www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Dupa Banca Transilvania si Raiffeisen, BCR si BRD lanseaza si ele promotii tip Black Friday

Autor: Bancherul.ro
2016-11-25 09:40

BCR si BRD au lansat astazi campanii promotionale tip Black Friday, dupa modelul patentat in urma cu doi ani de Banca Transilvania, copiat in acest an si de Raiffeisen Bank, in cadrul carora bancile ofera, exclusiv online, diverse produse si servicii cu reduceri, precum credite, carduri de credit sau internet si mobile banking. (vezi regulamentele campaniilor in Fisiere)


Oferta BCR


Oferta este valabila doar pentru clientii bancii care nu detin un produs scos la promotie si care aplica online pe site-ul bancii (primii 250 sau 500 de clienti, in functie de produse).


Produsele scoase la promotie sunt urmatoarele:


- Serviciul 24 banking, cu comisionul de administrare gratuit timp de un an


- BCR Alert Plus, cu comision de administrare gratuit timp de un an.


- Carduri de credit, cu 0 comision de emitere si 0 comision de administrare anuala


- Direct debit, cu primele 250 de facturi de maxim 100 de lei gratis.


- Total Cont, cu 0 comision de administrare timp de 1 an.


- MaxiCont, cu 0 comision de administrare timp de 1 an.


- Asigurare de viata pentru seniori, cu discount de 1% din valoarea pachetului ales, in valoare de 25, 50 sau 100 de lei.


- Asigurare obligatorie PAD pentru locuinte gratis (20 de euro pe an) daca aleg si polita facultativa pentru imobil Garant Amplus emise de Omniasig.


Oferta BRD


Produsele/serviciile participante la prezenta Campanie sunt:


- Creditele de consum Expresso in Lei (inclusiv creditele Expresso in lei de refinantare) – 1500 de credite cu dobanda redusa cu 31%


- Creditul imobiliar Habitat in Lei (inclusiv creditele Habitat Restart in Lei de refinantare) – 100 de credite, fara comision de analiza dosar, care costa 500 de lei


- Pachetul de cont curent Black Friday adresat clientilor Persoane Fizice – 1000 pachete, cu comision lunar gratuit


- Pachetul Black Friday – Antreprenor Optimist Standard adresat clientilor companii mici – 100 pachete, cu comision lunar gratuit in primele 6 luni


BENEFICIILE CAMPANIEI


- Creditele de consum Expresso in Lei si creditul Expresso Restart in Lei de refinantare de la alte banci:


- Dobanda fixa: 6,7%
- Comision analiza dosar: GRATUIT
- Comision administrare lunara credit: GRATUIT.
- Restul conditiilor de pret aferente ofertei in vigoare se mentin.


- Creditul imobiliar/ipotecar Habitat in Lei si creditul Habitat Restart in Lei de refinantare de la alte banci: Comision analiza dosar: GRATUIT.


- Pachetul Black Friday adresat clientilor Persoane Fizice: Comision de gestiune lunara pachet de 0 lei/luna pe perioada de viata a pachetului.


- Pachetul Black Friday – Antreprenor Optimist Standard adresat clientilor companii mici: Comision de gestiune lunara pachet de 0 lei/luna pana la sfarsitul lunii iunie 2017 (incepand cu
data 01.07.2017 comisionul de gestiune lunara pachet va trece automat pe tarif standard), conform si Ghidului de Tarife si Comisioane Persoane Juridice disponibil la orice unitate BRD.