www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bursa a scazut cu peste 3%, iar actiunile BRD au pierdut 2,99%

Autor: Bancherul.ro
2008-11-17 18:21
Acţiunile Petrom şi Impact au generat luni 60% din lichiditatea Bursei de la Bucureşti, pe secţiunea de acţiuni, în condiţiile în care două dintre titlurile SIF au fost suspendate, iar indicele sectorului energetic a încheiat şedinţa cu 4,18% mai jos, în urma deprecierii severe a titlurilor SNP.

În şedinţa de tranzacţionare de luni, lichiditatea totală a pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a urcat cu 40%, la 16,74 milioane lei (4,46 milioane euro), comparativ cu cea consemnată în şedinţa precedentă, de 12 milioane lei.

Schimburile cu obligaţiuni emise de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (IBRD09) au generat un rulaj de 7,7 milioane lei (2,05 milioane euro), reprezentând 46% din lichiditatea totală a Bursei. Cele 8.274 de obligaţiuni IBRD au fost transferate la un preţ egal cu 92,10% din valoarea principalului.

"Piaţa a suferit, ca şi vineri, în urma suspendării de la tranzacţionare a titlurilor SIF Oltenia şi SIF Moldova. Vedetele de această dată au fost Impactul şi SNP-ul", a declarat pentru NewsIn Marcel Murgoci, directorul de tranzacţionare de la casa de brokeraj EstInvest.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scăzut cu 3,34%, până la 3.024,12 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, a coborât cu 3,28%, până la 2.207,87 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a pierdut 1,83%, până la 14.231,79 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a scăzut cu 2,85%, ajungând la 6.638,04 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 2,87%, până la 295,04 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a coborât cu 4,18%, până la 374,20 puncte.

De asemenea, bursele europene scădeau puternic la ora închiderii Bursei de la Bucureşti, trase în jos de acţiunile din sectorul bancar şi de deprecierea semnificativă a titlurilor Volkswagen, după ce producătorul de automobile a anunţat vânzări cu 5% mai mici în octombrie.

Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate pe bursa londoneză, FTSE, scădea cu 1,48%, până la nivelul de 4.170 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, pierdea 2,51%, la 4.592 puncte. De asemenea, indicele celor mai solide acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, scădea cu 2,24%, până la 3.217 puncte.

Acţiunile Impact Bucureşti (IMP) au atras cea mai mare lichiditate în şedinţa de luni, de 2,70 milioane lei, iar preţul lor a scăzut cu 14,96%, la 0,0483 lei.

"La începutul şedinţei am văzut o apreciere destul de puternică a titlurilor Impact, după care uşor, uşor, în urma presiunii ordinelor de vânzare, cotaţia a scăzut, ajungând la un minus 15%, fără cumpărători. Evoluţia de până acum a Impactul conduce la ideea că au fost foarte mulţi speculatori pe această acţiune şi astăzi au luat decizia de a-şi marca profiturile", a explicat Murgoci.

Totodată, titlurile Petrom (SNP) s-au depreciat puternic - cu 8,72% - până la cotaţia de 0,178 lei, în urma unor schimburi de 1,88 milioane lei.

"Nu văd motive acestor scăderi abrupte, având în vedere şi rezultatele financiare ale companiei. Probabil scăderile au fost provocate de ieşirile de pe piaţă ale unor investitori care au vrut să-şi pregătească banii pentru ale tipuri de investiţii mult mai bănoase, poate pentru revenirea celor doup SIF-uri de mâine", e de părere directorul de tranzacţionare al Estinvest.

"De asemenea, deprecierea ar putea avea legătură şi cu faptul că societatea şi-a redus investiţiile faţă de ceea ce şi-au propus, dar este doar o corecţie de preţ şi nimic altceva. Volumul nu este unul foarte mare pentru Petrom, au fost altele şi mai mari", a adăugat Marcel Murgoci.

Acţiunile Azomureş (AZO) au stagnat la preţul de 0,23 lei, pe o lichiditate de 986.300 lei, în vreme ce tranzacţiile cu acţiuni BRD SocGen (BRD) au însumat 641.500 lei, iar titlurile s-au depreciat cu 2,99%, până la 8,10 lei.

Preţul titlurilor SIF Banat-Crişana (SIF1) a coborât cu 4,48%, ajungând la 0,64 lei, pe fondul unor schimburi de 459.000 lei, iar acţiunile SIF Muntenia (SIF4) au atras o lichiditate de 363.400 lei şi s-au depreciat cu 2,34%, până la 0,625 lei.

Schimburile cu acţiuni Transelectrica (TEL) au totalizat 318.000 lei, iar titlurile s-au ieftinit cu 3,08%, până la 12,60 lei, în timp ce acţiunile SIF Transilvania (SIF3) au pierdut 2,06%, ajungând la 0,333 lei, pe o lichiditate de 263.000 lei.

Titlurile Dafora Mediaş (DAFR) s-au ieftinit cu 7,86%, la preţul de 0,0516 lei, pe o lichiditate de 240.700 lei, în vreme ce tranzacţiile cu acţiuni Erste Bank (EBS) au însumat 229.000 lei, iar titlurile s-au apreciat cu 0,56%, până la 54,10 lei.