www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Cate zile dureaza transferul in euro dintr-un cont ING din Romania intr-un cont Santander in Spania?

Autor: Bancherul.ro
2016-09-07 10:35

"Dureaza cinci zile lucratoare transferul in euro dintr-un cont ING din Romania, intr-un cont Santander in Spania?", intreaba clientul bancii pe site-ul Reclamatiibanci.ro, dedicat educatiei financiare si rezolvarii problemelor dintre banci si clientii acestora.


Raspuns:


Stimate domn,


Am luat legatura cu reprezentantii ING Bank in Romania, carora le-am transmis intrebarea dumneavoastra, iar raspunsul a fost urmatoarul:


“O suma in valuta se transfera in 2-3 zile lucratoare din data procesata.”


Un transfer interbancar intre doua banci din Uniunea Europeana trebuie sa dureze maxim 2 zile, conform prevederilor Directivei de plati in vigoare inclusiv in Romania (Ordonanta OUG 113/2009 care transpune in legislatia nationala Directiva Parlamentului European nr.2007/64/CE privind serviciile de plata, in vigoare din 1 noiembrie 2009). Chiar daca este vorba de alta valuta decat euro.


Pentru facilitarea transferurilor din Europa, s-a implementat standardul SEPA, la care 25 de banci romanesti, printre care si ING Bank, care acopera peste 90% din totalul platilor din Romania, au aderat deja la SEPA, desi obligatia Romaniei de a respecta normele SEPA se produce abia din 31 octombrie 2016.


S-ar putea insa ca intarzierea sa fie cauzata de banca spaniola Santander, in cazul in care aceasta nu respecta normele europene.


Exista, de asemenea, posibilitatea sa se fi produs vreo greseala cu privire la datele contului, de aceea va sfatuiesc sa luati legutura cu banca de la care s-au transferat banii pentru a obtine o confirmare a efectuarii tranzactiei.


Probleme cu banca? Scrieti-ne la Reclamatiibanci.ro si te ajutam.