste mai mult decat media pietei bancare si decat PIB-ul, cum am facut si in anii precedenti, desi va fi dificil, mai ales in privinta creditarii, sa obtinem in continuare un avans de doua cifre”, spune directorul general al Bancii Transilvania (BT), Omer Tetik.
El anticipeaza ca sectorul bancar va inregistra in acest an un avans al stocului de credite de 5%, in ciuda procesului de curatare a portofoliilor vechi de credite neperformante.
Soldul de credite la valoarea bruta din sectorul bancar a crescut anul trecut cu doar 1,7%, echivalentul a 4 miliarde lei, la 234 miliarde lei, conform datelor BNR. Cresterea a fost afectata insa de volumul ridicat de credite neperformante vandute si scoase in afara bilanturilor (write-off), in vederea reducerii ratei creditelor neperformante. (vezi aici de cate credite neperformante au scapat bancile in 2016)
Cum cele mai multe credite neperformante sunt in valuta, soldul creditelor in valuta a scazut in 2016 cu 12%, in timp ce creditarea in lei a avansat cu 14%.
BT si-a majorat in 2016 soldul de credite brute cu 5,2%, echivalentul a 1,5 miliarde lei, de la 28 la 29,5 miliarde lei, insa a scos in afara bilantului credite neperformante de aproape doua miliarde lei.
Costul riscului s-a dublat astfel, de la 1,27% la 3,12%, dar cu toate acestea BT a reusit un profit foarte bun, de 1,233 miliarde lei, in scadere cu 49% fata de anul trecut, cand a obtinut un castig de 1,650 miliarde lei in urma preluarii Volksbank. Fara acest castig extraordinar, profitul BT a urcat in 2016 cu 60%.
Profitabilitatea ridicata a BT (ROE de 42%, dubla fata de media sistemului bancar, la 10%) se datoreaza si unui raport costuri/venituri foarte bun, de doar 42%.
Omer Tetik spune ca BT isi va mentine acest indicator sub 45% si in urmatorii ani, asa incat ne putem astepta ca banca din Cluj sa produca si in acest an un profit substatial, in jurul unui miliard de lei, apropiat de cel de anul trecut.
O parte din profitul de anul trecut, ca si cel din 2015, va fi distribuit actionarilor si sub forma de cash (numerar), nu doar actiuni gratuite, cum era traditia pana acum la BT. Banca si-a modificat, de altfel, politica privind dividendele, pentru a permite acest lucru, cu conditia respectarii indicatorilor financiari avuti in vedere.
Cash-ul pentru profitul anului trecut va fi insa mai putin decat actiunile gratuite, intrucat banca are nevoie de lichiditati in vederea unei potentiale preluari, a precizat Tetik.
El anticipeaza ca am putea asista la o noua tranzactie pe piata bancara chiar in prima jumatate a acestui an.
Vezi aici alte detalii privind obiectivele si strategia BT pentru 2017