In minuta sedintei de politica monetara a BNR din 4 noiembrie se arata ca o eventuală implementare, chiar și parțială, a preconizatelor masuri de reduceri de impozite și taxe, precum și majorări de salarii în sectorul bugetar și creșteri de venituri ale populației de natura prestațiilor sociale, ar conduce la o supraîncălzire a economiei.
"S-a apreciat unanim că în contextul acestui sfârșit de an, cele mai semnificative sunt incertitudinile privind construcția bugetului public pentru anul 2017 care să jaloneze conduita viitoare a politicii fiscale și de venituri.
Relevanța lor este sporită, pe de o parte, de caracterul execuției bugetare pe primele nouă luni ale anului curent, și, pe de altă parte, de multitudinea și natura măsurilor fiscale și salariale inițiate în perioada recentă pe plan legislativ, a căror concretizare este deocamdată incertă; ele vizează reduceri de impozite și taxe, precum și majorări de salarii în sectorul bugetar și creșteri de venituri ale populației de natura prestațiilor sociale.
S-a arătat că o eventuală implementare, chiar și parțială, a acestor măsuri ar conduce la o supraîncălzire a economiei și că efectele adverse s-ar putea resimți/intensifica pe termen mediu și lung, mai ales dacă se continuă practica amânării investițiilor publice; s-au semnalat și posibilele repercusiuni nefavorabile asupra costurilor de finanțare externă și a comportamentului cursului de schimb al leului.
Unii membri ai Consiliului au invocat cerințele Pactului de Stabilitate și Creștere și angajamentele României privind respectarea lor, precum și alte prevederi legale interne, apreciind că acestea reduc probabilitatea materializării unui asemenea scenariu.
În același timp, unii membri ai Consiliului au menționat nevoia unei corelări mai atente a deciziilor de politică economică pentru a se preveni generarea de efecte adverse asupra procesului de convergență reală", se arata in minuta BNR.
Vezi aici integral minuta BNR