Motivarea deciziei Curtii Constitutionale privind legea darii in plata a adus o noutate cu totul diferita fata de primele declaratii, in care se spunea ca darea in plata va fi posibila, dar cu acordul instantei de judecata.

Acum, Curtea detaliaza ca nu doar darea in plata a locuintei va fi hotarata de judecatori, ci si renegocierea contractelor, un element care ar putea avea un impact puternic nu doar asupra bancilor care au acordat credite in valuta si in franci elvetieni inainte de criza, ci si in privinta riscurilor de creditare de acum inainte, intrucat schimba filosofia creditarii, prin protectia sporita a consumatorilor si implicit cresterea riscurilor bancilor.

Asta pentru ca, efectiv, Curtea Constitutionala a stabilit ca in cazul in care cei care au luat credite de la banci sunt afectati serios de evenimente exceptionale si neprevazute, cum a fost criza economica din 2008 sau o criza a cursului de schimb, cum s-a intamplat cu francul elvetian in ianuarie 2015, instantele de judecata pot decide sa le usureze povara creditului, in spiritul protectiei sociale sau “utilitatii sociale”, cum se exprima Curtea Constitutionala.

Pana acum, bancile, dar si Banca Nationala, prin vocea guvernatorului Mugur Isarescu, mizau pe faptul ca “un contract este un contract si trebuie respectat”, indiferent de ce se intampla cu clientul, daca este sau nu afectat de o criza economica sau de cresterea cursului, iar avocatii clientilor se luptau cu bancile doar pe baza legilor de protectie a consumatorilor, destul de limitate si ambigue, mai putin pe prevederile Codului Civil, care vor prima de acum inainte.

Curtea spune insa urmatoarele: “Puterea de lege a contractului vizează nu numai ceea ce contractul prevede expres în clauzele sale, ci și toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa (art.970 alin.2 din Codul civil din 1864). Cu alte cuvinte, echitatea, corolar al bunei-credințe, guvernează contractul civil de la nașterea sa până la epuizarea tuturor efectelor, independent de existența unei clauze exprese în cuprinsul contractului.”

Asadar, un contract poate fi modificat in beneficiul unei parti, daca devine inechitabil, adica impovarator pentru cei cu credite.

De fapt, Curtea Constitutionala arata ca nu ea este cea care introduce noua regula, cea a impreviziunii din Codul Civil, una a “echitatii” intre cele doua parti, banca si client, aceasta existand, de fapt, inca de la marea criza din 1929-1933, dupa Primul Razboi Mondial, fiind aplicata chiar si dupa Revolutia din 1989.

“Această instituţie (impreviziunea) şi-a găsit aplicarea în sistemul de drept românesc încă din prima parte a secolului XX, după Primul Război Mondial, atunci când societatea s-a confruntat cu o importantă criză economică, fiind de asemenea utilizată de judecătorii români după 1989 şi în contextul schimbărilor importante ce au avut loc ca urmare a transformării regimului politic din România şi a liberalizării preţurilor”, precizeaza Curtea Constitutionala.

Bancile ar putea fi luate cu asalt de clientii cu credite ipotecare, pentru a beneficia de principiul echitatii

Curtea Constitutionala a transformat asadar legea darii in plata in ceea ce aveau cu adevarat nevoie clientii bancilor: impartirea echitabila a riscurilor crizei, nu parasirea locuintelor prin darea in plata.

Curtea Constitutionala s-a straduit sa explice in 63 de pagini cu 133 de paragrafe de ce legea darii in plata trebuie sa fie, de fapt, o reprezentare a principiului impreviziunii din Codul Civil, iar apoi ce inseamna impreviziunea si cum sa se aplice: prin darea in plata, la cazurile sociale, si prin renegocierea creditelor, in restul situatiilor.

“Adaptarea (contractului de credit) are loc atunci când utilitatea socială a contractului poate fi menţinută, pe când încetarea atunci când în cazul intervenirii noilor condiţii contractul îşi pierde utilitatea socială”, spune Curtea Constitutionala. (vezi aici detalii)

Curtea a lasat insa la mila judecatorilor stabilirea elementelor constitutive ale impreviziunii, adica in ce situatii concrete poate detinatorul unui credit sa ceara fie darea in plata, fie renegocierea creditului.

Fapt care ar putea declansa o noua nebunie in salile de judecata, asa cum s-a intamplat in cazul proceselor privind clauzele abuzive, iar mai recent cu inghetarea cursului la creditele in franci elvetieni (CHF), adica solutii diferite in cazuri asemanatoare sau identice, o practica neunitara a instantelor.

Ceea ce a clarificat Curtea Constitutionala a fost doar conditiile pe care judecatorii trebuie sa le ia in considerare pentru aplicarea impreviziunii: buna-credinta si echitatea.

