www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Barometrul Bancar ARB & EY – editia 2016

Autor: Bancherul.ro
2016-09-21 11:06

Barometrul Bancar ARB & EY – ediția 2016 (comunicat de presa al ARB)


• Scade interesul băncilor pentru vânzarea de active și crește interesul pentru achiziționarea de active și parteneriate, potrivit Barometrului Bancar ARB &E Y ediția 2016;


• Așteptările privind evoluția afacerilor pe segmentul corporate sunt similare cu 2015, dar așteptările pentru retail sunt afectate de Legea privind darea în plată;


• Aproximativ 90% din bancheri se așteaptă ca legea privind darea în plată să afecteze negativ creditarea, iar 95% să ducă la o scădere a prețului locuințelor;


• 40% din bancheri se așteaptă la o scădere a cererii solvabile pentru creditele imobiliare față de 5% în 2015 și doar 35% din bănci se așteaptă la o creștere a cererii de credite imobiliare față de 90% în 2015;


• Scade apetitul pentru creditarea sectorului Construcții și crește apetitul pentru creditarea sectoarelor IT și Sănătate și a segmentului IMM;


• În ceea ce privește creditarea retail, scade masiv apetitul băncilor pentru creditele imobiliare ipotecare;


• 70% din bănci estimează să mențină sau să crească ușor numărul de angajați față de numai 45% în 2015; Cheltuielile totale cu remunerarea personalului vor rămâne similare cu 2015 sau vor crește ușor.


EY Romania a realizat, în baza unui parteneriat cu Asociația Română a Băncilor (ARB), cea de a treia ediție a indicelui industriei bancare din România denumit Barometrul Bancar ARB & EY prin intermediul unui chestionar derulat cu conducerile băncilor membre ale ARB.


La ediția din acest an a sondajului au participat bănci totalizând o cotă de piață în funcție de active de aproximativ 90%.


Un procent de 50% dintre bănci anticipează o consolidare de anvergură medie și mare a industriei bancare în următoarele 12 luni, similar cu anul 2015, potrivit Barometrului Bancar ARB & EY ediția 2016.


Pe un orizont de trei ani procentul crește la 90%, iar pentru același orizont de timp 30% dintre bănci se așteaptă la o consolidare de mare anvergură, față de 40% anul precedent.


Barometrul Bancar este un instrument de informare al bancherilor cu privire la așteptările și previziunile conducerilor băncilor din sistem în privința mediului economic, legislativ și de afaceri respectiv implicațiilor asupra băncilor pe care le conduc.


“Sistemul bancar românesc și-a demonstrat stabilitatea structurală, activitatea acestuia indicând o adecvare corespunzătoare la riscuri a capitalului. Evoluțiile preconizate prin acest studiu la nivelul sectorului bancar românesc au în vedere menținerea rezilienței acestuia și atrag atenția asupra potențialelor riscuri induse de o legislație care se abate de la abordarea europeană", a declarat Sergiu Oprescu, Președinte al Consiliului Director al Asociației Române a Băncilor.

Principalele activități în care se așteaptă să se angajeze băncile în următoarele 12 luni sunt creditarea clienților și inițiativele de a promova creșterea, dar oarecum în mai mică măsură decât în 2015.


“E încurajator că 45% din bănci sunt interesate de achiziționarea de active față de numai 32% în 2015. În același timp interesul pentru vânzarea de active a scăzut, doar 40% din bănci mai fiind interesate față de 59% în 2015. A crescut de asemenea semnificativ interesul pentru parteneriate și alte forme de asociere la 45% față de sub 15% în anii anteriori” a menționat Gelu Gherghescu, Partener și Leader Financial Services EY Romania.


Așteptările bancherilor privind evoluția afacerilor pe segmentul corporate sunt similare cu cele din anul 2015. Băncile se așteaptă ca politicile lor de creditare pentru companii să devină mai restrictive în următoarele 12 luni pentru sectorul Construcții, dar să se relaxeze în IT (58% comparativ cu 45% în 2015), Sănătate (56% față de 40% în 2015) și în ce privește segmentul IMM-urilor (70% în comparație cu 53% anul anterior).


Așteptările pentru evoluția afacerilor în retail sunt afectate de legea privind darea în plată, doar 60% așteptându-se la o evoluție bună față de peste 80% în 2015. Astfel, băncile prevăd o evoluție similară cu 2015 a cererii pentru creditele de consum și economisire, dar sunt pesimiste în privința cererii de credite imobiliare și ipotecare, 40% din bancheri așteptându-se la o scădere a cererii solvabile pentru creditele imobiliare față de 5% în 2015.


O evoluție similară a avut loc în privința politicilor de creditare unde se înregistrează scăderea semnificativă a apetitului pentru creditele imobiliare / ipotecare, 85% dintre bănci adoptând criterii mai restrictive de creditare față de 17% anul anterior.


Această evoluție a apetitului băncilor în privința creditelor imobiliare/ ipotecare este în linie cu așteptările băncilor privind evoluția prețurilor locuințelor, 95% dintre bănci așteptându-se ca legea privind darea în plată să ducă la o scădere a acestora.


Doar 25% dintre bănci iau în considerare emiterea de obligațiuni ipotecare în următoarele 12 luni.


Aproximativ 70% din bănci estimează să mențină sau să crească ușor numărul de angajați față de numai 45% în 2015. Cheltuielile totale cu remunerarea personalului vor rămâne la nivelul anului 2015 sau vor crește ușor, doar 5% din bănci așteptându-se la o scădere.


Asemănător anului anterior primele aspecte de pe agenda bancherilor sunt gestionarea riscurilor (85% față de 86% în 2015) și riscul reputațional (85%, cu 6 puncte procentuale mai puțin decât în 2015).


Vezi Barometrul in fisierul atasat