NN România a înregistrat performanțe foarte bune pentru toți indicatorii de business în 2016, anunta compania de aigurari intr-un comunicat, in care mai mentioneaza urmatoarele:
Rezultatele au fost obținute pe fondul evoluției pozitive a economiei și a interesului tot mai mare al românilor pentru asigurarea sănătății și a viitorului financiar prin asigurări cu componentă de economisire și pensii private.
NN a revenit, astfel, la nivelul rezultatelor înregistrate înainte de criza financiară, raportând prime brute subscrise în valoare de aproape 662 de milioane de lei pe segmentul asigurărilor și active totale de peste 12 miliarde de lei pe segmentul pensiilor private.
“2016 a fost un an foarte bun pentru business-ul nostru, în contextul creșterii economice record a României din perioada post-criză, susținută de politici monetare și fiscale stimulative. Astfel, redresarea mediului de afaceri per ansamblu, creșterea numărului de angajați din economie și a valorii beneficiilor oferite acestora s-au reflectat atât în evoluția vânzărilor asigurărilor de viață și sănătate, cât și a pensiilor facultative. În același timp, continuarea scăderii dobânzilor pe plan local, dar și internațional, a susținut apetitul românilor pentru economisirea prin astfel de instrumente financiare. Pentru NN, toate aceste tendințe au dus la accelerarea creșterii primelor brute subscrise pentru asigurările din portofoliu și a activelor administrate de fondurile de pensii. Nu în ultimul rând, 2016 a fost un an în care am capitalizat experiența din activitatea noastră de bază, asigurările de viață, pentru a ne extinde cu succes și în segmentul asigurărilor de sănătate. Noua linie de business a avut rezultate foarte bune, contribuind la performanța grupului în România cu peste 21% din vânzări anul trecut”, a declarat Marius Popescu, director general NN Asigurări de Viață.
Pe segmentul asigurărilor de viață:
Activele financiare administrate de NN Asigurări de Viață au depășit 3,26 de miliarde de lei în 2016, cu 7,7% mai mult față de nivelul de 3 miliarde de lei atins anul anterior. Evoluția este similară celei înregistrate în ultimii ani, ceea ce confirmă creșterea sustenabilă a business-ului de asigurări de viață.
Primele brute subscrise s-au cifrat la 661,7 milioane de lei la finalul anului 2016, cu un avans de două ori mai mare comparativ cu ultimii ani, de 5,2%, față de volumul raportat în 2015.
Prima brută medie de asigurare pentru contractele încheiate anul trecut este de 1.815 lei, cu 4,1% mai mare față de nivelul de 1.744 lei din 2015, evoluție susținută în mare parte de sumele plătite pentru asigurarea de sănătate lansată în cel de-al doilea trimestru al anului trecut.
Suma asigurată medie la nivelul contractelor noi încheiate în 2016 este de 73.808 lei, în creștere cu peste 30% față de nivelul de 56.311 de lei din 2015. Evoluția este explicată de vănzările foarte bune ale asigurării de sănătate, suma asigurată pentru aceste produs fiind de 100.000 lei/an.
Indemnizațiile pentru evenimentele asigurate plătite de NN Asigurări de Viață în 2016 s-au cifrat la 32,9 milioane de lei, cu 2,8% mai mult decât în aceeași perioadă din 2015.
Indemnizațiile pentru polițele ajunse la finalul perioadei contractuale plătite în 2016 au ajuns la 127,9 milioane de lei, în creștere cu 20,5% comparativ cu anul anterior.
Valoarea plătită pentru contractele răscumpărate sau reziliate a scăzut cu 6,9% în 2016 față de anul precedent, până la 163,4 milioane de lei.
Cele mai vândute produse NN Asigurări de Viață în 2016 au fost planurile de economisire, asigurarea de sănătate și planurile financiare pentru copii. În total, 6 din 10 clienți noi au ales anul trecut unul dintre aceste produse, în timp ce numărul contractelor încheiate pentru cele trei produse a înregistrat un avans de 32,5% comparativ cu 2015.
Asigurarea de sănătate a înregistrat performanțe foarte bune în 2016. Interesul ridicat al clienților pentru sănătatea lor și a celor dragi a fost canalizat și către asigurările de sănătate deoarece le oferă posibilitatea de a beneficia, în situații neprevăzute, de îngrijirea medicală de care au nevoie în condiții moderne și fără griji financiare. Lansat în trimestrul al doilea din 2016, produsul a reprezentat, la finalul anului, peste 21% din totalul vânzărilor noi.
Coeficientul de lichiditate a fost 4,4 în 2016, iar marja de solvabilitate, raportată conform Solvency II, a fost 384%.
NN Asigurări de Viață a înregistrat un profit brut de 29,8 milioane de lei în 2016, în creștere cu 31,1% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Valoarea include cheltuielile excepționale realizate anul trecut ca parte a procesului de rebranding, investițiile pentru lansarea asigurării de sănătate, precum și provizionul tehnic constituit pentru pensiile private facultative1. Profitul obținut din activitatea curentă, fără a lua în calcul toate aceste elemente, s-a cifrat la 52,7 milioane de lei, în creștere cu 31,9% față de nivelul din 2015.