Dar chiar si aici deciziile instantelor ar putea fi diferite, de la caz la caz. Pentru ca, daca in cazul clientilor, buna-credinta este destul de clara, adica vointa de a plati rata la credit, cum se poate dovedi, in cazul bancilor, buna-credinta, sau mai exact lipsa acesteia? Probabil prin (ne) intentia bancii de a reduce costul creditelor pentru clientii impovarati de criza si de cursul valutar.

Iar echitatea poate fi, de asemenea, justificata prin modul in care banca si clientul si-au impartit povara crizei. A fost cresterea cursului valutar impartita echitabil intre banca si client? In toate cazurile, raspunsul este: nu. Bancile au transferat integral asupra clientilor cresterea cursului valutar, care in cazul creditelor in CHF a dus aproape la dublarea ratelor.

Ramane insa neclar care este acel “eveniment exceptional si exterior ce nu putea fi prevazut in mod rezonabil la data incheierii contractului, in privinta amplorii si efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasa executarea obligatiilor prevazute de acesta” care determina impreviziunea.

In descrierea de mai sus se poate incadra, destul de justificat, criza economica izbucnita in 2008, care a adus cu ea, in principal, devalorizarea leului fata de valute, in special fata de CHF, scaderea pretului caselor si, in multe cazuri, pierderea locurilor de munca sau reducerea salariilor.

Curtea Constitutionala a stabilit ca scaderea pretului caselor nu poate fi un criteriu “de sine statator” pentru impreviziune, intrucat “obiectul contractelor de credit il reprezinta sume de bani, nu bunuri imobile”, iar in cazul in care s-ar rambursa o locuinta cu o valoare mai mica decat suma de bani imprumutata, ar fi afectat dreptul de proprietate al bancilor.

Totusi, devalorizarea locuintelor poate fi un element luat in considerare de judecatori pentru analizarea principiului echitatii, ca parte a teoriei impreviziunii, precizeaza Curtea:

"Acest criteriu (scaderea pretului caselor) ar putea, în schimb, să fie folosit în coroborare cu principiul echităţii ca parte a teoriei impreviziunii astfel cum a fost configurată sub regimul Codului civil din 1864. Astfel, instanța judecătorească urmează să evalueze dezechilibrul prestațiilor rezultate din contractul de credit și prin recurgerea la acest criteriu atunci când contractul de credit a fost convenit în vederea achiziționării unui imobil."

Asadar, daca la cresterea cursului cu 80%, in cazul creditelor in CHF, se mai adauga si scaderea pretului caselor, sa spunem cu 50%, atunci dezechilibul este evident.

Cat de mare trebuie sa fie dezechilibrul ca sa nu mai fie echitate?

Intrebarea este: cat de mult trebuie sa creasca cursul si sa scada pretul caselor pentru ca judecatorii sa ajunga la concluzia ca “executarea obligatiilor” clientului bancii, adica plata ratelor, a devenit “excesiv de oneroasa” si a produs un dezechilibru?

Daca in cazul creditelor in CHF am ajuns la concluzia ca raspunsul este destul de clar, adica se intruneste conditia impreviziunii, ce se intampla in cazul creditelor in euro? O depreciere a leului cu 25% fata de euro este suficient de mare pentru a fi considerat un dezechilibru? Dar daca se mai adauga si scaderea pretului casei cu 50% si reducerea venitului cu 20%?

Raspunsul este: posibil. Insa doar judecatorii vor fi cei care vor decide, conform principiului utilitatii sociale, dupa cum a stabilit Curtea Constitutionala.

Ceea ce inseamna ca bancile s-ar putea trezi in urmatoarea perioada cu un val mult mai mare de notificari pentru darea in plata si procese decat pana acum, intrucat peste 90% dintre clientii lor nu vor sa le predea locuinta, insa ar fi fericiti daca ar plati rate mai mici la credite.

In aceste conditii, este posibil ca bancile sa sufere acum pierderi mai mari, in urma aplicarii deciziei Curtii Constitutionale, din cauza renegocierii creditelor, decat cele estimate initial prin darea in plata.

Pe de alta parte, bancile ar putea fi nevoite sa-si revizuiasca, de acum inainte, politicile de risc de creditare, in lumina noii decizii a Curtii Constitutionale, intrucat pentru ele aceasta inseamna costuri mai ridicate pentru un credit, in conditiile unor riscuri externe, de criza.

In concluzie, Curtea Constitutionala a decis ca protectia consumatorilor este mai importanta decat sistemul bancar, ca raspuns la intrebarea Bancherul.ro pusa inaintea dezbaterilor judecatorilor.