Deputații au eliminat din proiectul legii privind conversia in lei a creditelor in franci elvetieni (CHF) și amendamentul potrivit căruia de conversia creditului pot beneficia doar persoanele care au contractat împrumuturi de maximum 250.000 de franci elvețieni, amendament votat luni in comisiile de specialitate la propunerea deputatului PSD Stefan Viorel, in urma unei solicitari facute de BNR.
Legea ar putea fi votata luni, 17 octombrie, a anuntat presedintele PNL, Liviu Dragnea.
"Săptămâna viitoare vom vota moțiunea simplă pe Justiție, adică marțea viitoare, dar și legea privind creditele în franci elvețieni, o lege mult așteptată. Acel prag de 250.000 a fost eliminat. Sunt două lucruri diferite: gradul de îndatorare e una și acest prag de 250.000 care a fost introdus aseară în comisie, astăzi, prin votul colegilor, dimineață când am discutat pe articole, a fost scos. Era discriminatoriu din punctul nostru de vedere. Dacă ai 300 sau ai 500 sau ai 400 sau ai 250... De ce 250 și nu 300? Nu mai este nici pragul de îndatorare de 50%, nici acest plafon de 250.000 de franci elvețieni. Dimineață, când am discutat toate partidele politice, inclusiv liberalii — că la această lege au stat în sală—, au susținut asta. Eu cred că săptămâna viitoare, dacă reușim să venim și să avem cvorum, această lege va fi adoptată, pentru că, repet, este așteptată de foarte mulți români în acest moment", a spus președintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, la Realitatea Tv, citat de Agerpres.
Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți pe articole proiectul de lege care prevede obligația băncilor de a face conversia în lei, la cursul BNR din momentul contractării împrumutului, a creditelor persoanelor fizice în franci elvețieni. Proiectul nu a putut primi votul final, ședința de plen fiind suspendată din lipsă de cvorum.
Plafonul de 250.000 de CHF a fost eliminat dupa ce un alt amendament adoptat luni de comisii, tot la propunerea lui Viorel Stefan, si anume un grad de indatoare de 50% din venituri, a fost scos din forma finala a legii propusa in vederea adoptarii, in urma presiunilor clientilor bancilor prezenti la dezbaterile din Parlament. (vezi aici detalii)