JUDECATORIA BRASOV
Sentința civilă nr. 2394
Ședința publică din data de 16.03.2016
Instanța constituită din
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatorul C_____________ P___ M_____ și pe intimata ________________________, având ca obiect „contestație la executare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 01.03.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 16.03.2016, când a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față:
P___ contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei B_____ sub nr. XXXXXXXXXXXXXX contestatorul C_____________ P___ M____, în contradictoriu cu intimata ________________________, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea executării silite pornite în dosarul execuțional nr. 883/2013 al B__ G______ G_____ C_______, cu cheltuieli de judecată.
În motivare contestatorul a arătat în esență că la data de 10.06.2010 a fost încheiat un contract de credit pentru nevoi personale între C_____________ O_____ în calitate de împrumutat, contestator în calitate de codebitor și CEC Bank în calitate de creditor. În acest contract intimata din prezenta cauză are calitatea de asigurat în raport cu creditoarea CEC Bank în cazul riscului de deces, invaliditate permanentă totală și șomaj involuntar. Asigurarea a fost pusă la dispoziție gratuit după cum rezultă din contract. Împrumutatul nu a reușit să achite în întregime ratele lunare astfel încât banca a declarat creditul scadent anticipat. În 31.10.2013, intimata a solicitat în calitate de creditor a solicitat demararea procedurilor de executare silită. Intimata nu are calitatea de creditor în relație cu contestatorul și cu împrumutatul. Acesta a beneficiat în mod gratuit de o asigurare de grup. Ca atare, intimata G_______ nu are calitatea de creditor, această calitate având-o doar banca. Se impune anularea executării deoarece executarea silită a fost admisă la cererea _________________________, societate care nu există în România. Executarea a fost demarată abuziv față de creditor deoarece acesta nu are calitatea de garant în acest contract ci doar pe cea de codebitor.
În drept au fost invocate disp. art. 715 C.pr.civ.
Contestația a fost legal timbrată, cu taxa de timbru în cuantum de 1475 lei (f. 54) .
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare (f. 22) prin care a solicitat respingerea contestației la executare formulate. A arătat că aspectul invocat de către contestator referitor la calitatea sa de codebitor vs. cea de garant este o eroare materială strecurată în cererea de executare silită care urmează a fi îndreptată. Calitatea de codebitor a contestatorului reiese din chiar titlul executoriu, contestatorul fiind codebitor. Calitatea de codebitor implică aceleași obligații. Codebitorul garantează solidar cu împrumutatul îndeplinirea tuturor obligațiilor asumate prin contractul de credit. Referitor la asigurator, în cauză operează subrogarea în drepturile creditorului prin plata creanței, ceea ce reprezintă un mijloc de transmitere legală a dreptului de creanță, cu toate garanțiile și accesoriile sale. În cauză, a operat subrogația prev. de art. 2210 din Codul Civil în vigoare la data încheierii contractului de asigurare. Dreptul de creanță al asiguratorului decurge din contractul de credit. În afară de asigurarea pentru riscurile de deces, boală sau accident, CEC a încheiat cu intimata un contract de asigurare a riscului de nerambursare a creditelor. Din borderoul atașat, reiese faptul că s-au plătit pentru debitor despăgubirile aferente contractului de credit neonorat.
În probațiune au fost depuse înscrisuri.
Contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că are calitatea de garant în contractul de credit ci pe cea de codebitor. Contractul nu prevede posibilitatea creditorului de a executa silit codebitorul ci garantul care nu există. . Pârâta și executorul au demarat procedurile de executare în mod nelegal. În contract se menționează explicit că banca poate executa silit împrumutatul, nu și codebitorul. Veniturile acestuia din urmă nu sunt constituite drept garanții. Odată ce s-a produs riscul asigurat, ________________________ a achitat datoria împrumutatului față de bancă astfel încât creditul s-a stins. Asiguratorul nu poate urmări împrumutatul pentru suma achitată băncii deoarece a beneficiat de o asigurare de neplată a ratelor lunare. Totodată, împrumutatul a beneficiat de o asigurare ale cărei prime trebuia să fie achitate de bancă. Nicio prevedere contractuală nu stipulează dreptul băncii de a cesiona contractul de credit, de a executa silit codebitorul. Menționarea calității de codebitor nu este o eroare ci un fapt real. Calitatea de codebitor nu implică aceleași obligații cu cea de împrumutat cât timp obligațiile codebitorului nu au fost menționate în contractul de credit. Contractului de credit nu i se aplică dispozițiile din Codul civil în vigoare ci cele din Vechiul Cod Civil. Împrumutatul este beneficiarul poliței de asigurare. În cauză nu are incidență instituția subrogației în drepturile creditorului prin plata creanței. Contractul de credit nu dă dreptul băncii de a cesiona creanța. Contractul de asigurare nu este un titlu executoriu.
La dosar a fost depusă copia conformă cu originalul a dosarului execuțional nr. 883/2013 al B__ G______ G_____ C_______.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele :
La data de 31.10.2013 a fost înregistrată la B__ G______ G_____ C_______ cererea de executare silită formulată de intimata ________________________ prin COFACE ROMÂNIA credit Management Services, împotriva lui C_____________ O_____ în calitate de împrumutat și C_____________ P___ M____ în calitate de garant în temeiul contractului de credit nr. RQxxxxxxxxxxxx38 din 10.06.2010.
Contractul de credit a fost încheiat între CEC Bank și C_____________ O_____ în calitate de împrumutat, respectiv C_____________ P___ M____ în calitate de codebitor.
