www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Decizii adoptate de ASF: retragerea autorizatiei de functionare a fimei de asigurari Forte

Autor: Bancherul.ro
2016-06-28 18:05

Decizii adoptate de către Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (comunicat de presa):


București, 28 iunie 2016 – În cadrul şedinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat următoarele măsuri privind cadrul de funcţionare a pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private:


A) Reglementare


Avizarea propunerii legislative privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule, în vederea transmiterii unui punct de vedere Senatului și Guvernului României;


Proiectul de Normă pentru modificarea anexei nr.1 la Normele privind Registrul intermediarilor în asigurări și/sau în reasigurări, puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.10/2007 (proiectul va fi transmis spre publicare Monitorului Oficial al României);


Proiectul de Normă privind alocarea de către asigurători a capitalului social pentru activitatea de administrare a fondurilor de pensii facultative (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro pentru consultare publică, timp de 10 zile).


B) Supraveghere şi control


Retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii FORTE Asigurări Reasigurări S.A., ca urmare a constatării stării de insolvenţă a societăţii, şi promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment, potrivit Legii 85/2014 (va face obiectul unui comunicat transmis separat);


Aprobarea rezultatelor controlului periodic efectuat la SSIF Ieba Trust S.A.;


Aprobarea rezultatelor controlului periodic efectuat la BRD-Groupe Societe Generale S.A. în calitate de depozitar al unor fonduri de investiții;


Retragerea, la cerere, a autorizaţiei de funcţionare în cazul unor brokeri.


C) Autorizare – Avizare


Respingerea proiectului de achiziţie prezentat de societatea BBP Bandenia PLC în vederea dobândirii, în mod direct, a unei participații calificate din capitalul social al societății FORTE Asigurări Reasigurări S.A.;


Aprobarea solicitării societății ERGO Austria International AG de prelungire a termenului de finalizare a achiziției societății Credit Europe Asigurări - Reasigurări S.A.;


Numirea unor membri în structurile de conducere ale unei societăţi de asigurare şi a unor societăţi de administrare a fondurilor de pensii private (Vicepreşedinte/membru al Consiliului de Supraveghere, Vicepreşedinte/membru Directorat, membru Consiliu de Administraţie);


Emiterea Certificatelor de Înregistrare a Valorilor Mobiliare aferente modificării capitalului social în cazul unor emitenţi; 


Majorarea capitalului social în cazul unor brokeri;


Avizarea şi reavizarea unui număr de 144 agenți care desfășoară activități de marketing pentru fondurile de pensii facultative și administrate privat.