www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bancherii au spus intr-un sondaj BNR ca vor restrictiona creditele ipotecare si in T3, dar le-au relaxat

Autor: Bancherul.ro
2016-09-06 19:09

In sondajul de creditare trimestrial realizat de BNR printre bancherii care lucreaza la primele 10 banci romanesti, acestia au prognozat “o inasprire marginala a standardelor de creditare pentru imprumuturile ipotecare destinate populatiei” in trimestrul trei din acest an, dupa ce in trimestrul doi a avut loc o restrictionare puternica a acestora, prin majorarea avansurilor necesare pentru obtinerea unui credit ipotecar standard de la 15% la 35% in medie, dupa adoparea legii 77 privind darea in plata.


Prognoza bancherilor a fost insa eronata: in loc ca imprumuturile pentru locuinte sa fie restrictionate si mai mult, acestea au fost relaxate in urmatoarele luni. Astfel, primele doua mari banci romanesti, BCR si BRD, au diminuat, luna trecuta, avansul la creditele ipotecare de la 35% la 25% sau chiar 15% in anumite conditii, precum tipul garantiei, locatia imobilului sau gradul de indatorare a clientului.


Si Piraeus Bank, cea care a majorat cel mai mult avansul la credite, la 40%, l-a scazut recent la jumatate, doar 20%, astfel ca noul standard pentru avansul la creditele imobiliare este intre 15% si 25%, apropiat de nivelurile din trecut. (vezi aici detalii)


In sondajul BNR privind creditarea companiilor nefinanciare și a populației - Trimestrul II 2016, August 2016 se precizeaza ca "instituțiile de credit au înăsprit standardele de creditare în T2/2016 atât pentru împrumuturile destinate achiziției de locuințe și terenuri (credite ipotecare), cât și pentru creditele de consum acordate populației."


În privința împrumuturilor aferente companiilor nefinanciare, condițiile de creditare au fost păstrate la un nivel similar evoluțiilor din perioadele anterioare. (Vezi aici alte detalii)