La data de 29.01.2010 s-a încheiat între _________________ calitate de asigurator și CEC Bank SA în calitate de asigurat contractul de asigurare nr. RF 438 pentru neplata ratelor la un credit bancar de nevoi personale cu asigurare de viață și șomaj, aplicabil și contractului încheiat de contestator.
În ceea ce privește legea aplicabilă, instanța a reținut că între părți s-a încheiat contractul de credit nr. RQxxxxxxxxxxxx38 din 10.06.2010 (f. 2 dos. exec.), astfel încât instanța va avea în vedere dispozițiilor art. 102 din Legea nr. 71/2011, conform cărora contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, raportat la data încheierii convenției de credit.
Astfel încât, contractul fiind încheiat înainte de _____________________ Codului civil din 2009, legea aplicabilă este Codul civil din 1864.
După cum s-a arătat mai sus, contestatorul are în contractul de împrumut calitatea de codebitor și nu de garant al creditului. Codebitorul nu reprezintă altceva decât un alt debitor, respectiv o persoană ținută la rambursarea creditului alături de celălalt debitor (în cauză, împrumutatul C_____________ O_____. Ca atare, în cazul neexecutării de către beneficiarul împrumutului a obligației sale, codebitorul trebuie să execute el însuși obligația în întregul său. Contestatorul din prezenta cauză nu are calitatea de garant personal sau de fideiusor ci este un debitor, la fel ca împrumutatul, fiind la latitudinea creditorului pe care dintre debitori (codebitori – când sunt mai mulți debitori) îi execută silit.
Conform art.1718 C.civ. 1964 oricine este obligat personal este ținut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile și imobile, prezente și viitoare.
Contestatorul, în prezenta cauză, are calitatea de debitor în contractul de împrumut încheiat cu CEC Bank. Aceasta din urmă are calitatea de creditor chirografar, ceea ce înseamnă că are un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului (respectiv a codebitorului) care, chiar dacă nu este menționat expres în contract reiese din dispozițiile legale și anume din art. 1718 C.civ. din 1864.
Faptul că în contract se face vorbire despre obligațiile garantului (art. 4 din contract) nu înseamnă că acestea se aplică contestatorului, fiind vorba despre un contract cu clauze preformulate. De asemenea, după cum s-a arătat mai sus, contestatorul este debitor, nu garant. Nu este necesar ca în contract să se menționeze expres posibilitatea creditorului de a executa expres codebitorul sau care sunt obligațiile sale, față de prevederile art. 1718 C.civ. Codebitorul nu „vine să îl ajute pe împrumutat să contracteze creditul” ci acesta are aceleași obligații precum debitorul, fiind, în fond tot un debitor.
Referitor la posibilitatea ________________________ de a se îndrepta împotriva debitorului/codebitorului pentru recuperarea sumelor achitate băncii, instanța reține că în cauză operează subrogația în drepturile creditorului prin plata creanței. Potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995, „În limitele indemnizației plătite în asigurările de bunuri și de răspundere civilă, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.”
În cauza de față, societatea de asigurare a achitat băncii contravaloarea riscului asigurat, astfel încât aceasta se poate îndrepta împotriva debitorului pentru recuperarea sumei achitate. Nu este nevoie de o prevedere contractuală în acest sens, o astfel de posibilitate reieșind din textul de lege mai sus citat (ex lege).Efectul principal al subrogației indiferent că este legală sau convențională, este acela că subrogatul ia locul creditorului plătit și poate exercita toate drepturile și acțiunile acestuia împotriva debitorului.
Ca atare, susținerea contestatorului conform căreia intimata nu are un titlu executoriu sau cea potrivit căreia contractul de asigurare ar reprezenta de fapt titlul executoriu este neîntemeiată. Instanța reține că prin plata poliței de asigurare, asiguratul dobândește potrivit art.22 din Legea nr.136/1995, toate drepturile asiguratului, inclusiv dreptul acestuia de a cere executarea silita in baza titlului executoriu constând în contractul de credit. În cauză nu există o cesiune de creanță, motiv pentru care nu vor fi analizate aspectele referitoare cesiunea de creanță invocate de contestator.
Referitor la posibilitatea asiguratorului de a se îndrepta împotriva debitorului/codebitorului, este adevărat că prin încheierea unei asigurări se acoperă riscul de neplată a ratelor lunare. Cu toate acestea, asiguratorul se subrogă în drepturile creditorului și se poate îndrepta împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Este evident că de producerea pagubei se face debitorul și codebitorul care nu au achitat creditul. P___ încheierea contractului de asigurare banca este cea care se pune la adăpost și nu împrumutații, indiferent de partea care plătește primele de asigurare. Beneficiarul poliței de asigurare este banca, nu împrumutatul.
Referitor la încuviințarea asigurării silite pentru _______________ în loc de SA, acest aspect constituie o evidentă eroare materială, fără consecințe de ordin juridic.
Pentru toate aceste considerente, acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.
Referitor la cheltuielile de judecată, față de prev. art. 453 C.pr.civ., contestatorul este partea care a pierdut procesul. Cu toate că intimata a solicitat obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, nu a făcut dovada unor atare cheltuieli, ca atare cererea va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul C_____________ P___ M____, având CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul ales în mun. B____, ________________________, _____________, __________________, la B_______ A_____, în contradictoriu cu intimata ________________________ cu sediul în București, ______________________. 45, sector 1, CUI xxxxxxx, JXXXXXXXXXXXX, cu sediul procesual ales la adresa din București, Calea Floreasca nr. 39, etaj 4 sector 1.
Respinge cererea intimatei de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria B_____.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.03.2016.
PREȘEDINTE,GREFIER,
D____ EPURECRISTINA D________
Sursa: ROLII.ro