www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Ben Bernanke, presedintele Fed: E necesar ca guvernele sa injecteze lichiditate in banci

Autor: Bancherul.ro
2008-11-19 09:02
Ben Bernanke, preşedintele băncii centrale americane (Federal Reserve), a spus marţi că pieţele de credit, deşi în curs de stabilizare, rămân supuse unor presiuni majore, iar injecţiile de capital realizate de guverne în cadrul băncilor sunt necesare pentru a normaliza creditarea, relatează Reuters.

"Sunt semnale ce arată că pieţele de creditare, deşi sunt în continuare tensionate, se ameliorează", a spus Bernanke, în cadrul unei declaraţii pregătite pentru a fi prezentate comitetului de servicii financiare din cadrul Camerei Reprezentanţilor.

Injecţiile de capital făcute de Trezorerie în instituţiile financiare, în cadrul planului de salvare de 700 miliarde dolari, vor fi extrem de importante pentru redarea încrederii şi pentru susţinerea revenirii la o funcţionare normală a pieţelor de credit, a mai spus el.

Capacitatea Trezoreriei de a lua orice măsuri necesare pentru prevenirea prăbuşirii instituţiilor financiare cu importanţă sistematică va fi, de asemenea, un factor important pentru redarea încrederii şi în redresarea pieţelor.

"Injecţiile de capital din cadrul planului de salvare a băncilor continuă să aducă stabilitate în sistemul bancar şi au redus parţial presiunile ce apăsau asupra băncilor, doi paşi cruciali către reluarea creditării", a spus Bernanke.

Condiţiile de creditare rămân "departe de normal", a menţionat şeful Fed, amintind riscurile majore şi condiţiile mai aspre de creditare impuse de bănci în octombrie.

Bernanke le-a amintit băncilor că autorităţile vor ca ele să utilizeze facilitarea accesului la capital pentru a spori creditarea.