Partidul Social Democrat Ceh, aflat la guvernare, va propune o taxă specială pe bănci, pentru sprijinirea finanţării şcolilor şi a infrastructurii, dar şi pentru menţinerea profiturilor în ţară, transmite Reuters, citata de Agerpres.
Planul a fost prezentat de premierul Bohuslav Sobotka, al cărui Partid Social Democrat este în sondajele de opinie în urma partenerului său de coaliţie, formaţiunea ANO, condusă de ministrul de Finanţe, Andrej Babis, care se opune taxei pe bănci, conform Agerpres.
În urma legislativelor din 2013, Partidul Social Democrat, condus de premierul Bohuslav Sobotka, a format o coaliţie de guvernare împreună cu ANO şi cu creştin-democraţii.
Asociaţia bancară cehă nu a comentat informaţiile privind taxa pe bănci, în timp ce miliardarul Andrej Babis şi-a exprimat îngrijorarea că o astfel de taxă va afecta clienţii băncilor, creditele pentru persoane fizice şi juridice devenind mai scumpe.
Principalele bănci prezente pe piaţa din Cehia sunt subsidiare ale băncilor din Europa Occidentală: KBC (Belgia), Erste Group Bank (Austria) şi Societe Generale (Franţa). Cea mai mare bancă listată fără un partener extern major este Moneta.
O taxă specială pe bănci, pe lângă impozitul pe profit de 19%, ar putea aduce anual la buget 11 miliarde de coroane (433 de milioane de dolari), estimează Partidul Social Democrat Ceh, argumentând că o astfel de taxă există în alte 15 state din UE, inclusiv în ţările vecine Cehiei.
Dacă se va aplica activelor totale, noua taxă ar dubla impozitul pe profit plătit anul trecut de băncile din Cehia şi ar afecta semnificativ profiturile lor.
"Nu putem închide ochii la faptul că în ultimii ani mai mult de jumătate din profiturile băncilor a ajuns peste hotare. Vrem să schimbăm asta", a afirmat Sobotka.
Conform propunerilor partidului aflat la guvernare, vor exista patru tipuri de taxe, în funcţie de mărimea activelor. Cel mai ridicat nivel îl va reprezenta o taxă de 0,3% din activele băncilor care au active de peste 300 de miliarde de coroane (11,8 miliarde de dolari).
Anul trecut, Parlamentul Poloniei a aprobat legea care prevede taxarea anuală cu 0,44% a activelor băncilor şi companiilor de asigurări, care va duce la buget 4,4 miliarde de zloţi (1,1 miliarde de dolari).
Legea se va aplica băncilor interne, sucursalelor băncilor străine, diviziilor instituţiilor de creditare, caselor de economii, asiguratorilor şi reasigurătorilor.
În Polonia, sectorul bancar şi cel de retail sunt controlate de companii străine. Băncile se află sub presiune din cauza ratelor scăzute ale dobânzilor, iar investitorii sunt îngrijoraţi de posibilitatea adoptării unei legi privind conversia în zloţi a creditelor în valută, ale cărei costuri sunt estimate la peste 5,9 miliarde de dolari. Criticii susţin că impunerea unor noi taxe în sectorul bancar şi cel de retail va avea consecinţe nedorite, deoarece costurile vor fi suportate de clienţi.