Pe segmentul pensiilor facultative:
Activele administrate de NN Asigurări de Viață în beneficiul participanților au avut o valoare de 754,1 milioane de lei, cumulat pentru fondurile NN Activ și NN Optim, conform datelor valabile la finalul anului 2016. Comparativ cu finalul anului 2015, NN a înregistrat, astfel, un avans de 21,9% al activelor nete și deține o cotă de piață de 50,2%, conform datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
176.290 de români sau 43% dintre cei care economisesc printr-o pensie facultativă contribuie la unul dintre cele două fonduri facultative administrate de NN Asigurări de Viață, potrivit datelor pentru 2016, cu 7,4% mai mulți față de anul anterior. Concret, cele două fonduri au înregistrat, cumulat, 12.208 participanți noi în 2016, cel mai ridicat nivel din piață.
Participanții la fondul de pensii facultative cu grad de risc dinamic (NN Activ) au economisit, în medie, 121 de lei pe lună în 2016, similar nivelului din 2015. În același timp, contribuția medie la fondul de pensii facultative cu grad de risc echilibrat (NN Optim) a fost de 196 de lei pe lună anul trecut, cu 44% peste nivelul din 2015. Din 2016, ca urmare faptului că participanții au flexibilitatea să contribuie sume variabile de la o lună la alta, NN a schimbat modalitatea de calcul a contribuțiilor medii, aspect reflectat inclusiv la nivelul contribuțiilor din 2015, astfel încât datele să fie comparabile.
Fondurile administrate de NN Asigurări de Viață au avut performanțe bune în primele nouă luni din 2016, peste randamentele medii obținute la nivel de piață. De la înființare, în 2007, și până la finalul anului 2016, fondul cu grad de risc dinamic NN Activ a obținut o performanță anualizată de 7,56%, iar fondul cu grad de risc echilibrat NN Optim a avut o performanţă anualizată de 8,01%, față de o medie anualizată a tuturor fondurilor din piață de 7,01%. (Sursa: calcule NN / APAPR pe baza statisticilor ASF).
Administrator fond: NN Asigurări de Viață SA – www.nn.ro
Depozitar: BRD Groupe Societe Generale S.A.
Notă: Performanțele anterioare nu reprezintă o garanție a realizărilor viitoare.
“Dinamica economică foarte bună a României în 2016 a condus la atingerea unor recorduri din 2008 încoace și pe piața muncii. Accelerarea creșterii salariilor și a numărului de angajați la noi maxime post-criză, care a rezultat în creșterea masei salariale cu peste 15% în 2016, s-a reflectat implicit și în evoluția contribuțiilor medii, a numărului de participanți și a activelor totale administrate de fondurile de pensii obligatorii. NN Pensii administrează economiile a peste 1,92 de milioane de participanți și a continuat să investească prudent economiile acestora, obținând randamente pozitive chiar și în contextul fluctuațiilor din piețele financiare și a ratelor de dobândă scăzute. Astfel, NN Pensii a obținut câștiguri de peste 2,2 miliarde de lei în beneficiul participanților de la lansarea fondului de pensii private obligatorii, în mai 2008, și până la finalul anului 2016”, a declarat Raluca Țintoiu, director general NN Pensii.
Pe segmentul pensiilor private obligatorii:
Activele nete administrate de NN Pensii în beneficiul participanților s-au cifrat la 11,5 miliarde de lei, arată datele valabile la finalul anului 2016, cu 26% peste valoarea raportată pentru anul anterior. Astfel, NN Pensii a încheiat anul trecut cu o cotă de piață în funcție de activele nete de 36,6%.
1,92 milioane de români contribuie la fondul de pensii obligatorii administrat de NN, reprezentând o cotă de 28,2% din numărul total de participanți din piața pensiilor private obligatorii, conform datelor ASF pentru anul 2016. Numărul de participanți a înregistrat o creștere de 2,1% față de 2015, care reflectă evoluția numărului de angajați noi intrați în piața muncii de-a lungul anului.
Contribuția medie lunară a participanților la fondul de pensii administrat de NN a fost de 139 lei în 2016, cu 9% mai mult față de nivelul de 127,5 lei din anul anterior.
Portofoliul investițional al fondului de pensii administrat de NN este compus din titluri de stat (65,5%), acțiuni listate (17,3%), depozite bancare (7,1%), precum și titluri de participare și obligațiuni corporative, municipale și supranaționale (în total 10,1%), potrivit datelor valabile la finalul lui 2016.
Performanțele fondului de pensii administrat de NN au fost foarte bune și în 2016, chiar și în contextul fluctuațiilor piețelor financiare și a ratelor de dobândă scăzute. Astfel, din mai 2008 și până la finalul anului 2016, randamentul mediu anualizat al fondului administrat de NN a fost de 9,8%, peste media anualizată a tuturor fondurilor din piață de 9,32% (Sursa: calcule NN/APAPR, pe baza statisticilor ASF).
1) Ca urmare a modificarilor legislative aferente provizioanelor tehnice, corespunzător valorii garanțiilor oferite clienților fondului de pensii NN Optim, NN Asigurări de Viață a constituit un provizion tehnic în valoare de 5,27 milioane de lei constituit la începutul anului 2016.