Dupa votul pentru Brexit din 23 iunie, leul a inregistrat in ziua urmatoare o depreciere minora, care nici macar nu a atras atentia BNR, dupa cum a declarat guvernatorul Mugur Isarescu, iar ulterior moneda nationala, ca de altfel si cele din tarile vecine, s-a apreciat constant atat fata de euro, cat mai ales fata de lira sterlina, cum e si firesc, dar s-a depreciat fata de dolarul american (USD).
Astazi, leul a ajuns la un curs perfect, de 4,4444 lei pentru un euro,cel mai redus nivel din acest an, cu 7 bani mai putin (1,5%) fata de nivelul inregistrat in ziua Brexit-ului (4,5179).
Purtatorul de cuvant al BNR, Dan Suciu, a precizat ca evolutia leului este in concordanta cu valutele din regiune. (vezi aici detalii)
Fata de lira sterlina (GBP), cursul de schimb publicat de BNR indica o apreciere destul de insemnata, de peste 50 de bani (9,6%), de la 5,8884 lei in 23 iunie la 5,3194 in 25 iulie.
De ce se apreciaza leul si valutele din regiune? Pentru ca, de regula, atunci cand are loc o criza intr-una din tarile europene sau chiar din alte regiuni, investitorii se retrag din acele piete si isi muta investitiile in asa-zisele piete emergente, cum este cea din Estul Europei, cu potential de castiguri mai mari.
Leul a pierdut insa teren fata de dolarul american, care a profitat de pe urma crizei iesirii Angliei din Uniunea Europeana: cursul USD/RON a crescut cu 7 bani (1,9%), de la 3,9699 lei in 23 iunie la 4,0459 o luna mai tarziu.
Dolarul este favorizat si de politica monetara a bancii centrale americane, Federal Reserve, care urmeaza sa majoreze dobanzile, atragand astfel capitaluri din tarile emergente.
Cursul dolar/leu a crescut asadar putin mai mult decat a scazut cursul euro/leu, dar cum economia Romaniei este euroizata, se poate spune ca am castigat mai mult decat am pierdut.